„Am jucat ca să am posibilitatea de a schimba modul în care este privită femeia” – Frances Louise McDormand
În 23 aprilie 2012, The League of Professional Theatre Women organiza o întâlnire cu Frances McDormand, în care actrița a fost invitată să povestească despre începuturile ei în teatru, despre rolurile ei din film, despre viață și familie.
În acea seară și-a amintit de primul rol jucat în Trinidad, într-o piesă regizată de Liviu Ciulei: ”Ciulei era cu Wooster Group, o companie de teatru în care am fost implicată în ultimii treizeci de ani. Grupul Wooster m-a primit ca pe un mic miel rătăcit iar acum simt că aici e casa mea.” A mai strecurat în interviu și amintirea legată de cel de-al patrulea ei rol – Irina din piesa Trei surori a lui Cehov, la Teatrul Tyrone Guthrie din Minneapolis al cărui director artistic era pe atunci Liviu Ciulei.
Frances a vorbit despre experiența pe care a trăit-o cu o agenție de casting din New York, imediat după ce absolvise cursurile de teatru la universitățile Bethany College și Yale School of Drama, alături de colega ei Holly Hunter, când i s-a dat de înțeles că nu prea ar corespunde cerințelor. Însă trebuia să-și plătească chiria și nu dorea să facă altceva decât actorie. Mai lucrase ca și casieră sau în restaurante; a încercat să câștige bani din reclame comerciale, lucrând în teatre regionale, cam tot ce sunt nevoiți să accepte tinerii actori.
”Primeam întotdeauna feedback-uri de genul: „Ești prea așa, nu ești destul de… Nu ești destul de drăguță, de înaltă, de tânără ori de bătrână. Am început să pun toate aceste neajunsuri împreună și am decis că voi fi Ceacarenuestedestuldedrăguță și am muncit din greu pentru asta. Se spunea că teatrul este singurul loc pentru femei de toate vârstele și tipurile. Dar pentru a mă susține în afara teatrului, am acceptat niște roluri secundare în filme și mi-am dat seama că toate genurile de film sunt bazate pe protagoniști de sex masculin. Puneți o femeie sau femei în aceste roluri (cum sunt Thelma și Louise) și ele vor muri în cele din urmă. (…) Dar toate poveștile având în rolurile principale bărbați au nevoie de femei în rolurile secundare, așa am aflat că sunt bună la asta. Am jucat rolul iubitei alături de unii dintre cei mai mari actori. Robert De Niro, Michael Douglas, Gene Hackman. I-am sărutat pe toți, dar mult mai important este că am făcut ca personajele lor să fie mai interesante.”
Citiți și despre Artiști de Oscar
tumblr.com
Frances McDormand este o actriță complexă. Repertoriul ei cuprinde atât comedie, cât și dramă, e la fel de naturală și pe scenă, și în film.
După ce, în 1997, a câștigat Oscarul pentru cea mai bună actriță în rolul polițistei Marge Gunderson din filmul Fargo, McDormand a luat o decizie surprinzătoare, alegând să joace la Gate Theatre din Dublin în piesa ”Un tramvai numit Dorință” a lui Tennessee Williams și solicitând ca în program să nu se menționeze faptul că tocmai căștigase Oscarul.
Producătoarea britanică Rebecca O’Brien aprecia sinceritatea și naturalețea ieșite din comun ale actriței: ”Îmi place cât de firească poate să fie. (…) Te privește în ochi și îți spune adevărul, ceea ce e într-adevăr tot ceea ce aștepți de la un actor. Îi spun ”fă tot ce vrei” dar nu mulți pot să o facă”.
În 2018, cu rolul din filmul „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, a câștigat al doilea Oscar al carierei sale, pentru cea mai bună actriță în rol principal.
Clarke Peters, partenerul actriței în filmul Three Billboards, consideră că experiența acumulată de ea în teatru i-a oferit siguranță în realizarea rolurilor ei din filme: „Îi poți simți energia pe scenă. Sunt puțini actorii care dau totul în fața camerei. Ești cu ei pe platou dar chiar și așa nu simți că ești cu ei în aceeași încăpere pentru că joacă direct în camera de filmat. Ea transmite energie tuturor celor care joacă alături de ea. E cu adevărat acolo.”
Actrița spune într-un interviu că şi-a construit rolul inspirându-se din personajele lui John Wayne, pentru că nu exista un model feminin pentru personajul ei, iar regizorul filmului afirmă că scenariul a fost scris pentru ea.
Regizorul irlandez Martin McDonagh recunoaşte că atenţia la detalii a actriţei, integritatea și umanitatea ei au fost principalele argumente în favoarea distribuirii ei în rolul principal.
Sunt câteva fraze ale actriței pe care le-aș alege pentru a-i descrie relația cu personajele pe care le interpretează:
”Am jucat ca să am posibilitatea de a schimba modul în care este privită femeia. Chiar dacă nu o făceam conștient, s-a întâmplat oricum datorită modului în care prezentam personajul: ca pe o femeie sau ca pe o persoană. Prezentarea mea nu este banală nici măcar atunci când joc un rol obișnuit.
Desigur, o mulțime dintre filmele la care am lucrat au fost filme bune, dar nu întotdeauna au fost și cele mai bune experiențe.
M-am instruit în teatru iar actoria, pentru mine, este viața imaginată pe care o creez pentru mine, fără a fi bazată pe ceva real. Am credința că orice creez devine realitate pentru public.
Nu cred că te poți transforma complet jucând într-un film însă, dacă îți faci bine treaba, îi poți face pe ceilalți să creadă că ești personajul căruia încerci să-i dai viață.
Nu mă gândesc la mine ca la o stea de film și pot convinge destul de ușor pe oricine că nici nu sunt.”
Frances nu vorbește mult despre viața ei personală. Totuși, s-a deschis atunci când a răspuns întrebărilor legate de modul în care a reușit să realizeze echilibrul dintre viața personală și cea profesională spunând că una dintre realizările sale a fost adoptarea unui băiat și crearea unei relații frumoase între fiul adoptat și soțul ei, regizorul, scenaristul și producătorul Joel David Coen. Frances și soțul ei au ales să trăiască și să lucreze împreună evitând publicitatea și menținându-și viața privată departe de ochii lumii și de scandaluri. Un mod de viață învățat de la mama ei.
Actrița are păreri ferme, bine conturate, despre frumusețea celui care știe să-și trăiască vârsta cu sinceritate:
”Toată lumea se îmbracă ca adolescenții. Toată lumea își vopsește părul. Toată lumea este preocupată să aibă fața netedă.
(Azi) maturitatea nu mai este un scop. Nu este văzută ca un dar.
Mă interesează cu adevărat să îmi joc vârsta. Cred că vârsta este o boală culturală și nu una personală.
Un alt aspect grozav legat de îmbătrânire… viața îți este întipărită pe chip.
Îmbătrânind, îți câștigi dreptul de a fi loial față de tine însuți.
Am fost întotdeauna de părere că modul în care cineva îmbătrânește și semnele pe care le lasă îmbătrânirea reprezintă tatuajul pe care i-l aplică natura.”
Frances consideră că societatea a făcut presiuni enorme asupra bărbaților și femeilor pentru a-și conserva tinerețea și că toate intervențiile care se fac în acest scop e posibil ca în timp să producă subiecților stări emoționale negative. În opinia ei, chirurgia plastică nu e o soluție. Echilibrul și satisfacțiile reale își au alte surse:
”Cred că atunci când cineva îmbătrânește frumos, acest lucru de datorează în mare parte unei anumite stări interioare și poate fi legat de modul în care a răspuns la suferință sau e rezultatul suferinței iar operațiile estetice cred că pur și simplu șterg amprenta acestei suferințe.” – spune actrița.
tumblr.com
Dacă majoritatea actorilor rămân într-un fel în umbra primelor lor succese, cariera lui Frances McDormand înseamnă o continuă șlefuire și maturizare iar aprecierile publicului și ale criticii de specialitate s-au concretizat în:
Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță (1996)
Premiul Tony pentru cea mai bună actriță într-o piesă de teatru (2011)
BAFTA pentru cea mai bună actriță (2018)
Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță (2018)
Premiul Emmy (2015)
Independent Spirit Awards (1997)
Screen Actors Guild Award (1997)
Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță (2018)
Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță în rol secundar (1993)
Frances Louise McDormand s-a născut la 23 iunie 1957 în Chicago, Illinois.
De aceeași autoare citiți și: https://bel-esprit.ro/portita-albastra/
