Murakami, omul
În Manhattan, o femeie l-a oprit pe Haruki Murakami (scriitorul japonez născut la 12 ianuarie 1949), în Central Park, unde venise pentru alergarea de fiecare dimineață.
– Scuzați-mă, spuse ea, dar nu sunteți un romancier japonez foarte renumit? Un mod puțin ciudat de a pune întrebarea, de ce să nu recunoaștem, dar Murakami a răspuns în mod natural, echilibrat: „Am răspuns: „Nu, într-adevăr, sunt doar un scriitor. Dar totuși, mă bucur să te întâlnesc! „Și apoi ne-am dat mâinile, ca între prieteni.
Când oamenii mă opresc așa, a mărturisit prozatorul într-un interviu, mă simt foarte ciudat, pentru că sunt doar un tip obișnuit. Nu prea înțeleg de ce oamenii vor să se întâlnească cu mine.
Murakami, despre opera sa. Scriitorul
Extrem de prolific, opera sa cuprinzând romane: Ascultă cum cântă vântul (1979), Automatul 1973 (1980), În căutarea oii fantastice (1982), La capătul lumii și în țara aspră a minunilor (1985), Pădurea norvegiană (1987), Dans dans dans (1988), La sud de graniță, la vest de soare (1992), Cronica păsării-arc (1994), Iubita mea, Sputnik (1999), Kafka pe malul mării (2002), În noapte (2004), Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă (2007), 1Q84 (Vol. 1 si 2 – 2009, Vol. 3 – 2010), Bărbați fără femei (2014), culegeri de povestiri:Elefantul a dispărut (1980-1991), Salcia oarbă, fata adormită (1980-1996), După cutremur (2001), lucrări neficționale: Underground. Atacul cu gaz din Tokio și sufletul japonez (1997-1998 (inspirat de atacul cu gaz sarin din metroul din Tokio inițiat de secta Aum).
A tradus în limba japoneză autori americani, care și-au lăsat amprenta asupra scrisului propriu, cum ar fi Francis Scott Fitzgerald, Truman Capote, John Irving, Raymond Carver, J. D. Salinger.
Murakami, (CLICK pentru pagina de Facebook) despre arta de a scrie: psihologism și autenticitate
„Sunt o persoană realistă și practică, dar când scriu ficțiune mă duc în locuri ciudate, secrete, dinăuntrul meu. Ceea ce fac este un proces de explorare a mea – înăuntrul meu. Dacă închizi ochii și te avânți în sinele tău poți vedea o lume cu totul diferită. E ca și cum ai explora cosmosul, doar că înăuntrul tău. Ajungi într-un loc diferit care este periculos și înfricoșător, și e bine să știi drumul înapoi.
Oamenii spun că romanele mele sunt ciudate, dar dincolo de această ciudățenie ar trebui să fie o lume mai bună. Trebuie să experimentăm această stranietate înainte de a ajunge la partea mai bună a lumii. Aceasta este structura fundamentală a romanelor mele: trebuie să treci prin întuneric, prin subteran, înainte de a ajunge la lumină.
Am scris primul meu roman în 1979. De atunci, am scris fiecare roman la persoana I. Am încercat de câteva ori să scriu la persoana a III a (mi-a luat 20 de ani: primul a fost „Kafka pe malul mării”) – și de fiecare dată mă simțeam neconfortabil, ca și cum aș privi de sus. Voiam să stau la același nivel cu personajele mele. Așa e democratic!
Viziunea mea primară despre lume este că în imediata vecinătate a lumii în care trăim, cea cu care suntem obișnuiți, se află o lume despre care nu știm nimic, o lume nefamiliară care există concomitent cu lumea noastră. Structura acestei lumi și însemnătatea ei nu pot fi explicate în cuvinte. Cu toate acestea, existența sa e certă, iar uneori zărim puțin din ea, doar din întâmplare — ca atunci când un fulger luminează de jur împrejurul nostru pentru o secundă.”
Murakami, despre viață, iubire și moarte
Când oamenii spun o minciună despre ceva, trebuie să inventeze o grămadă de alte minciuni care să se potrivească cu prima. „Mitomanie” este cuvântul pentru asta.
Imaginaţia nu are restrângeri financiare. E liberă. Deci să lăsăm la o parte orice restrângere mic-burgheză, şi să visăm.
Fericirea e mereu la fel, nefericirea poate lua forme infinite, cum a spus şi Tolstoi. Fericirea e o nuvelă, nefericirea un roman.
Inima oamenilor e o pasăre de noapte. Aşteaptă în linişte ceva şi, când vine vremea, se îndreaptă într-acolo, zburând în linie dreaptă.
Câteodată cred că inimile oamenilor sunt precum fântânile adânci. Nimeni nu stie ce este în adâncime. Tot ce poţi să faci este să presupui, până ce vine plutind la suprafaţă, din când in când.
Poate că amintirile oamenilor sunt combustibilul pe care îl ard pentru a rămâne în viaţă.
Chiar şi întâlnirile întâmplătoare sunt rezultatul karmei… Lucrurile din viaţă sunt predestinate de vieţile noastre anterioare. Fiindcă nici în cele mai neînsemnate evenimente nu există coincidenţe.
De ce suntem atât de singuri? De ce trebuie să fim atât de singuri? Suntem atât de mulţi oameni pe lumea asta, toţi avem nevoie de altcineva şi totuşi ne izolăm. Pentru ce? Oare Pământul se roteşte numai pentru a ne alimenta singurătatea?
Oricine se îndrăgosteşte caută piesele lipsă din el însuşi.
Dar există multe lucruri pe care nu le poţi întreţine doar cu sentimente frumoase. Viaţa e lungă şi, uneori, dură. Sunt momente în care e nevoie de o victimă. Cineva trebuie să îndeplinească şi rolul acesta. Iar corpurile noastre sunt clădite fragil, uşor de rănit şi sângerează când le tai.
Gelozia – a înţeles el din visul acela – este cea mai fără de speranţă închisoare, pentru că deţinutul se închide pe sine acolo. Pătrunde singur înăuntru, încuie uşa şi aruncă cheia printre gratii. Nu e silit de nimeni să intre. Şi nimeni pe lume nu ştie că e încarcerat acolo. Desigur, cine vrea să iasă de acolo poate ieşi, pentru că închisoarea se află în inima sa. Dar nu te poţi decide să pleci de-acolo. Inima îţi devine tare ca un zid de piatră. Asta este adevărata natură a geloziei.
Deschide-ţi mintea. Nu eşti un prizonier. Eşti o pasăre în zbor, ce îşi caută visurile în ceruri.
Odată ce furtuna s-a sfârşit, nu îţi vei mai aminti cum ai reuşit să treci prin ea, cum ai supravieţuit. Nu vei putea fi sigur cu adevărat nici dacă furtuna s-a sfârşit. Un lucru este cert însă: atunci când vei ieşi cu bine din furtună, nu vei mai fi aceeaşi persoană care erai înainte.
Moartea nu se află la polul opus al vieţii, ea face parte din viaţă.
Ce (mai citim) din Murakami?
Haruki Murakami este unul dintre cei mai renumiți și aclamați scriitori contemporani din lume. Opera sa este cunoscută pentru stilul său distinctiv, amestecând realismul cu elemente fantastice, povestiri despre izolare, dragoste și cautarea sensului. Câteva recomandări din partea noastră:
1. „Norwegian Wood” („Pădurea norvegiană”)
- Această operă emoționantă explorează temele adolescenței, amorului și pierderii. Prin prisma protagonistului Toru Watanabe, Murakami prezintă o lume plină de nostalgie, în care trecutul și prezentul se intersectează constant. Cartea este mai convențională comparativ cu alte lucrări ale sale, dar emoția brută face ca „Norwegian Wood” să fie o lectură de neuitat.
2. „Kafka on the Shore” („Kafka pe malul mării”)
- În această operă ambițioasă, Murakami împletește două narațiuni aparent disjuncte, dar profund conectate. Cu un amestec de realism magic, mister și o profundă introspecție filozofică, „Kafka on the Shore” ne provoacă să reflectăm la natura destinului și la legăturile dintre vis și realitate.
3. „1Q84”
- Această epopee în trei volume este, poate, cea mai ambițioasă lucrare a lui Murakami. Cu un univers alternativ, personaje complexe și o poveste care se dezvoltă lent, dar sigur, „1Q84” explorează teme precum controlul, puterea și realitatea. Deși este densă și solicitantă, răsplata este pe măsura efortului, oferind o experiență literară profundă.
4. „The Wind-Up Bird Chronicle” („Cronica păsării-arc”)
- Printr-o abordare onirică și misterioasă, Murakami ne poartă într-o călătorie în subconștient, explorând rănile ascunse ale Japoniei postbelice. Combinând elemente istorice cu fabulația, „The Wind-Up Bird Chronicle” este un testament al capacității lui Murakami de a țese realități multiple într-o singură poveste captivantă.
5. „Men Without Women” („Bărbați fără femei”)
- Această colecție de povestiri scurte se concentrează pe izolare, singurătate și complexitatea relațiilor umane. Fiecare poveste este o explorare fină a sufletului masculin, prezentând un Murakami mai matur și mai contemplativ.
În general, opera lui Murakami este apreciată pentru abilitatea sa de a combina cotidianul cu extraordinarul, oferindu-le cititorilor o viziune unică asupra lumii interioare și exterioare. Cu toate acestea, datorită stilului său distinctiv și adesea enigmatic, lucrările sale pot fi polarizante: în timp ce unii cititori sunt fascinați de lumea sa, alții pot găsi povestirile sale prea ambigue sau aluzive.
Citiți și Proza, spovedanie și vindecare, de aceeași autoare.
