„Hristos a înviat din morţi
Cu moartea pe moarte călcand
Şi celor din morminte
Viaţă dăruindu-le!”

Autorul este Alexandru Podoleanu (n. 30 august 1846, Podoleni, Neamț – d. 1907, București),  compozitor și un profesor român, care s-a remarcat prin crearea în spirit național a unor cântece bisericești. S-a afirmat ca puternică personalitate a muzicii religioase corale, aflându-se printre primii compozitori ai acestui gen de muzică.

Printre cântecele cărora el le-a compus muzica, se află colindul „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Florile dalbe”, „Hristos a Înviat !”, precum și „Mulți ani trăiască !”.

Bazându-se pe cântarea tradițională a Bisericii Ortodoxe Române Podoleanu i-a aplicat acesteia o armonizare adecvată. Stilul său a avut la origine cântările psaltice acesta prelucrând cântările bisericești în spirit național. O bună parte a melodiilor pe care le-a compus Alexandru Podoleanu – scrise pentru cormixt sau cor bărbătesc, au intrat în repertoriul tradițional și oficial al Bisericii Ortodoxe Române, precum „Doamne miluiește” (întreit), „Crucii tale”, „Hristos a Înviat !” (în Fa major), cântările de la cununie, „Imnul arhieresc”, catismele de la înmormântare, irmoasele’, „Veșnica pomenire” (în Do minor), chinonicele. Fiind potrivite cu caracterul slujbei din care fac parte, echilibrate și accesibile pentru orice tip de formație corală, unele – precum „Hristos a Înviat !”, s-au răspândit în toate provinciile României.