LINIȘTEA
acum e numai liniștea între noi
așa cum visa poezia ta în versurile mele
surghiun la marginea mării
absurdă lege a gravitației
care sfidează
liniștea, da, liniștea
se dă greu mâinilor mele ca lutul olarilor
să scoată din ea dumnezei ai puterilor
din tăcerea ta de nisip
mă strecor
în afară, totul a rămas precum era
înainte de cei ce fusesem nenumiți noi
nenumărați doi neatinși de nicio prejudecată
înlăuntrul meu se înseninează a vară
au înflorit macii
în liniștea dintre noi cu glasul de ceară
s-au strâns între ape pământuri și-am zis
binecuvântă-mă, mamă, și iartă
binecuvântă-mă, tată, și uită
păcatul meu și îndoiala ta.