învelită în răcoare și frunze de ceai
ea se citește pe dinăuntru
rulează uns anvelopa groasă a nopții
purtând-o cu grijă ca pe un obiect prețios
peste granițăo pană din numărul de aur
își smulge iubirea
la picioare i-o lasăde pe mobile vechi îngeri șterg praful
foto tumblr.com
Citește și primele 17 pagini
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
