Pescărușii parcă-s nebuni. Fix la patru și jumătate se trezesc. Se tânguie, se tânguie (când nu se ceartă) de zici că-i capătul lumii. Somnul s-a dus naibii. Asta e. E frig. E atât de bine să stai învelit în camera cu ferestrele deschise prin care pătrunde aerul rece!

Pun de cafea. Uneori am chef de cafea la ibric, pe care-o strecor printr-o strecurătoare deasă. Mă uit la In the mood for love, a lui Wong Kar-wai, pe care un pacient mi l-a recomandat ieri, după ce vorbiserăm despre cum s-a identificat cu un personaj din 4062, al aceluiași regizor. Văzusem filmul. Acum, cu In the mood for love, constat că este vorba nu doar despre același actor, ci și despre același gen de personaj. Sau invers. Cu toții suntem, mai devreme sau mai târziu, personajele lui Wong Kar-wai.

Coțofenele vin să mănânce nuci din nucul meu. Sunt atât de frumoase! Nucile încă nu-s făcute, dar ele vin să verifice. E rece. Îmi pun un pulover. Și niște șosete bleu. Pisica vrea să stea lipită de mine, dar nu prea avem loc amândouă pe canapea. Vrea să fie mângâiată, îi explic că acum îmi beau cafeaua și mă uit la film. Se suie pe masă, unde se așeză bibelou.

Ioana Scoruș – foto din arhiva personală

Sunt foarte, foarte frumoase femeile lui W.K.-w. Pe stradă, din ce în ce mai puține femei frumoase. Unde-s femeile de altădată? Azi văd femei neglijent îmbrăcate, asortate ca nuca-n perete. Grase în pantaloni scurți. Puștoaice îmbrăcate aiurea, la modă, cu păr verde, albastru, argintiu, portocaliu, mov, cu sprâncene tatuate și gene false, noul etalon. Băieți pensați, epilați, spilcuiți la modul grobian. Senzația de sărăcie, de prost gust pe care ți-o dă strada. Cred c-am îmbătrânit.

In the mood for love. Cu coada serpentină, pisica vine la mângâiat, de care-și face rost cu forța. Deci lasă-mă să-mi beau cafeaua, îi spun. Parcă știe că durează mult și n-are chef să aștepte. Și Gianfranco Ferre are un parfum In the mood for love. Pescărușii se-agită, gălăgioși, pe un cer pe care nu-l văd.

Lumina e gri în aerul rece de dimineață. E mișto când ai pacienți care-ți vorbesc despre filme și cărți.

E liniște, e rece, e gri și limpede. Și ceva trist parcă plutește-n aer.

Citiți și Octavian Paler…