„Frumos e omul, Doamne, când mintea e regină!“

(vers din poezia „Omul frumos“ de Andrei Mureşanu)

„Pe 17 decembrie 1893, în comuna Roșiești, azi Județul Vaslui, se năștea cel de-al patrulea copil al unei familii de țărani răzeși,  Iancu şi Smaranda Bagdasar. Peste ani, puștiul  rămas orfan de mamă la 14 ani, a pus bazele școlii românești de neurochirugie: medicul Dumitru Bagdasar.

Cel care, împreună cu un alt neurochirurg, Dr. Constantin Arseni, a dat și numele unui spital – Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, a urmat școala  primară din Idricii de Sus. Distanța de câțiva kilometri dintre casa părinească din Roșiești și școală o parcurgea pe jos, de două ori pe zi, indiferent de vreme.

La 14 ani își pierde mama

La vârsta de 14 ani, Dumitru rămâne orfan de mamă, decedată la ultima naştere.  Acest lucru va înrăutăţi situaţia materială a familiei Bagdasar, care avea 12 copii. Pleacă apoi la  Liceul „Ghe. Roșca Codreanu” din Bârlad, fiind absolvent al secției moderne, promoția 1913. Tot în același an se înscrie la Facultatea de Medicină din București, pe care o frecventează cu mari greutăți materiale, fiind nevoit să-și câștige singur existența.

La sfârșitul anului III de facultate se angajează la Institutul Medico-Militar, sperând să rezolve problema financiară. Intervine Primul Război Mondial, este mobilizat și trimis pe front ca medic militar. Demobilizat în 1918, își continuă studiile medicale până în 1922 când obține titlul de doctor în medicină cu teza „Contribuțiuni la studiul sindromului parkinsonian postencefalitic”.

Plecarea în America

Se orientează către Neurologie la clinica marelui neurolog Dr. Gheorghe Marinescu. După absolvire devine medic secundar la Spitalul Militar.

În 1927 își dă demisia din armată, se căsătorește cu Dr. Florica Ciumetti  și pleacă împreună la specializare în America, la Boston. Aici, în anii 1927-1929, Dumitru Bagdasar se specializează în Neurochirurgie la vestita clinică Peter Bent Brigham a Dr. Harvey Cushing, pionierul mondial al neurochirurgiei moderne. Împreună cu Dr. Percival Bailey publică două lucrări privind „Tratamentul gomelor cerebrale” și „Cordoblastoamele intracraniene”.

Întoarcerea în țară

Întorși în țară în 1929, medicii Dumitru și Florica Bagdasar sunt repartizați la periferia țării.

Dr. Dumitru Bagdasar realizează primele intervenții neurochirurgicale în Spitalul din Jimbolia (1929-1931), apoi în Spitalul de Boli Nervoase din Cernăuți (1931-1933).

În 1933 își dă demisia de la Spitalul din Cernăuți și, împreună cu soția sa, se întoarce la București și continuă să facă intervenții neurochirurgicale la Spitalul de Urgență, dar și la alte spitale: folosea propria trusă cu instrumente chirurgicale și recruta personalul de care avea nevoie în sala de operație, unde-l secunda și soția sa.

„Echipa de aur” a medicului Bagdasar

 Cu ajutorul profesorilor Ion Iacobovici, Nicolae Minovici și al prietenului său, marele histolog Ion T. Niculescu, obține, prin concurs, în 1935, înființarea unui mic serviciu de neurochirurgie, cu zece paturi și o singură sală operatorie, în Spitalul Central de Boli Nervoase și Mintale din București.

Acesta a devenit nucleul viitoarei Clinici de Neurochirurgie a Facultății de Medicină, de unde se va dezvolta școala românească de neurochirurgie.

Aici și-a format în sfârșit propria echipă de neurochirurgie, așa-numita echipă de aur, care în primii ani a constat din: doctorii Constantin Arseni, Ion Ionescu și Sofia Ogrezeanu-Ionescu. Aceasta din urmă a devenit prima femeie neurochirurg din România și, se pare, din lume.

Ministru al Sănătății

În calitate de ministru al Sănătății în Guvernul Groza (1945-1946) a creat Institutul de Endocrinologie București.

Între anii 1945 – 46 a fost profesor de Neurochirurgie la Facultatea de Medicină din Capitală. Academia Română îl alege membru post-mortem (1948), iar în anul 1956 Clinica de neurologie a Spitalului primește numele medicului.

Dr. Dumitru Bagdasar a murit pe 16 iulie 1946, iar soția sa a devenit prima femeie ministru al Sănătății.  O placă memorială situată pe imobilul din Strada Speranței 13, București, Sectorul 2, reamintește că aici au locuit Dr. Dumitru Bagdasar și Dr. Florica Bagdasar.

Amintirile fiicei

Într-un interviu pentru Adevărul, Alexandra Bellow, profesor de matematică în SUA,  unica fiică a soților Bagdasar,  a povestit despre părinții săi:

 „În primul rând, părinţii mei duceau o viaţă modestă. Nu i-a interesat niciodată să se mute într-o vilă la şosea, aşa cum făceau mai toţi demnitarii. Goana după avere, obiecte de artă de valoare, haine luxoase era departe de preocupările lor, lucru pe care mi l-au transmis şi mie. Nu-mi amintesc să fi făcut parte din cluburi speciale, cu privilegii. Eram un copil normal.”

Continua să meargă la spital, unde opera şi vedea pacienţi. Pare imposibil! Poate că din această cauză viaţa lui a fost aşa de scurtă (n.r. – a murit la 52 de ani). Dar avea un program absolut aiuritor. La 5.00 dimineaţa era în spital. În timpul războiului, începea cu vizita la salonul de răniţi. După aceea, urmau operaţiile pe sistem nervos, care durau până la 13.00-14.00. Când venea acasă, seara, ca să se destindă, citea.

Uneori îi plăcea să ne citească mamei şi mie cu voce tare. Totuşi, cred că niciodată nu se culcau înainte de miezul nopţii. În plus, din păcate, fuma. Nu mi-l amintesc fără o ţigară sau o pipă. Avea nevoie de stimulentul acesta. Înainte de operaţie, era aproape sfânt acest obicei.

Mie îmi dădea sfaturi şi-mi spunea de fiecare dată când avea ocazia: Să încerci să faci bine în jurul tău!. Asta face parte din jurământul lui Hipocrate”. Continuare articol aici

Familia – Dumitru, Florica și Alexandra Bagdasar

Citește și un interviu cu Alexandra Bellow, fiica neurochirurgului, aici.