În 14 martie 1951, Einstein îşi aniversa ziua de naştere. După petrecere, înghesuială mare, fotoreporterii se precipitau să îl imortalizeze, iar Einstein, obosit fiind și fără chef de a face frumos, a scos limba la fotografi.

Uite-așa!

Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm, Germania d. 18 aprilie 1955,  New Jersey, Statele Unite)

Viitorul geniu nu a avut ce să spună până la vârsta de cinci ani, de aceea și-a îmbolnăvit părinții de îngrijorare cu refuzul, încetineala de minte (nu aveau cum ști!) sau neputința sa de a lega două cuvinte.

După aceea, când spaima a fost spulberată și copilul Albert Einstein a vorbit și a devenit asemeni celorlalți copii de vârsta sa, nonconformismul, singularitățile surprinzătoare și neastâmpărul minții l-au centrifugt pe o traiectorie pe care nu se mai afla nimeni. Doar el cu geniul său.

Albert Einstein la vârsta de 5 ani

Primii ani de școală

Școala elementară catolică din München, apoi școala primară de la Gimnaziul Luitpold din München (actualul Gimnaziu Einstein), au fost un chin pentru Albert din cauza metodelor rigide de predare – bazate pe învățarea prin memorare mecanică și lipsită de imaginație – el manifestând deficienţe de exprimare, pornite de la un ritm încet de vorbire şi lungi pauze pentru a pregăti ceea ce voia să spună. Ceea ce îl atrăgea era muzica clasică, lua lecţii de vioară şi interpreta cu pasiune „Sonata pentru vioară” a lui Mozart.

Tânărul Einstein

Familia Einstein invita acasă în fiecare joi, pentru cină – se întâmpla în anul 1889, un student polonez strâmtorat. Maz Talmud, așa se numea și avea să devină meditatorul neoficial al tânărului, mai ales la matematică și filosofie.

Pornind de la o carte de științe pentru copii, în care autorul își imagina o plimbare alături de electricitatea care circula printr-un cablu de telegraf, Einstein a început să-şi pună diferite întrebări științifice și tehnice, legate, mai ales, de subiectul vitezei relative. Această curiozitate a stat la baza publicării, la vârsta de 16 ani, a primei sale lucrări, intitulată „Analiza stării de eter în câmpurile magnetice”.

Studii

Einstein se înscrie la Școala Federală Politehnică Elvețiană (Eidgenössische Polytechnische Schule) din Zürich, cu un punctaj excepţional la matematică și la fizică, dar cu condiţia de a-și termina prima parte a studiilor, care au fost finalizate la un liceu special din Aarau, în 1896. Neastâmpăratul Albert se îndrăgosteşte nebuneşte de Marie Winteler, fiica directorului liceului şi renunță la cetățenia germană pentru a evita stagiul militar.

Einstein spune că anii petrecuți în Zürich au fost cei mai fericiți din viața sa. Acolo și-a întâlnit mulți dintre viitorii prieteni, studenți cu care împărțea vise și aspirații comune – matematicianul Marcel Grossmann și Michele Besso – și  viitoarea soție, Mileva Maric, studentă la fizică.

Albert și Mileva

Nonconformistul din el, cel care îl făcea total dezinteresat de cursuri – fiind, mai degrabă, un autodidact -, a stârnit dezaprobarea din partea profesorilor și refuzul la viitoarele încercări de angajare în mediul academic.

Ale vieții valuri

După o perioadă tulbure, dezechilibrată de starea de șomer și nașterea unei fetițe în afara căsătoriei (părinții se împotriveau Milevei), la finalul anului 1902, Albert primeşte o recomandare pentru un post de funcționar la Oficiul de Brevete elvețian din Berna. Tot atunci, înainte de a muri, tatăl său îi dă binecuvântarea de a se căsători cu femeia dorită.

Mult așteptata căsătorie se înfăptuiește la 6 ianuarie 1903, iar în mai 1904 se naşte primul fiu al cuplului, Hans-Albert. Cel de-al doilea fiu, Eduard, s-a născut în 1910.

Mileva

Cu trei ani mai în vârstă decât Einstein, suferind de o displazie congenitală de șold, care o făcea să șchioapete, și predispusă la crize de tuberculoză și de melancolie, Mileva Marić nu era cunoscută nici pentru frumusețea fizică, nici pentru personalitatea sa. „Foarte deșteaptă și serioasă, mică, delicată, brunetă, urâtă”, așa o descria una dintre prietenele ei din Zurich. Avea însă calități pe care Einstein, cel puțin în perioada romantică a studenției sale, le găsea atrăgătoare: o pasiune pentru matematică și știință, o profunzime a spiritului și un suflet tulburător. Ochii ei adânci aveau o intensitate care te urmărea, iar fața sa, o umbră de melancolie seducătoare. Ea avea să devină, cu timpul, muza, partenera, iubita, soția, bestia neagră și dușmanul lui Einstein și să creeze în viața lui un câmp emoțional mai puternic decât al oricui altcuiva. (sursa)

1905 – anul miraculos

Lui Einsein i se deschid zările în acest an. Își scrie lucrarea pentru doctorat și-l obţine cu un studiu privind determinarea dimensiunilor moleculare, apoi îi sunt publicate alte patru lucrări în „Analele Fizicii” (Annalen der Physik), unul dintre cele mai celebre jurnale de fizică ale epocii, privind efectul fotoelectric, mișcarea browniană, relativitatea specială și echivalența dintre materie și energie.

Aceste teme aveau să remodeleze pilonii fizicii moderne. Privite iniţial cu scepticism, teoriile lui Einstein au stârnit mari valuri de interes oamenilor de ştiinţă ai vremii – precum Max Planck, autorul teoriei cuantice şi cel mai influent fizician al generației sale – iar de aici până la celebritate, în lumea academică, nu mai erau prea mulți pași.

Einstein avansează profesional ajungând expert tehnic la Biroul de Patente, în anul 1908 obține un post de lector la Universitatea din Berna, iar în anul următor părăsește Oficiul de Patente și este numit profesor asociat de fizică teoretică la Universitatea din Zürich.

Devenire

În 1911 se mută cu familia la Praga, unde este numit profesor titular la Universitatea Germană, iar în perioada 1912 – 1914, se mută la Zürich, unde obține postul de profesor de fizică teoretică la Universitatea Tehnică Federală – la recomandarea Mariei Curie.

A fost unul din puținii savanți germani care în perioada Primului Război Mondial au condamnat public implicarea Germaniei în conflict; a semnat celebra proclamație „Manifest către europeni” în 1914, iar în 1915 a aderat la mișcarea pacifistă „New Fatherland League”.

Tot în anul 1915, fizicianul a terminat teoria generală a relativității, capodopera sa. Era convins de corectitudinea teoriei din cauza frumuseții sale matematice și pentru că a prezis cu exactitate, printre altele, periheliul orbitei lui Mercur în jurul Soarelui.

Declin familial

Succesul profesional a fost dușmanul căsniciei lui Einstein. Călătoriile, studiul intens necesar muncii sale, certurile legate de copii și veniturile insuficiente ale familiei l-au condus pe acesta pe drumul declinului familial. Iubăreț fără leac, el a început o aventură cu o verișoară, Elsa Löwenthal, cu care s-a căsătorit după ce a divorțat de Mileva, în anul 1919, stabilind să îi dea banii pe care ar putea să îi primească dacă ar câștiga vreodată un Premiu Nobel.

Albert Einstein și Elsa Löwenthal

Elsa Löwenthal s-a declarat cucerită mai ales de felul în care Einstein îl interpreta pe Mozart la vioară, iar marele om de ştiinţă mărturisea, în repetate rânduri, că un rol important în descoperirile sale l-au avut vioara şi pianul, fiindcă muzica îi limpezea creierul şi-l făcea izvor de idei cosmice…

1921 -anul Nobel

În 1921, Albert Einstein a primit vestea că a câștigat Premiul Nobel pentru fizică, dar nu pentru teoria relativității care era încă o controversă, ci pentru explicarea efectului fotoelectric.

Anii 20 au fost cei în care Einstein a lansat noua știință a cosmologiei. Ecuațiile sale au prevestit că universul este dinamic, fiind mereu în expansiune sau în contractare, ceea ce contrazicea perspectiva susținută chiar de el în dezvoltarea teoriei generale a relativității, cum că universul ar fi nemișcat. Calculele sale au indicat faptul că universul s-ar putea extinde sau contracta, confirmare venită în 1929, de la astronomul Edwin Hubble care a descoperit că universul se extinde. O dovadă de onestitate științifică autentică a fost cea din timpul vizitei la Observatorul Mount Wilson din apropiere de Los Angeles, în 1930, când Einstein l-a întâlnit pe Hubble și a declarat că teoria sa inițială a formei universului a fost „cea mai mare gafă” a sa.

Nu este încă spânzurat

Expansiunea nazistă a adus cu sine legi care interziceau funcţii oficiale pentru evrei, inclusiv cele de profesori, precum şi articole defăimătoare la adresa acestora, liste negre – toate incluzându-l şi pe marele om de ştiinţă – , totul culminând cu un material de presă cu poza lui Einstein, sub care era scris: „nu este încă spânzurat”.

Ca urmare, când situaţia devenise insuportabilă, în decembrie 1932, Einstein părăseşte Germania, stabilindu-se peste Ocean, unde a devenit profesor la Institutul de studii avansate din Princeton, New Jersey.

În vara anului 1939, cu un an înainte de a deveni oficial cetăţean american, Einstein, alături de alţi savanţi fugiţi din calea nazismului, a scris o scrisoare președintelui american de atunci, Franklin D. Roosevelt, pentru a-l avertiza în privinţa pericolului realizării, de către nazişti, a bombei atomice. După toate probabilităţile, demersul oamenilor de ştiinţă avea să se afle la originea declanşării, în SUA, a cercetărilor privind bomba atomică, sub titulatura de „Proiectul Manhattan”, fără să îl includă şi pe Einstein – ci doar folosind din plin descoperirile sale -, care fusese asociat cu ideologia şi organizaţiile socialiste. Totuşi, marele savant a sprijinit Marina Militară a SUA prin evaluarea designului şi funcţionalităţilor altor sisteme de arme și a contribuit la aceste proiecte cu fonduri consistente rezultate din licitații de manuscrise personale aflate la mare preţ. Spre exemplu, în anul 1944, manuscrisele celebrelor sale lucrări scrise în 1905 privind Teoria Relativității sunt vândute la licitație, în Kansas City, pentru 6 milioane de dolari, sumă care a mers, drept contribuție a sa, la efortul de război american. (sursa)

foto tumblr. com

Citește și Uluială și limpezime