în mine locuiesc toate femeile verii
și bărbații din fructe. nu se-ntâlnesc
niciodată
trimit brațe și buze în locuri
cu nume ciudate, rostite în rugăciune:
îmbrățișare, sărut – un fel de
munți tainici pe care suie
frumoșii bâtrâni ai dorului și-ai risipirii
de sine
și urcă așa, sfredelind poteci asasine
dinții de rodii se fac ochi
privesc mulțumiți roșul din mine.
foto tumblr.com
Citește și tristeți, iarna
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
