FILMUL ”House of Gucci” (2021) – REALITATEA sau VIAȚA PE MODUL FAST(UOS) RAPID – catharsis cinematic   SAU   Deep fast point of view – F.F.B. (Forward Fiction Bond)

De la o vreme, simt că înțeleg anumite lucruri din fizică, domeniu foarte greu, ambiguu pentru un filolog, un umanist, cel puțin pentru mine. Omul e finit, e limitat în realitatea pământească, dar are infinite posibilități în plan imaginar, spiritual, sufletesc, valorificate creativ, concret, prin eforturi validate sau nu, ori rămase într-o virtualitate a gândului.

Micimea omenească temporală raportată la spațiul-fărâmă (chiar dacă e vorba de Terra, tot fărâmă e în marele Univers) are o compensare ce tinde spre ∞, o completare contradictorie, contrariantă, uimitoare în lumea interioară, a minții, a sufletului, a viselor și visurilor, care se accesează cumva atunci când e nevoie, când un dezechilibru e pe cale să se producă sau deja s-a produs, adică mai mereu.

Un an-lumină e o unitate de măsurare a distanței, a spațiului, nu a timpului, iar reprezentarea de tip clepsidră a dimensiunilor temporale are o altă însemnătate pentru mine – cea spațială: deschiderea largă a lumii din care venim și cea opusă spre care creștem, ne ,,îndreptăm” după limitările și stângăciile adaptării la realitate, spații abisale ambele, îmbinate preț de o clipă, un cerc strâmt ce ne cuprinde viața. (Mărturisesc că am fost dezastru la fizică, nu am înțeles nimic atunci, în școală, iar revelația aceasta am avut-o în timpul unei plimbări cu bicicleta:) https://sites.google.com/site/curiozitatidespreuniverslto/home/i-2-timpul-si-spatiul

Catharsisul cinematic, ca explicație succintă asociată acestui film, se referă atât la nevoia tot mai acută de a primi mesaje clare, importante ca valoare a informației și a sensurilor, cât și la o oarecare nevoie de adaptare la mișcarea tot mai alertă, febrilă, în care suntem prinși cu toții, resimțită mai ales azi în planul vieții sociale, profesionale, personale.

”House of Gucci” e un film care produce acest catharsis cinematic, oferind o poveste inspirată din fapte reale, despre puncte materiale (corpuri în mișcare în diverse condiții, nu doar interese financiare), despre vectori de poziție (sisteme de coordonate), despre mișcare și repaus, despre distanțe (important de precizat că ele se referă la nuanțe temporale, nu spațiale – cumva la îndepărtarea de sine, la pierderea sinelui, nu doar diferențe de statut material), deplasări (schimbările de poziție/statut/atitudine în timp), viteze și accelerații.

Conflictele dintre tată și fiu par cele mai evidențiate în prima parte a filmului, generând o revoltă, dar și alegeri impulsive, bazate pe dorința de evadare dintr-o lume care limitează, impune, taxează orice ieșire, de fapt orice manifestare firească, naturală. Atât în relația dintre Rodolfo și Maurizio, cât și în cea dintre Aldo și Paolo, se observă impunerea unor rigori în privința manifestării iubirii, a creativității, a modului de valorificare a imaginației și personalității, cu sublinierea autorității paterne și a respectului pe care îl forțează.

Revolta față de modul de manifestare adoptat de fiii lor e compensată de apropierea sau de intersectarea liniilor de interese cu nepoții, cei doi frați Gucci ilustrând într-o manieră subtilă tiparul primordial al scindării sau înclinării spre direcții total opuse – Rodolfo e un tipul dandy, fost actor, devenit celebru, puternic, nu pentru rolurile sale, ci pentru imperiul financiar pe care îl stăpânește, iar Aldo e tipul mercantil, pragmatic, corupt și corupător. Intersectările sunt marcate parcă intenționat pentru a ilustra felul în care lumea nu mai respectă uniformitatea, legile diferențiatoare de clasă, de statut, de caracter, ci omogenizează toate aspectele divergente într-un ritm alert, incredibil, dezvăluind esența universală a atracției contrariilor și a nevoii de complementaritate, printre promisiuni, complicități compromițătoare, periculoase, greu de controlat. Renegat de Rodolfo pentru alegerea unei soții dintr-o familie considerată nedemnă de rangul lor (Patrizia Regianni – personaj interpretat de Lady Gaga), Maurizio, un tânăr licențiat în Drept, sensibil, purtător al genelor mamei nemțoaice la a cărei înmormântare – copil fiind – a cântat ,,La mulți ani!”, confundând lumânările ritualice funerare cu cele de aniversare (moartea seamănă cu viața și, probabil, și invers, la un moment dat), mult mai cunoscute de el,  este atras de unchiul său Aldo înspre afacerea familiei.

Soția sa, iubită la început și aleasă, împotriva cuvântului tatălui, pentru ,,ceea ce este”, iubire pentru el, naturalețe în fața lumii, chiar îndrăzneala care lui îi lipsește și spiritul întreprinzător, semn al unei voințe imense, se implică foarte mult, total, și ajunge să apere tot ceea ce construiește cu un orgoliu atât de mult dezvoltat, încât devine capabilă să își elimine soțul, în loc să o elimine pe amanta acestuia.

Scena descoperirii genții fake, în valoarea de târg de doar 29,99 dolari, primite de servitoare de la soțul ei, nu de la stăpânii imperiului fashion pentru care lucrează, ilustrează diferențele pe care oamenii le fac între ei înșiși pe criterii materiale, etnice, sociale, profesionale etc. Ecoul acestor diferențe, paralelisme care supără, este propagat către descoperirea celor care furnizează astfel de modele, erodând imaginea mult protejată a mărcii, a casei onorabile: chiar Aldo, apoi și Paolo, care prin creațiile lui extravagante se îndepărtează tot mai mult de prestanța tiparelor de calitate apreciată și evidențiată în prețuri. Atrași, dar și convinși de Maurizio și de Patrizia să intre în anumite complicații financiare, tatăl și fiul vor fi acuzați și condamnați la închisoare, eliminați din afacerea familiei.

Ajunși într-un punct al maximei expansiuni a afacerii, dar și al vieții, deveniți părinți, cei doi stăpâni ai imperiului Gucci sunt surprinși în ajunul Crăciunului, împărțind cadouri, și se recunosc înstrăinați, cele două firi contradictorii, dar complementare la început, aratându-se în totala lor diferențiere, incompatibilitate. Iertați de și împăcați cu Rodolfo în momentul în care acesta e deja prea bătrân și prea bolnav să mai aibă orgolii (își întâlnește nepoata și se bucură de ea ca de o binecuvântare, mai ales că Patrizia a ales numele Alessandra, al soacrei neîntâlnite, el exclamă ,,Ne trebuie mai multe femei în familie!”), cei doi par eliberați de toate legăturile care îi țineau apropiați. Mai ales nevoia lui de iubire sensibilă, calmă, lipsită de elanuri de îmbogățire, se observă în evadarea din provinciala Toscană în Alpii elvețieni, o ascensiune și o clarificare a sufletului pierdut pe drum sau vândut, oferit aprigei lui soții.

Divorțul e greu acceptat sau neacceptat de Patrizia, dovadă fiind frecventele vizite la vrăjitoarea Giuseppina și intervențiile acesteia, care deși vede în cărțile de tarot, nu poate opri relația aceea atât de mult dorită. Singura posibilitate este angajarea unor ucigași. Suspansul e legat de victima țintită, nicidecum femeia, ci tocmai cel care a ales-o și i-a deschis calea spre îmbogățire și faimă.

Avocatul familiei pare un tip demonic, vigilent și provocator deopotrivă, subliniind permanentul control pe care casa Gucci îl resimte ca fiind necesar, conștienți de ușurința derapajelor cu grave consecințe asupra vieții tuturor membrilor ei.

Bicicleta cu care circulă Maurizio, îmbrăcat în costum, simplitatea, eleganța și seninătatea lui sunt semnele unei mișcări ușoare prin viață, detașate, dar adaptate paradoxal simultan, cu un zbucium marcat doar de relația cu propria familie, nu cu lumea în care trăiește.

Mașina ultramodernă pe care și-o permite, cu ușile deschise lateral ca niște aripi uriașe, trimite, la momentul prezentării ei, înspre un Pegas îndrăzneț, deloc trist de vreo pierdere, pentru care banii au fost doar o cale, nu un țel …

(Și anul 1978 ales să fie marcat ca dimensiune a începutului acțiunii mi se pare o cheie simbolică, în sens strict personal, ca bază a clepsidrei raportată la acest an – 2022, cu cercul strâmt fix la trecerea dintre secole, în anul 2000 …) Această paranteză e doar o paranteză!

Tot T.-I.C. verbal, mental, sufletesc (iulie 2022)

Un articol semnat de Teodora Ioana Coman, pe care o găsiți și AICI.