ROMANCE D’AMOUR
Îți iubeam inima
acest ascunziș al tău cu vegetație luxuriantă
de care se leagă primele amintiri
Mă trezea în fiecare dimineață înainte de vreme
mă cuibăream în bătăile ei
Nevrând să plec atât de curând din caldele ei așternuturi
le strângeam la piept ca pe acordurile unei îndepărtate simfonii
de teama că s-ar răci
o descoperisem cu uimire de copilă
mă plimbam pe coridoarele ei roșiatice
ca într-o galerie cu picturi abstracte
mirosea când a primăvară când a ierburi arse
poate era doar o iluzie a mea
vizitând acele încăperi
desculță și cu capul în nori
uneori simțeam nevoia să merg târâș
să mă închin ca la minunea
că deschizând ușă după ușă
mă simțeam acasă
îți iubeam inima de când eram adolescentă
m-am îndrăgostit prima oară de ea
când i-am văzut sângele
un fel de cicatrice fluidă
i-am simțit gustul
de parcă scosesem cu dinții cuiele dintr-o cruce
era abia începutul
mă striga fiică a păcatului pe când nu știam
a fi una dintr-un șir nu e chiar atât de grav
mai greu e când ești singura
nu știu de ce iubeam toate cuvintele ei
mi se părea că îmi țin de foame și de sete
păreau atât de reale
le înghițeam pe nemestecate
pe nerăsuflate
în deșert cauți apa să-ți curețe rănile
a bea e un sacrilegiu
pândește un fel de moarte absurdă prin inaniție
iubeam inima ta generoasă și blândă
îmi arunca un pumn de firimituri
îi simțeam degetele prin păr mângâindu-mă
să tac a tăcere
să adorm adormire
nu mă speria nu te speria
sunt dură ca piatra
n-am fost un copil reușit
nici o iubită comodă
mai știu doar atât
că n-o să pot învăța pe nimeni lecția asta
din captivitate
abia mai pot scrie câte o cerere către Dumnezeu
de eliberare înainte de termen.