impromptu
ca scoase din priză
cicadele s-au oprit brusc
suspendate
între două rodii necoapte
gândul m-a dus la tramvaiele apei
cum se- nfăşoară ele
în nesfârşitele şine
ca să plece ținându-şi capul în piept
seara
spre cârciuma din canalul Corint
acolo nu se bea cum se bea
şi nici nu se cântă
aşa cum se cântă
e o beție cu totul altfel
iar locul mai degrabă o sală de naşteri
se imaginează copii cu velele strânse
poziționate oblic
astfel încât să încapă
printre coapsele-nalte
care nu iartă
dar te fac să visezi
cicadele s-au pornit iar
rodia muşcă din vis
gândul se coace
foto sursa
Citește și întâlnire
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
