Despre marginea apei și sălcii n-am avut vreodată
o părere prea bună,
niște făclii inverse, mă-ntreb de ce
mă tot cheamă
să mă apropii cu încă
o zi?!
Știi tu, salcia mea, că
făcută sunt din semețe linii și pești,
că-mi place la nebunie cum oftează lămâii
din Patmos?!
și mai știi cum potecii îi sângerează fruntea
pe tălpile mele?!
Prin os de cosmos văd râuri înalte de tigri
și-ademenesc umbra fricii
spre sălcii,
oricum, despre ele nu am
o părere prea bună.
foto pictura Koby Feldmos sursa
Citește și Dulce miracol, vinovată izbândă
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
