De dor și de ploaie colindă prin minte
zilele
ca niște câini rătăciți
cu cozile-ncovrigate în cheia fa
par blânzi, dar
din garduri mușcă, dacă-i provoc
”Hickory Dickory Dock, I got to roll back the clock”, se-aude
undeva-n spatele meu
de sub ruine de viitor, zâmbește calin, Pythia
purtând pe frunte,
curgându-i pe buze
frunze
înguste de echivoc:
”De treci granița, va cădea un imperiu!”
zâmbesc și eu, totul e joc, fiece zi mi-e destinată ca unui
cauciuc cuiul
înfipt chiar pe mijloc.
foto tumblr.com
Citește și îmi ceri să-ți explic
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
