femei tinere
intră în mare pe vârfuri
tălpile lor sunt peşti de fosfor
în creştet poartă iubiri
despletite
la vremea când soarele-i un bot umed
de labrador indigo
totul pare posibil
printre alge îndrăgostite ce fac amor
născând piepteni vrăjiți şi
lire-ncâlcite
ziua se-ntinde ca o rugină
cu rochia de val descheiată
femei tinere
intră în mare şi nu mai
privesc înapoi niciodată.
foto arhiva personală
citeşte şi pesemne fericirea
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
