Jucăria de la îngeri
Să ni-l amintim mereu
Ne-a adus zâmbetul nu numai pe buze și în ochi, ci a făcut să ne vibreze corzi profunde, sensibile, așa cum era întreaga sa alcătuire.
Agnita – București
Băiatul care în copilărie a studiat pianul şi chitara, muzicuţa şi tobele – era pasionat și de handbal şi imita cu succes vocile unor cântăreţi – a învăţat la Liceul Agro-Industrial din Agnita, iar în 1977 juca în spectacole de teatru la Casa de Cultură din oraş.
Împreună cu trupa Trandafirii Negri a cântăreţei Elena Cârstea, la Mediaş, cânta melodii din repertoriul Deep Purple şi Uriah Heep, în 1978.
La absolvirea liceului, în 1980, a dat examen de admitere la Institutul de Teatru din Târgu Mureş, dar fără succes. Spirit viu, stăpânit de neliniște, a înfiinţat formaţia rock Fundal şi a participat la Cântarea României, iar în 1982 era chemat să cânte la Radio Vacanţa. L-a întâlnit pe Teo Peter, basistul formaţiei Compact, pe Andrei Partoş şi așa au urmat concertele Cenaclului Flacăra.
A intrat la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii din Cluj, în anul 1984, la secţia română-spaniolă. Acolo s-a înscris în trupa de teatru studenţească Ars Amatoria şi fiii, condusă de Ion Vartic.
La finalizarea studiilor a fost repartizat ca profesor la Ulmu, în judeţul Călăraşi, dar a renunţat la învăţământ şi s-a ocupat în continuare de muzică.
După revoluţie, a participat la turnee cu trupa Divertis, apoi a apărut împreună cu ei la televiziune. A fost o perioadă redactor la Televiziunea Română, iar în 1992 edita primul disc audio – Ar putea fi.
După ce s-a căsătorit cu Daniela Marin, au fondat împreună casa de discuri Import Service Tempo, apoi a înfiinţat formaţia The Blue Workers.
A abordat genuri muzicale diverse, de la pop, rock, blues până la reggae, înregistrând discurile: Mixed Grill (1993), Maşină cu jazzolina (1994), Casetă pentru minte, inima şi gură (1996), Gânduri nevinovate (1997), Lasă (muzică de casă) (2000), Stângul de a visa (2002), Prinde o stea (2003), Jocul de-a joacă (2004), La jumătatea vieţii (2007).
A continuat să susţină concerte, din anul 2003 a fost gazda spectacolului muzical Tavernă la TVR și a participat împreună cu Divertis la un program pentru Antena 1. În 2007 a renunţat la colaborarea cu Divertis, revenind în 2009, la Pro Tv. A jucat apoi teatru – rolul lui Rică Venturiano din ”O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale și Cadîr în „Take, Ianke şi Cadîr”, după Victor Ion Popa.
La sfârşitul anului 2010, Gyuri a suferit un accident vascular şi s-a recuperat la Spitalul Universitar din Bucureşti.
În iunie 2011, Gyuri şi restul echipei Land of Jokes au anunţat despărţirea definitivă de Divertis, ajungând la finalul contractului cu Pro TV. Noua trupă de comedie şi-a luat numele Distractis, brandul Land of Jokes rămânând în proprietatea Pro TV-ului, iar în august 2011 a semnat cu TVR 1.
În 2013 a lansat un volum de poezii intitulat „Purtătorul de cuvinte” și a colindat țara cu formaţia The Blue Workers acompaniată de o orchestră simfonică.
Înregistrarea spectacolului radiofonic „Henric al V-lea” – care a primit Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol radiofonic – a fost unul din succesele anului 2014. Tot atunci, în septembrie, juca în piesa „Eternul spectator”. Începând cu 19 octombrie 2015 a jucat în piesa de teatru „4 x 4 personaje”.
La 25 februarie 2016 susținea spectacolul „Repetiţie în Casa Inimii”, cu versuri din volumul „Purtătorul de cuvinte” şi cu muzica compusă de el. (sursa)
Era ultima repetiție.
De undeva din „casa inimii” Gyuri ne reamintește mereu că „pruncul sfânt din noi primește veșnicia-n dar ca pe o jucărie de la îngeri”. Așadar, să ne „jucăm” cu Ea cu dragoste și recunoștință…
La jumătatea vieții
„Mi-am râs de mine și de alții,
am plâns umbrit de prea înalții cedri
așteptând minunea,
mimând naiv înțelepciunea.
M-am îmbătat cu lauda seacă,
nu m-am gândidt că o să treacă iute,
ca roua dimineața,
habar n-aveam ce dar e viața.
Așa-i când nașterea-ți oferă
abonament pentru succes,
în casa cărnii efemere
abonamentul minunat vine
împachetat în plic de stres.
La jumătatea vieții
zâmbesc la temnița-mi de carne,
știind că-ntrânsa fluturele doarme,
visându-și zborul care poartă-n sine
dulcea taină-a tinereții.
Am luat iubirile la număr,
mi-am așezat stingher pe umăr crucea,
așteptând minunea,
mimând naiv înțelepciunea.
Mi-am estompat în ochi lumina,
mi-am camuflat cu grijă vina
în vorbe și-n fapte mincinoase,
înconjurându-mă de angoase.
Am biciuit cu vorbe grele
marea privirii dragei mele întruna
așteptând minunea,
mimând naiv înțeepciunea.
M-am bălăcit în glodul urii,
m-am închinat numai la Gyuri
Pascu, crezând că vanitatea
principiilor e libertatea.
Nu-mi mai e teamă de noroi,
nu mă mai tem nici de plângeri,
căci știu că pruncul sfânt din noi
primește veșnicia-n dar ca pe o
jucărie de la îngeri.”
Ioan Gyuri Pascu
foto tumblr.com
Citește și Ține tu luna în mâna ta
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
