„Știa că negrul și albul nu pot merge împreună. Știa că voi fi nefericită și că aș putea fi tratată ca o târfă de joasă speță în America.”

„Pasiune, luptă, dragoste și distracție intensă„, spunea pentru a-și rezuma viața Juliette Gréco, idol al muzicii franceze, născută pe 7  februarie 1927 în Montpellier, Franța. Și pentru că vorbim de iubirile ei, este imposibil să nu revenim la povestea ei de dragoste cu jazzman-ul american Miles Davis care are înca ,70 de ani mai târziu, o rezonanță foarte actuală.

sursă foto: ro.pinterest.com

Întâlnirea lor se petrece în primăvara lui1949. Juliette Gréco nu are decât 22 de ani și performează pe scena cabaretului, unde cântă texte de Boris Vian, Jean-Paul Sartre, Jacques Prévert.

”We’ll Always Have Paris”

Prima dată când Miles Davis a venit la Paris avea douăzeci și doi de ani și era pentru prima dată când părăsea America. Era în 1949, venit să cânte într-un cvintet la sala de concerte Salle Pleyel de pe malul drept. În acea noapte, camera era plină și nu mai erau locuri… Două femei priveau din culise: Michelle Vian, soția prietenului lui Davis, colegul trompetist, scriitorul și traducătorul Boris Vian și … cântăreața și actrița Juliette Gréco. Davis a cântat o mulțime de melodii, animat de o energie extraordinară. Un artist excepțional, o mare surpriză în capitala Franței. Undeva între muzică și povești (ne)spuse, Davis și Gréco au petrecut timp împreună, astfel încât nu mai era ”târziu”, ci ”dimineața devreme”. Era începutul unei povești de iubire intensă, și, pe cât de arzătoare, pe atât de dificil de împlinit.

“În muzica lui, auzeam libertatea”

”Era frumusețea întruchipată, extrema frumusețe și geniul.  Forța și  faptul că era străin, diferitul și modernitatea a ceea ce cânta, a ceea ce era. Eram bulversată de această întâlnire. Acel profil de zeu egiptean… Aveam  20 de ani, ieșeam din război, iar în muzica lui auzeam libertatea’‘, se confesa Juliette Gréco revistei Point de vue in 2009.

Coup de foudre-ul este reciproc.”Ne iubeam și împărțeam totul. Mergeam la restaurantul unde puteam plăti…Eram cam săraci…Aveam senzațIa că pot fi eu însămi, pur și simplu, în natura mea profundă. Cred că era surprins de libertatea mea și de absența totală a interesului meu pentru culoarea pielii.„

“El știa că negrul și albul nu mergeau împreună”

Dar iată că Miles Davis trebuia să se întoarcă în Statele Unite și știa bine că acolo un cuplu mixt nu va rezista. Segregarea rasială făcea ravagii la acea vreme în țara lui și căsătoria interrasială este încă ilegală în numeroase state. “Sartre l-a intrebat : ‘ De ce nu te căsătorești cu Gréco?′ Și Miles a răspuns: ‘Pentru că o iubesc prea mult ca s-o fac să sufere.”, își amintește interpreta în emisiunea radiofonică “Vorbește-mi despre dragoste”  a lui Nikos Aliagas pe Europe 1 în aprilie 2015.

„Era o armonie atât de neobișnuită între om, instrument și sunet – a fost cutremurător.” — Juliette Gréco

„Francezii erau îndrăgostiți de Miles și îl tratau ca pe un zeu.” — Rolf de Heer

„Nu vă temeți de greșeli – nu există.” — Miles Davis

“El știa că negrul și albul nu merg împreună”, continuă Juliette Gréco. “El știa că aș fi nefericită și că aș fi tratată ca o târfă de joasă speță în America (..) Era atât de pură, atât de frumoasă, atât de stranie povestea noastră de dragoste….Ne-am urmărit prin lume, când trecea printr-un teatru și vedea numele meu în program, îmi lăsa un bilețel, din când în când telefona.”

Cu ocazia  trecerii prin  New York pentru un concert, la mijlocul anilor 1950, Juliette Gréco se cazează la luxuosul hotel  Waldorf Astoria și îl invită pe Miles Davis să o însoțească la cină. Este martoră acolo a unui exemplu înspăimântător și brutal al rasismului de peste Atlantic, în timp ce în Franța nu exista deloc rasisim în acea epocă.

“Ne-au servit așa cum nu ai îndrăzni să servești câinele unei femei bogate, nici măcar al unei femei sărace, de altfel. Aproape că ne-au aruncat  mâncarea în gură”, povestește Juliette Gréco la o emisiune la postul Antenne 2 în 1990. “Negrii nu erau prea apreciați în hoteluri. Nu se acceptau nici negrii, nici câinii, nici evreii aproape în aceeași măsură…Toate astea erau complet respingătoare, dezgustatoare și oribile. Din cauza lor am trăit o imensă durere.”

Douăzeci de ani mai târziu, în interviuri, biografii sau pe platouri de televiziune, Juliette Gréco și Miles Davis au evocat frecvent povestea lor “fugitivă”, pe care au descris-o ca “diamant de esență pură, strălucitor”. “Muzica a fost toată viața mea până la Juliette Gréco (…) Ea m-a învățat ce înseamnă să iubești și altceva decât muzica„,  a scris și Miles Davis.

60 de ani după amorul lor, la începutul anilor 1990, când Miles Davis revine la Paris, îi telefonează și vine să o viziteze în apartamentul ei din strada Alésia. “Am vorbit câteva ore, am râs și apoi el a plecat. A murit la puțin timp după aceea.” Miles Davis a murit pe  28 septembrie 1991, după ani de suferință cauzată de boală.

„A venit să mă vadă la mine acasă cu câteva luni înainte să moară. . . I-am auzit râsul diavolesc. L-am întrebat ce l-a făcut să râdă. „Indiferent unde aș fi”, a spus el, „în orice colț al lumii, uitându-mă la acel spate, aș ști că ești tu.” – Juliette Gréco

Juliette Gréco a plecat dintre noi pe 23 septembre 2020, înconjurată de ai săi, în prea iubita sa casă din localitatea Ramatuelle, în departamentul le Var.