“A luptat pentru cultură într-un chip pe care eu nu l-am mai întâlnit. El trăia cultura în ipostaza ei muzicală. A iubit muzica, aş spune nebuneşte. A trăit prin ea, a respirat-o. De acolo de sus, sufletul lui – sunt convinsă – este înconjurat de îngeri muzicanţi”.

Zoe Dumitrescu-Buşulenga

”Iosif Sava era cel care îşi imagina o cultură doar cu papion şi frac, cu busturi de bronz ca decoruri, cu respectabilitate, era un om cu o viziune aristocratică asupra culturii, pe care o transforma, în fiecare emisiune şi cu orice prilej, în ceva extrem de viu.

Spirit tutelar al seratelor muzicale, a reuşit să impună emisiuni culturale de radio şi televiziune care au educat generaţii de tineri în atmosfera muzicii culte.

Iosif Sava, un munte de om, cu o voce  gravă şi o manieră  inconfundabilă a rostirii, este cel care a dat culturii noastre pre şi postrevoluţionare un sens profund, întruchipând, cu pasiune, rafinament şi eleganţă aparte, tot ceea ce a însemnat respectul profund pentru valori.

Iosif Segal, pe numele său la naştere, a văzut lumina zilei la 15 februarie 1933, la Iaşi, fiind descendent al unei familii de muzicieni profesionişti evrei, a căror activitate se întindea de-a lungul a 400 de ani. Tătăl său avusese şapte fraţi, toţi cu rezultate notabile în muzică, bunicul său absolvise Conservatorul din Iaşi, fiind, pentru o vreme, unul dintre colaboratorii lui Gavriil Musicescu, iar străbunicul fusese unul dintre primii absolvenţi ai aceluiaşi Conservator, întemeiat de Alexandru Ioan Cuza.”

Promisiune – nu va uita niciodată muzica

În anul 1939, la vârsta de doar 6 ani, Iosif Sava cânta la orga bisericii catolice din Iaşi.

Iosif Sava a studiat muzica, viola şi pianul, la şcoală şi la liceu. În anii 1944-1945 a studiat la Conservatorul Municipal din Iaşi, în perioada 1945-1947, a frecventat cursurile Academiei de Muzică „George Enescu“ din Iaşi, iar în anii 1947-1949 a studiat la Institutul de Artă din Iaşi.

În perioada 1949 – 1951, a fost colaborator al ziarului „Opinia” din Iași.

În 1951 se mută la Bucureşti şi începe activitatea de colaborare ca editor muzical la Radiodifuziunea Română, lucreză şi la ziarul „Scânteia Tineretului” – la secţia de ştiinţă şi cultură -, unde are ocazia să întâlnească mari personalităţi ale timpului, şi în paralel, în perioada 1951 – 1955, studiază la Facultatea de Filosofie de la Universitatea Bucureşti.

Din anul 1958 începe să scrie cronici muzicale, fapt care marchează începutul drumului său către inima publicului larg. Acela a fost şi anul morţii tatălui său, căruia îi făgăduise că nu va uita niciodată muzica…

Între anii 1962 – 1966, a studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti, cu Constantin Constantinescu (teorie și solfegiu), Achim Stoia (armonie, contrapunct, forme muzicale) şi George Pascu (istoria muzicii, muzică de cameră).

În anul 1968 se transferă la Radiodifuziune, iar începând cu anul 1972, a realizat aici programul săptămânal „Invitaţiile Eutherpei“, dar, în paralel, a realizat şi emisiunile „Cronica muzicală“ şi „Viaţa muzicală în actualitate“.

ROMPRES Foto/ ARHIVA

Din anul 1972, a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, citește articol întreg aici

Memoria sa stăruie în amintire prin mărturisirile emoţionante ale celor care apăreau în emisiunile sale: Augustin Buzura, Zoe Petre, acad. Răzvan Theodorescu, acad Nicolae Cajal, Alexandru Paleologu şi Dan Grigore, Ana Blandiana, Octavian Paler, Petru Creţia, Mircea Albulescu, Nicolae Breban, Andrei Şerban, Nicolae Manolescu, Leopoldina Bălănuţă, Horia Andreescu şi Cristian Mandeal, Ion Caramitru, Cristian Tudor Popescu, Ioana Celibidache, Constantin Bălăceanu Stolnici, Dinu Săraru, Radu Lupu, Ilinca Dumitrescu, Marina Constatinescu, Luminiţa Vartolomei, Părintele Galeriu…

“După mine, vor rămâne generaţii care îşi vor aminti că le-am format gustul, le-am dat repere, elemente de axiologie culturală.”