Născut în 22 martie 1950 în Sarajevo, Goran Bregović este un muzician celebru și unul dintre cei mai recunoscuți compozitori moderni din Balcani care a schimbat definitiv cultura pop europeană.
El îmbină desăvârşit energia muzicii ţigăneşti, muzica de cor balcanică şi rock-ul. În compoziţiile artistului sunt atât de multe influenţe şi combinaţii încât se găseşte, cu siguranţă, o temă de rezonanţă pentru oricine, dar mai ales pentru cei care structural, sunt firi dinamice, cu o energie debordantă, sensibilă la modulațiile muzicii tradiționale. A creat coloane sonore pentru filme precum: „Time of the Gypsies”, „Queen Margot”, „Underground” și „Arizona Dream”, special pentru regizorul Emir Kusturica. Fiind un compozitor de excepție, a scris piese pentru Iggy Pop, Ofra Haza sau Cesária Évora.

Am crescut într-un cartier din Sarajevo în care timpul era măsurat de clopotele bisericii catolice din apropiere, de cele ale bisericii ortodoxe și de invocațiile la rugăciune ale muezinului. De atunci, toată viața mea și toată muzica mea au fost marcate de bogăția acestor cântece diferite. Dorința mea este ca acest privilegiu să fie un drept natural pentru toți copiii. Fie ca aceste trei scrisori să fie invocarea mea pentru pace și să fie auzite.Goran Bregović (de pe site-ul  oficial)

Situată în inima Europei, Sarajevo are o istorie complicată, știindu-se că a făcut parte din numeroase imperii: bizantin, otoman, austro-ungar. Prin urmare, mai mult decât orice alt oraș balcanic, e un melanj de culturi de diferite proveniențe care îi dau un farmec aparte. 

În secolul al XVI-lea, evreii sefarzi expulzați din Spania s-au alăturat catolicilor, ortodocșilor, musulmanilor și toți s-au regăsit în acest mic « Ierusalim al Balcanilor». Istoria orașului Sarajevo, cu multiplele sale credințe, identitate, amestecuri și paradoxuri complexe, a inspirat noul album al lui Goran Bregović, Trei scrisori din Sarajevo. Cu albumul amintit, Goran Bregović recunoaște și celebrează această diversitate de origini și moștenire la nivel cultural, religios și național.

Pentru această nouă înregistrare, Goran Bregović unește, la nivel alegoric, cele trei religii, folosind vioara ca instrument metaforic. Stilurile oriental, klezmer și clasic coexistă în trei piese instrumentale interpretate de soliști unici din Israel, Balcani și Magreb.

ro.pinterest.com

Capacitatea sa acută de a înțelege și asimila culturi muzicale foarte variate îi permite să încorporeze în muzica sa cântece tradiționale corsicane, georgiane sau bulgare, precum și elemente de muzică electronică. Talentul său nemărginit atrage artiști de primă clasă precum emblematicul  Dalaras, starul polonez Kayah, iconul turc Sezen Aksu, cântărețul de cult Scott Walker, diva desculță Cesaria Evora sau, recent, Gypsy Kings. Albumul anterior al lui Goran, „Champagne for Gypsies” a fost o reacție la presiunea extremă pe care țiganii (romii) au suferit-o în ultima vreme în toată Europa (expulzați din Franța, Italia – case arse în Ungaria…).

Pentru Bregović, etnia rommă are un statut aparte:  „Pare nedrept să acoperim probleme reale cu probleme inventate – Țiganii nu sunt o problemă a acestei lumi, ei sunt talentul acestei lumi. Toată lumea este impresionată de țigani – fie ei țigani necunoscuți la colțul străzii, fie că se numesc Charlie Chaplin, Maica Tereza, Elvis Presley sau Django Reinhardt, care au lăsat o urmă importantă în cultura populară din întreaga lume”.

Pentru acest album, Goran Bregović a invitat diverși artiști de etnie: Gogol Bordello din Ucraina, Florin Salam din România, Stephan Eicher din Elveția și The Gipsy Kings din Franța.

Trupa cu care a făcut istorie este Wedding and Funeral Orchestra, în care se regăsesc percuționiști celebri,  un cor vocal de bărbați, o secțiune de Keyboards. Îmbrăcat în alb, așezat între amplificator și computer, cu o chitară electrică în mână, Goran conduce în fiecare seară echipa lui pestriță, care variază ca mărime (9 până la 19 muzicieni și până la 60 la ocazii speciale). De mai bine de douăzeci de ani, Goran Bregović și Orchestra sa  au cutreierat toate continentele lumii într-un turneu fără sfârșit care însumează peste 3000 de spectacole până acum.

Goran trăiește la Paris, împreună cu familia.

Save the date! 22 aprilie 2023, concert la București, la Sala Palatului, bilete aici.