Iubirea, din cele 40 de legi

  • Felul în care îl vedem pe Dumnezeu oglindește limpede felul în care ne vedem pe noi înșine. Dacă El trezește în mintea noastră mai cu seamă frică și vinovație, înseamnă că înlăuntrul nostru mustesc prea multă frică și vinovăție. Dacă Îl vedem pe Dumnezeu plin de iubire și îndurare, așa suntem și noi.
  • Calea către Adevăr este o trudă a inimii, nu a cugetului. Fă-ți din inimă cel dintâi sfetnic, nu din cuget. Întâmpină, înfruntă și în cele din urmă biruiește-ți propriile frici cu inima. Cunoașterea de Sine te va călăuzi către cunoașterea lui Dumnezeu.
  • Fiecare cititor înțelege scrierea sacră în chip diferit, după adâncimea pătrunderii sale. Sunt patru chipuri de pătrundere. Primul e înțelesul din afară, cu care se mulțumesc cei mai mulți oameni. Apoi urmează înțelesul dinlăuntru. Al treilea este înțelesul dinlăuntrul lăuntrului. Iar al patrulea e atât de adânc, încât nu poate fi pus în cuvinte și de aceea e sortit să rămână de nezugrăvit.
  • Poți să-L cercetezi pe Dumnezeu în orice lucru și orice ființă din lume, pentru că Dumnezeu nu e închis într-o moschee, într-o sinagogă sau într-o biserică. Dar dacă simți încă nevoia să afli lămurit unde sălășluiește, nu e decât un loc în care poți să-L cauți: în inima unui iubitor adevărat.
  • Mintea și iubirea sunt făcute din altfel de plămadă. Mintea leagă oamenii cu noduri și nu se primejduiește întru nimic, pe când iubirea dezleagă orice încurcături și se primejduiește întru totul. Mintea e mereu prevăzătoare și te povățuiește: „Ferește-te de prea multă înflăcărare!”, pe când iubirea spune: „O, fii fără grijă! Aruncă-te cu capul înainte. Mintea nu se sfărâmă ușor, pe când iubirea se poate lesne preface într-un morman de dărâmături. Însă comorile sunt ascunse printre ruine. O inimă frântă ascunde comori.”

  • Cele mai multe necazuri de pe lume sunt pricinuite de greșeli de limbă sau simple neînțelegeri. Nu lua niciodată vorbele de bune. Când pășești pe tărâmul iubirii, așa cum știm, limba devine învechită. Ceea ce nu poate fi spus prin cuvinte, poate fi priceput doar prin tăcere.
  • Însingurarea și singurătatea sunt două lucruri deosebite. Cănd ești însingurat, e lesne să te amăgești singur că te afli pe calea cea dreaptă. Singurătatea e mai bună pentru noi, inseamnă să fii singur fără să te simți însingurat. Dar până la urmă cel mai bine e să găsești o ființă omenească, o ființă care va fi oglinda ta. Ține minte, numai în oglinda acestei ființe te poți vedea cu adevărat pe tine și existența lui Dumnezeu înlăuntrul tău.
  • Orice ți s-ar întâmpla în viață, oricât de îngrijoratoare ar putea părea lucrurile, nu păși pe tărâmul deznădejdii. Chiar și atunci când toate ușile rămân închise, Dumnezeu va deschide o nouă cale doar pentru tine. Fii recunoscător! E lesne sa fii recunoscător când totul merge bine. Un sufit e recunoscător nu numai pentru ce i s-a dat, ci și pentru ce n-a primit.
  • Răbdarea nu înseamnă să înduri smerit, ci să ai vederea îndeajuns de ascuțită ca să te încrezi în dezlegarea din urmă a unei întâmplări. Inseamnă să te uiți la ghimpe și să vezi trandafirul, să privești noaptea și să vezi revărsatul de ziuă. Nerăbdarea înseamnă să ai vederea atât de slabă, încât să nu fii în stare să zărești dezlegarea.
  • Ori încotro te-ai îndrepta, îngrijește-te doar să prefaci fiecare călătorie într-una lăuntrică. Dacă vei călători înlăuntrul tău, vei putea colinda întreaga lume, cât e ea de întinsă și dincolo de ea.
  • Moașa știe că atunci când nu sunt dureri, calea copilului nu poate fi deschisă și mama nu poate da naștere. La fel, pentru ca un nou Eu să se nască, e nevoie de greutăți. Așa cum lutul trebuie să treacă prin văpaie ca să ajungă mai trainic, Iubirea nu poate fi desăvârșită decât prin durere.
  • Căutarea Iubirii te schimbă. Nu e niciun căutător printre cei ce pornesc în căutarea Iubirii care să nu se coacă la minte pe drum. In clipa în care pornești în căutarea Iubirii, începi să te schimbi pe dinăuntru și pe dinafară.

 

  • Sunt mai mulți îndrumători mincinoși și învățători falși pe lumea asta decât puzderia stelelor. Nu-i încurca pe cei care umblă numai după putere și care se iubesc numai pe ei. Un învățător spiritual adevărat nu îți atrage luare-aminte asupra lui și nu așteaptă supunere sau prețuire din partea ta, ci te ajută să-ți cercetezi și să-ți prețuiești eul lăuntric.
  • Nu te împotrivi prefacerilor care se abat asupra ta, ci lasă viața să curgă prin tine. Nu te îngrijora că traiul îți e întors pe dos. De unde știi că fața cu care te-ai obișnuit e mai bună decât cea care o să vină?

  • Fiecare făptură omenească e o lucrare, care se apropie încet dar nestrămutat, de desăvârșire. Fiecare dintre noi suntem o lucrare meșteșugită ce deopotrivă așteaptă și se zbate să fie desăvârșită. Omenirea este un meșteșug migălos de scriere frumoasă și iscusită, în care orice punct e la fel de însemnat pentru întreg.
  • E lesne să iubești un Dumnezeu desăvârșit. Mult mai anevoios este să-și iubești semenii cu metehnele și cusururile lor. Nu există înțelepciune fără iubire. Până nu învățăm să iubim zidirea lui Dumnezeu, nu putem nici să-L iubim, nici să-L cunoaștem cu adevărat.
  • Adevărata murdărie e cea lăuntrică. Cealaltă se spală. Un singur soi de murdărie nu poate fi curățat cu apa limpede, iar aceea e urma urii și a patimii care-ți întinează sufletul. Poți să-ți cureți trupul prin înfrânare și post, dar numai iubirea îți va curăța inima.
  • Tot ce vezi în jur, până și lucrurile care nu-ți plac, până și oamenii pe care îi disprețuiești ori îi urăști, se află înlăuntrul tău în felurite măsuri. Prin urmare, diavolul nu este o putere neobișnuită ce lovește din afară, ci o voce dinăuntru. Dacă ajungi să te cunoști pe deplin, înfruntând atât fața ta întunecată, cât și cea luminoasă, vei ajunge la cel mai înalt chip de știință. Cel care se cunoaște pe sine îl cunoaște pe Dumnezeu.
  • Dacă vrei să schimbi modul în care se poartă ceilalți cu tine, schimbă întăi modul în care te porți tu cu tine. Până când nu înveți să te iubești, pe deplin și cu adevărat, nu ai cum să fii iubit. Odată ce izbutești lucrul acesta, fii însă recunoscător pentru orice ghimpe pe care ceilalți ți-l aruncă în cale. E un semn că vei fi curând potopit de o ploaie de trandafiri.
  • Nu te îngriji încotro te va purta drumul. Ia aminte la pasul dintâi. Asta e partea cea mai grea și de ea ești răspunzător. Odată ce faci pasul dintâi, lasă totul să-și urmeze cursul firesc și restul o să vină de la sine. Nu te lăsa dus de curgere. Fii tu însuți curgere.
  • Toți am fost zidiți după asemănarea Lui, și totuși fiecare dintre noi a fost zidit deosebit. Nu sunt doi oameni asemenea. Nu sunt două inimi care să bată la fel. Prin urmare, a nu ține seama de deosebiri și a le vârî altora în cap gândurile tale cu de-a sila e tot una cu a nu ține seama de rânduiala sfântă a lui Dumnezeu.
  • Când un iubitor de Dumnezeu intră într-o cârciumă, cârciuma devine odaia sa de rugăciune, dar când un bețiv intră acolo, odaia devine cârciuma lui. În tot ce facem, inimile noastre au însemnătate, nu înfațișarea noastră.
  • Viața e un împrumut trecător; iar lumea asta nu e decat o copie grosolană a lumii adevărate. Numai copiii iau o jucărie drept lucru adevărat. Și totuși fiintele omenești fie se îndrăgostesc de jucărie, fie o strică și o aruncă cât colo.
  • Fiecare dintre noi e hărăzit sa fie trimisul lui Dumnezeu pe pământ. Intreabă-te singur: cât de des te porți ca un trimis? Cade în sarcina fiecăruia dintre noi să descoperim duhul sfânt dinlăuntru nostru și să trăim după îndrumarea lui.
  • Nu-ți mai face griji din pricina iadului și nu mai visa la rai, căci amândouă sunt chiar înlăuntrul clipei de-acum. De fiecare dată când ne îndrăgostim, ne înălțăm la rai. De fiecare dată când urâm, pizmuim sau ne înfruntăm cu cineva, ne rostogolim drept în flăcările iadului.
  • Lumea e o singură ființă. Toți și toate sunt legate între ele printr-un păienjeniș de povești. Fie că ne dăm seama ori nu, suntem prinși cu toții intr-o discuție tăcută. Vorbele care ne ies din gură nu pier, ci sunt păstrate veșnic în întinderea necuprinsă a lumii și se vor întoarce odată la noi.

  • Dacă cineva nutrește gânduri urâte despre tine, să spui despre el vorbe la fel de urâte nu faci decât să înrăutățești lucrurile și astfel vei fi prins într-un cerc vicios.
  • Trecutul e tălmăcire, iar viitorul, amăgire. Lumea nu se mișcă prin timp în linie dreaptă, de la trecut spre viitor, ci timpul se mișcă prin și înlăuntrul nostru în cercuri nesfârșite. Veșnicia nu e nemărginire, ci lipsa oricărui timp. Dacă vrei s-o cunoști, scoate-ți din minte trecutul și viitorul și rămâi în clipa de acum.
  • Soarta nu înseamnă că viața ta a fost hotărâtă dinainte. De aceea, a lăsa totul în seama sorții și a nu-ți aduce prinosul la muzica lumii e un semn de neștiință deplină. Soarta e treapta pe care îți cânți melodia. Nu poți să schimbi lăuta, însă cât de bine cânți ține numai de tine.
  • Adevăratul sufit, chiar și atunci când e învinuit pe nedrept, atacat și osândit din toate părțile, îndură cu răbdare, fără să rostească măcar o singură vorbă urâtă despre ponegritorii lui. Un sufit nu împarte niciodată vina.
  • Dacă vrei să-și întărești credința ca piatra, inima trebuie să-ți fie moale ca pana. Prin boală, nenorocire, pierdere sau frică invățăm să fim mai puțin haini și cârtitori și mai miloși și mărinimoși. Unii dintre noi învață lecția, pe când alții devin și mai cruzi. Singura cale de-a ne apropia de Adevăr este aceea de a ne lărgi inima astfel încât să cuprindă întreaga omenire.
  • Nimic n-ar trebui să stea între tine și Dumnezeu. Nici imamii, nici preoții, nici rabinii sau oricare alți păzitori ai cârmuirii spirituale și religioase. Nici învățătorii spirituali, nici măcar credința ta. Crede în lucrurile pe care le prețuiesti și in legile tale, dar nu le înstăpâni peste alții.
  • Tine-te departe de toate soiurile de idoli, fiindcă ei îți vor încețoșa vederea. Află Adevărul, dar ai grijă să nu-ți faci un idol din adevărurile tale.
  • Supunerea nu înseamnă să fii slab sau nepăsător. Ea nu înseamnă nici predestinare, nici renunțare. Dimpotrivă. Cei ce se supun naturii vieții trăiesc în liniște și pace, netulburați de tumultul lumii din jur.
  • Nu asemănările și netezimile ne împing înainte, ci asperitățile. De aceea credinciosul trebuie să întâlnească necredința din el, iar necredinciosul, să-l cunoască pe credinciosul dinlăuntrul său.
  • O viață fără iubire e lipsită de însemnătate.
  • Ne zbatem să ajungem undeva doar pentru ca, după moarte, să părăsim totul. Suntem ca un urcior. Nu înfloriturile din afară, ci golul dinlăuntru ne ține in picioare. Nu ceea ce năzuim să împlinim, ci înțelegerea absenței ne face să mergem mai departe.

Note despre autoare:

Elif Shafak: Născută la 25 octombrie 1971, la Strasbourg, Franța. A publicat peste 20 de cărți dintre care vreo 10 romane, fiind, la ora actuală, cel mai vândut scriitor de sex feminin din Turcia. Scrie atât în limba turcă, cât și în limba engleză. Elif Shafak este academician, deține o diplomă în Relații Internaționale la Universitatea Tehnică din Orientul Mijlociu și are un master în Studii de gen și femei și doctorat. în Științe Politice. Disertația ei „Mysticismul islamic și înțelegerea circulară a timpului” a fost premiată. Autoarea scrie atât pentru Haberturk, publicație turcă importantă cât și pentru mai multe ziare și reviste internaționale. Pentru romanul ”Bastarul de la Istanbul”, carte tradusă în mai mult de 20 de limbi, Shafak a fost judecată pentru „defăimarea identității turcești”. (sursă foto: goodreads.com)

Blogul lui Daniel Onaca aici.