Când ursitoarele și-au aplecat privirea asupra localității Grand Rapids din statul Minnesota au picurat praful magic al talentului asupra unei fetițe numită Frances Ethel Gumm. Se întâmpla pe data de 10 iunie 1922. Fiind al treilea copil al familiei Gumm, n-a fost un copil dorit. În mod ironic, mezina avea să devină stâlpul familiei.
Pe când Frances avea 4 ani, familia s-a mutat în California pentru a fi cât mai aproape de Hollywood. O căsătorie nefericită, de conveniență, între Frank și Ethel Gumm, din care rezultaseră trei fiice. În 1935 tatăl moare pe când fiica cea mică, Frances, avea doar 13 ani. Fetița se simțea rățușca cea urâtă în propria piele și pentru a deveni cântăreață de succes, și-a schimbat numele de scenă în Judy Garland. Era anul care i-a marcat întreaga viață prin semnarea contractului cu studiourile MGM pe șapte ani, părinții fiind titularii contractului la început. După moartea lui Frank, mama preia controlul asupra tuturor clauzelor contractuale, tratând pragmatic cu big boss-ul Louis B. Mayer. Acestea prevedeau ca adolescenta Judy să țină o dietă severă pentru a încăpea în pielea personajelor juvenile pe care le interpreta în filmele muzicale produse de MGM, în ritmul a 20 de filme în șapte ani.
Succesul și consacrarea definitivă au venit odată cu rolul lui Dorothy din filmul Vrăjitorul din Oz, un musical adaptat după romanul omonim al lui Frank Baum. Vocea contralto a fetiței care a interpretat piesa „Somewhere over the Rainbow” compusă de Harold Arlen, s-a întipărit undeva, dincolo de curcubeu, în eternitate.
Judy Garland a câștigat premiul Oscar în 1940 pentru rolul lui Dorothy, deși avea doar 18 ani la momentul decernării.
tumblr.com
„Din fata din vecini, a devenit fata de lângă mine, iar eu eram onorat să fiu băiatul de lângă ea.” – spunea Mickey Rooney, partenerul din filmele perioadei MGM și prieten apropiat.
Judy Garland
Drama a început din cauza suprasolicitării și epuizării fizice cerute de ritmul alert al filmărilor, când lui Judy îi era interzis aproape cu desăvârșire să mănânce, fiind nevoită în schimb să consume multă cafea pentru a rezista și să ia pastile energizante. Ca să poată dormi noaptea i s-au administrat și somnifere. În timp, toate acestea au avut efecte devastatoare. Acesta a fost prețul pe care producătorii l-au pretins pentru ca filmul să fie un succes garantat și să apară pe piață în timpul scontat. Judy a plătit cu prețul sănătății ei care începea vizibil să se deterioreze. Era începutul sfârșitului … avea doar 17 ani.
La 19 ani se căsătorește pentru prima dată cu muzicianul David Rose, pentru a evada de presiunea pe care atât mama ei, cât și Louis. B. Mayer care îi era „ca un tată” o exercitau asupra ei. Nici unul, nici celălalt nu a agreat ideea ca prețioasa lor Judy, la propriu și la figurat, să devină o femeie cu acte în regulă și să nu mai fie fetița adorată de milioane de spectatori, care aducea și milioane de dolari în conturile studiourilor. Mariajul nu a rezistat.
În 1944 îl întâlnește pe Vincente Minnelli, un talentat regizor de teatru și film, pe platourile de filmare pentru Meet me in Saint Louis/ Întâlnește-mă în Saint Louis, un film muzical, o feerie de Crăciun petrecută într-o familie mic burgheză tipic americană de la început de secol XX. Este primul film, după o lungă serie, în care Judy nu mai este fetița cu voce de aur, ci o tânără femeie îndrăgostită. Un an mai târziu, în 1945, Judy și Vincente se căsătoresc. În 1946 se naște fiica lor, Liza, care va moșteni imensul talent artistic de la ambii săi părinți, devenind la rândul ei una dintre actrițele și cântărețele cele mai în vogă începând cu anii ’70 ai secolului trecut.
De dragul lui Vincente, Judy a fost dispusă să renunțe la pastile și să aibă o viață de familie normală. Nu i-a reușit.
În 1947, pe când avea 25 de ani, a fost pentru prima data internată într-o clinică de psihiatrie. În ciuda neînțelegerilor care au dus în cele din urmă la divorț, după moartea prematură a lui Judy, Vincente Minnelli vorbea în termeni elogioși despre fosta sa soție. În paralel cu activitatea cinematografică, Judy a realizat concerte live, turnee și înregistrări pentru radio.
În 1954 apare în A star is born/ S-a născut o stea, în regia lui George Cukor, pentru care a fost nominalizată la premiul Oscar pentru interpretare. A continuat apoi să apară în mai multe show-uri de televiziune.
Turbulențele în viața ei au continuat. După divorțul de Minnelli, s-a recăsătorit cu cel de al treilea soț, Sidney Luft, tatăl următorilor copii, Lorna și Joey. În anii ce au urmat, lupta cu depresiile, alcoolismul și dependența de droguri a continuat. Fiicele ei, Liza și Lorna au fost nevoite, pe rând, să aibă grijă de mama lor. Sidney, care i-a fost și impresar în timpul căsătoriei, a profitat la maxim de averea ei, risipind-o pe jocuri de noroc, astfel că a ajuns în pragul falimentului.
Judy Garland și Liza Minelli
„Împreună vom reuși, tu și cu mine, ca în «dincolo de curcubeu», mă auzi, Juds?” spunea Mickey Rooney, care o vizitase la spitalul din New-York.
În 1961 revine spectaculos în filmul Procesul de la Nürnberg, în regia lui Stanley Kramer, unde intepretează un rol dramatic, al unei tinere acuzate de colaboraționism cu naziștii, rol care nu avea nici în clin nici în mânecă cu muzica. Este dovada ultimă a talentului ei actoricesc de necontestat. Pentru acesta a fost nominalizata la premiile Oscar și Golden Globe.
Pe data de 22 iunie 1969, la vârsta de 47 de ani, Judy Garland moare de supradoză de medicamente.
„Această voce s-a stins aseară.” – se anunța la radio a doua zi, în timp ce pe fundal se auzea „Somewhere over the Rainbow.”
Despre Judy Garland s-au realizat două filme de succes. Viața cu Judy Garland (2001) este bazat pe cartea autobiografică a fiicei sale Lorna, Eu și umbrele mele, și o are în prim-plan pe o altă Judy, talentată și asemănătoare fizic, Judy Davis. O altă readucere în memorie a celei care a fost considerată una din cele mai importante figuri din lumea show-business-ului este pelicula Judy (2019) cu o Renée Zellweger, nu atât de asemănătoare fizic, dar expresivă, laureată cu Oscar pentru interpretare.
Vincente Minnelli
Născut la Chicago în 1903, Vincente Minnelli era fiul unui dirijor și a unei actrițe ocazionale. Primul său job a fost cel de decorator de vitrine la un mare magazin din Chicago – Marshall Fields, ca etapă pregătitoare în viitoarea sa carieră de regizor. Ulterior a lucrat ca fotograf. Pe măsură ce interesul lui pentru teatru și artă în general creștea, a început să studieze tot mai asiduu din cărți de specialitate. A obținut primul său job la Teatrul din Chicago, ca designer de costume și scenograf. Compania teatrală din Chicago deținea și un lanț de săli de cinematograf, pentru care Minnelli a început să lucreze, adesea fiind trimis pentru unele spectacole la New York. S-a mutat la New York unde s-a angajat la Radio City Music Hall, ca scenograf la început, apoi regizor.
Radio City Music Hall este un complex cultural ce conține un auditorium (cea mai mare sală de spectacole de la vremea aceea) și încă trei săli de teatru, servind drept rampă de lansare multor artiști până în anii ’70. De-a lungul anilor, aici s-au jucat multe piese de teatru și au avut loc premiere de film. Astăzi sălile centrului găzduiesc concerte de muzică pop și rock. Printre evenimentele culturale cele mai cunoscute ce au avut loc aici se numără decernarea premiilor Grammy pentru muzică, Tony pentru teatru, Emmy pentru spectacole de televiziune sau MTV pentru clipuri video muzicale.
Reputația artistică a lui Minnelli a crescut, astfel că, în 1940 i s-a oferit un post la studiourile MGM din Hollywood, unde și-a adus contribuția valoroasă din bogata experiență teatrală.
În 1950 regizează filmul Tatăl miresei cu Spencer Tracy și o foarte tânără Elizabeth Taylor. Urmează Un american la Paris (1951), o altă feerie muzicală pe muzica lui George Gershwin, cu Gene Kelly și Leslie Caron. Succesele se țin în lanț. Cei răi și cei frumoși (1952) cu Kirk Douglas și Lana Turner, Dragoste de viață (1956) – o biografie a pictorului Vincent van Gogh, tot cu Kirk Douglas în rolul titular, Gigi (1958) – o ecranizare a nuvelei cu același nume a scriitoarei franceze Colette, cu aceeași Leslie Caron, Louis Jourdan și Maurice Chevalier. Pentru acest film a fost recompensat cu un premiu Oscar pentru cel mai bun regizor.
Ca unul dintre principalii exponenți ai „epocii de aur” de la Hollywood, despre Vincente Minnelli s-a spus că a fost „un cineast vizionar, obsedat de frumusețe și armonie” sau „un artist care a reușit să ofere substanță lumii viselor.”
Vincente Minnelli a murit in 1986 la vârsta de 82 de ani.
Liza își amintește de vizitele ei din copilărie pe platourile de filmare unde lucrau ambii ei părinți. În special atenția la detalii a tatălui ei i-a rămas în minte.
tumblr.com
Liza Minnelli
Liza Minnelli a moștenit talentul ambilor părinți. Cu o fizionomie foarte apropiată de cea a tatălui său, și o voce la fel de bună ca a mamei sale, Liza și-a început cariera artistică foarte devreme, la vârsta de 15 ani. Valul de energie pe care îl răspândește când e pe scenă și vocea puternică de altistă au făcut-o faimoasă în întreaga lume.
Inițial Judy nu a dorit ca fiica sa să-i calce pe urme. Dar … în cele din urmă nu a avut de ales. Liza și-a ales singură drumul în viață, fără ajutorul mamei sale, ci cu talentul înnăscut care a propulsat-o. În copilărie Liza a suferit din cauza afirmațiilor răutăcioase din presa de scandal referitoare la mama ei. Amintirile ei sunt putenic legate de rolul de mamă a trei copii, pe care Judy Garland l-a jucat în viața reală.
„Uită-te la mine când sunt deprimată, supărată, deziluzionată … eu sunt cel mai bun exemplu a ceea ce nu vreau să faci și tu.”
În 1969 Liza se face remarcată cu rolul lui Pookie din filmul Cucul steril, filmul de debut al lui Alan J. Pakula, unde interpretează o adolescentă aiurită, ciudată, îndrăgostită de un tânăr liniștit și retras, ambii studenți boboci. Pentru rol a fost nominalizată la premiul Oscar.
Interpretarea din filmul Cabaret (1972) în regia lui Bob Fosse, în care joacă o tânără americană boemă, Sally Bowles, solistă la Kit Kat Klub din Berlin în 1931, in timpul Republicii de la Weimar, i-a adus un premiu Oscar. Filmul a mai primit statueta și pentru: regie, rol secundar masculin, montaj, sunet și melodie originală.
„Viața este un cabaret.”
tumblr.com
În 1977 reeditează succesul cu filmul New-York, New-York, în regia lui Martin Scorsese. Celebrul hit compus de John Kinder, pe versurile lui Fred Ebb a fost întâi interpretat de ea, apoi de Frank Sinatra. În film apare alături de Robert de Niro în rolul unui cuplu de muzicieni, ea solistă, el saxofonist. Povestea se derulează în 1945, când, într-un club de noapte new-yorkez se sărbătorește victoria Statelor Unite asupra Japoniei, marcând sfârșitul războiului.
Familia Minnelli rămâne astfel în istoria filmului ca fiind singura ai cărei trei membri diferiți, mama, tata și fiica sunt laureați, fiecare separat, cu câte un premiu al Academiei Americane de Film.
Judy a avut cinci mariaje, iar Vincent și Liza patru. O viață petrecută mereu sub lumina reflectoarelor nu este compatibilă cu viața de familie. Liza Minnelli nu are copii. În prezent are o relație foarte apropiată cu sora ei după mamă, Lorna Luft, iar in timpul vieții părinților ei, a rămas apropiată de amândoi, în ciuda divorțului lor, pe când ea avea cinci ani.
Liza își amintește cu emoție cum, în timpul unuia dintre concertele mamei sale, publicul a început să cânte în locul ei piesa „Rainbow.” În 1964 a cântat pentru prima dată alături de mama ei la Londra, urmând multe alte duete mamă-fiică.
„Mama mi-a dat puterea feminină, iar tata mi-a oferit o lume de culori” – mărturisea atât de emoționant Liza în tinerețe.
„Ești pe cont propriu, fetițo!” – Judy către Liza, când fiica și-a anunțat mama că e hotărâtă să devină artistă.
Succesele din film și muzică ale Lizei i-au creat propria imagine și personalitate artistică, reușind cu succes să depășească eticheta de „fiica lui Judy Garland.” În anul 1989 colaborarea cu trupa Pet Shop Boys pentru piesa Losing my Mind i-a adus succes și în zona muzicii pop.
Probabil că s-a născut câte o stea odată cu fiecare dintre ei, stea care nu va apune niciodată.
„De la mama am moștenit curajul, de la tata visele. Iar combinația aceasta pare să funcționeze.”
