Fiodor Dostoievski: ”Frumusețea va salva lumea.”
Fiodor Mihailovici Dostoievski: unul dintre cei mai importanți scriitori ruși, care figurează printre marile personalități ale literaturii mondiale. Viața lui a fost complexă și plină de evenimente dramatice, care au influențat adânc opera sa literară și care trebuie cunoscute, pentru o mai bună înțelegere a operei sale.
Ca un preambul:
Friedrich Nietzsche: „Dostoievski, singurul psiholog, zic eu, din care am avut ceva de învățat: este unul dintre cele mai fericite accidente ale vieții mele, chiar mai mult decât descoperirea lui Stendhal.”
Albert Einstein: „Dostoievski mi-a dat mai mult decât orice gânditor, mai mult chiar decât Gauss.”
James Joyce: „Cred că Dostoievski este unul dintre cei mai mari romancieri care au trăit vreodată. Cred că nici un om care a scris după Goethe nu l-a întrecut.”
Sigmund Freud: „Dostoievski a fost mai mult decât un mare artist, el a fost un mare psiholog, un moralist și un profet.”
Hermann Hesse: „Când am citit Dostoievski pentru prima dată, am învățat ceva nou despre oameni și despre lume.”
Biografie
S-a născut pe 11 noiembrie 1821, în Moscova, Rusia. Tatăl său, Mihail Dostoievski, era un medic militar de origine nobilă, iar mama sa, Maria Dostoievski, era fiica unui negustor bogat. Fiodor avea un frate mai mic, Mihail, cu care a fost foarte apropiat pe parcursul vieții. Copilăria lui Dostoievski a fost umbrită de o atmosferă strictă și autoritară în familie. Tatăl său era cunoscut pentru comportamentul său dur și despotic, iar acest lucru a avut un impact semnificativ asupra tânărului Fiodor. Dacă ar fi să căutăm personaje alter ego ale figurii paterne, am observa că ele sunt destul de ”la vedere” – Fiodor Karamazov, descris ca fiind un părinte neglijent și depravat, a cărui lipsă de moralitate și comportament abuziv au un impact profund asupra destinului fiilor săi, poate fi văzut ca o reflectare exagerată a aspectelor negative ale personalității tatălui lui Dostoievski. De asemenea, Semion Iakovlevici Prohartcin din povestirea „Domnul Prohartcin” împărtășește anumite trăsături cu tatăl lui Dostoievski, inclusiv izolarea, paranoia și posibila instabilitate mintală, sau Generalul Epancin, din ”Idiotul”, poate fi văzut ca reflectând unele trăsături ale tatălui lui Dostoievski, în special în ceea ce privește autoritatea și relația cu familia sa.
Dostoievski a început educația acasă sub îndrumarea mamei sale și a unui tutor. Mai târziu, a fost trimis la o școală militară de inginerie în Sankt Petersburg, unde și-a dezvoltat interesul pentru literatură. În timpul studiilor, a fost puternic influențat de lucrările lui Johann Wolfgang von Goethe, Friedrich Schiller și alți scriitori occidentali. În adolescență, Dostoievski a început să scrie primele sale lucrări. Interesul său pentru literatură și filosofie a crescut în această perioadă, începând să exploreze teme profunde precum condiția umană și moralitatea.
Mama sa a murit de tuberculoză în 1837, iar doi ani mai târziu, în 1839, tatăl său a fost, se pare, ucis de proprii săi țărani, un eveniment care l-a marcat profund pe Dostoievski și a avut o influență majoră asupra scrierilor sale ulterioare. După absolvirea școlii militare, Dostoievski a debutat în literatură în 1846 cu romanul „Oameni sărmani”. Romanul a fost bine primit, însă lucrările sale ulterioare nu au avut același succes inițial.
„Iadul e durerea celor ce nu pot iubi”
Citiți și Titanul literaturii ruse
În 1849, Dostoievski a fost arestat pentru legăturile sale cu un grup de intelectuali radicali cunoscuți sub numele de Cercul Petrashevski. A fost condamnat la moarte, dar pedeapsa i-a fost comutată în ultimul moment și a fost trimis într-un lagăr de muncă forțată în Siberia, o experiență care l-a transformat profund.
Dostoievski s-a confruntat cu probleme financiare cronice, dependența de jocurile de noroc și probleme de sănătate, inclusiv epilepsie. A fost căsătorit de două ori, prima dată cu Maria Dmitrievna Isaeva, iar mai târziu cu Anna Grigorievna Snitkina, care i-a fost de mare ajutor în gestionarea finanțelor și în redactarea lucrărilor sale. Pentru a-și îndeplini termenele strânse de scriere și pentru a-și achita datoriile, Dostoievski a folosit metoda stenografiei. Soția sa, Anna, a fost stenografa lui pentru „Jucătorul”.
„Este în firea iubirii să-ți dorești să te sacrifici pentru cel pe care îl iubești, fără să te gândești la ce vei obține în schimb.”
Dostoievski a continuat să scrie și să publice lucrări importante în ultimii ani ai vieții sale, inclusiv „Idiotul”, „Demonii” și „Frații Karamazov”. Lucrările lui sunt cunoscute pentru explorarea profundă a psihologiei umane, iar Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei, a scris un eseu intitulat „Dostoievski și Parricidul”, în care analizează complexitatea personajelor și temelor din romanele lui Dostoievski.
A murit pe 9 februarie 1881, în Sankt Petersburg, lăsând în urma sa o moștenire literară impresionantă și influența sa profundă asupra literaturii și filosofiei. După moartea sa, Dostoievski a fost onorat ca un erou național în Rusia. Mormântul său, situat în Cimitirul Tihvin din Sankt Petersburg, este un loc de pelerinaj pentru admiratorii săi.
„Nu există nimic mai ușor decât de a-ți închipui că ești un mare om, atâta vreme cât nu ai niciuna dintre îndatoririle pe care ți le-ar impune măreția.”
„Eu, cu cât mă cunosc mai mult, cu atât mai mult mă iubesc.”
„Sunt momente în viață, când, în loc de a te plânge, trebuie să acționezi.”
Mari iubiri
Fiodor Dostoievski a avut mai multe iubiri semnificative în viața sa, care au influențat atât viața personală, cât și opera sa literară. Două dintre cele mai importante figuri feminine din viața lui au fost Maria Dmitrievna Isaeva și Anna Grigorievna Snitkina.
Maria Dmitrievna Isaeva: Dostoievski a întâlnit-o pe Maria Isaeva în timp ce era în exil în Siberia. Ea era căsătorită și avea un fiu, dar relația ei cu soțul era tensionată. Dostoievski a fost profund atras de ea și a început să aibă o relație cu ea, chiar dacă era încă căsătorită. Relația lor a fost complicată și plină de tumult, iar Dostoievski a reflectat această relație în unele dintre personajele sale feminine din operele sale. Maria a jucat un rol important în viața și opera lui Dostoievski, deși nu există multe citate directe din memorialistică care să detalieze această relație.
Anna Grigorievna Snitkina: Anna a intrat în viața lui Dostoievski ca stenografă pentru romanul său „Jucătorul”. Relația lor a început profesional, dar s-a transformat rapid într-una romantică. S-au căsătorit în 1867. Anna a fost un sprijin extraordinar pentru Dostoievski, ajutându-l să își stabilizeze finanțele și să își gestioneze dependența de jocuri de noroc. Relația lor este descrisă în detaliu în memoriile Annei, „Amintiri din casa morții”, unde ea vorbește despre dragostea și dedicația ei față de Dostoievski, precum și despre provocările pe care le-au întâmpinat împreună. Anna a scris: „Soarta mi-a dat rolul de a fi nu numai soția, ci și prietena, secretara și sfătuitorul financiar al lui Dostoievski.”
Ambele relații au avut un impact profund asupra vieții și operei lui Dostoievski, influențând modul în care a portretizat personajele feminine și temele legate de dragoste și suferință în romanele sale. Aceste relații, împreună cu experiențele personale ale scriitorului, au contribuit la adâncimea psihologică și emoțională pentru care este cunoscută și apreciată opera sa.
Ecranizări celebre după operele dostoievskiene
Multe dintre romanele lui Fiodor Dostoievski au fost adaptate în filme remarcabile. Iată câteva dintre cele mai cunoscute ecranizări:
„Crimă și Pedeapsă”: Acest roman a fost ecranizat de mai multe ori, cu versiuni notabile, inclusiv filmul din 1935 regizat de Josef von Sternberg și versiunea din 1970 regizată de Lev Kulidjanov.
„Idiotul”: Romanul a fost adaptat într-un film din 1958 regizat de Ivan Pyryev și într-o versiune din 2003 regizată de Vladimir Bortko.Filmul prezintă povestea Prințului Lev Mîșkin, interpretat de Iuri Iakovlev, și complexele sale interacțiuni cu alte personaje, inclusiv Nastasia Filippovna Barașkova, interpretată de Iulia Borisova. Acțiunea se concentrează pe dificultățile lui Mîșkin în a naviga printr-o societate care îl percepe ca pe un „idiot” din cauza purității și sincerității sale neobișnuite
„Demonii” (sau „Posedații”): Această operă a fost transpusă în filmul din 1988 regizat de Andrzej Wajda.
Nikolai Stavroghin jucat de Maksim Matveev
„Frații Karamazov”: A fost adaptat într-un film american din 1958 regizat de Richard Brooks, cu Yul Brynner și William Shatner în distribuție.
„Jucătorul”: Romanul a fost ecranizat în 1997 într-un film regizat de Károly Makk.
