Îl ascultam pe Gyuri (Ioan Gyuri Pascu – n. 31 august 1961, Agnita,  d. 26 septembrie 2016, București) cu „Instalatorul” lui, pe repeat, și nu m-aș fi săturat de energia pe care o transmitea cu toată ființa lui, parcă anume turnată în „esență mică”, pentru ca talentul lui să apară cu atât mai mare. Apoi i-am pierdut urma, mai ales că eram o împătimită a spectacolelor de divertisment pe care le ținea cu Divertis. Baladele, cum este și „Ține tu luna”, în schimb, mă înfiorau… Se spune că atunci când artiștii mor tineri înseamnă că Dumnezeu a avut planuri mai mari cu ei, iar acolo, undeva, spectacolul continuă. Astăzi, din fericire, mai avem înregistrări. Omul s-a trecut de mult, căci inima plătește tribut dezamăgirilor și suferințelor morale.

Doi ani fără Gyuri, cât o veșnicie.

Prin fumul de țigară 
Mă văd atunci în gară 
Stingher încercăm să-ți spun cât sunt de bun
Acum sunt singur iară 
Cu o cafea amară
În față 
Și-n mintea mea te recompun și încerc acum să-ți spun

Ține tu luna în mâna ta
Și lasă restul în seama mea 
Ține tu luna în mâna ta 
Eu te voi mângâia
Până când nerostit vom spune „da”

evz.ro

Ioan Gyuri Pascu

Când telefonul sună 
Te-aud spunând iar „bună”
Și brusc mă simt din nou curat 
Mă simt iar bun…
Și văd iar începutul
Și-ți simt din nou sărutul
Mă lupt cu timpul s-ajung cumva să-ți spun…

Ține tu luna în mâna ta,
Și lasă restul în seama mea 
Ține tu luna în mâna ta, 
Eu te voi mângâia
Până când nerostit vom spune da

Știu că nu mă aseamăn 
Cu sufletul tău geamăn 
Știu că nu-ți pot oferi întregul „a iubi”,
Mă simt străin și totuși
În înfloriri de lotusi
În mintea mea te recompun și încerc acum să-ți spun

Eu te voi mângâia
Până când nerostit vom spune „da”