”Unicul medic al poporului, timp de 1000 de ani, a fost vrăjitoarea.”

Riscând un hazardat paralelism, se poate aminti că aşa cum magia s-a ivit în condiţiile lumii primitive, tot astfel, dimensiunea fantastică a cinematografului s-a conturat încă din epoca pionieratului. Dorinţa de cunoaştere – de dialog cu mediul înconjurător – a fost şi continuă să fie determinantă în evoluţia omului. Aşa se explică, poate, şi cum un fenomen vechi de milenii – vrăjitoria – s-a revitalizat inedit în secolul al XX-lea, prin intermediul marelui şi micului ecran cărora le-a furnizat subiecte, teme şi personaje emblematice.

Istoricul Jules Michelet afirma că : “Unicul medic al poporului, timp de 1000 de ani, a fost vrăjitoarea. Împăraţii, regii, papii, baronii, bogătaşii aveau doctorii lor mauri, evrei, dar poporul nu o consulta decât pe moaşa doftoroaie. Dacă nu te vindeca, o insultai şi-i spuneai vrăjitoare!”. În timp, s-au receptat diferite modificări de optică. Până în secolul al XIII-lea, a avut statut de zână frumoasă, modestă, binefăcătoare, lecuitoare, consolatoare. Odată cu Renaşterea, această practică a ocultismului a devenit temută, detestabilă. Făcând obiectul răzbunării colective pentru vini imaginare, vrăjitoarele, iniţial personaje odioase, vor fi ba sacrificate, ba divinizate. Uneori, doar simpatizate pentru năpastele cărora au fost obligate să le ţină piept îndeosebi în Europa şi America de Sud, în cele şapte secole de prigoană.

În reţetarul cinematografic, ingredientul psihologic predomină, iar în a doua jumătate a secolului alXX-lea, vrăjitoarele s-au bucurat de simpatia publicului tânăr, ele fiind înzestrate cu puteri magice “bune”. Dacă amintim doar seriale precum Charmed şi H2O: Just Add Water sau comedia- fantezie Practical Magic evidenţiem popularitatea de care se bucură peliculele cu referinţe despre magic. Noua producţie a studiourilor Disney, Frozen (2013), urmează linia cu tentă feministă deschisă cu filmul Tangled (2010), succedat de Brave (2012).

Gata cu aşteptatul lui Făt-Frumos! Prinţele Disney din zilele noastre s-au schimbat. După neînfricata blondină Rapunzel şi roşcovana Merida, a venit rândul şi celor două surori (Elsa-blondă şi Anna-roşcată) din ţinutul Arendelle să-şi arate forţa (Girl-Power), bulversând codurile clasice Disney.

Vag inspirată după povestea lui Hans-Christian Andersen, Crăiasa Zăpezii, comedia muzicală animată Frozen demonstrează că, sub lumina ecranului, se pot developa cele mai gingaşe relaţii de familie. În povestea lui Andersen, producătorii de la Disney adaugă condimentele lor favorite:animale devotate, prinţi şi prinţese, muzică şi culoare, relaţii familiale. Trebuie avut în vedere acel “Family first!” dintre devizele celor de la Disney.

Frozen © Disney

Această Crăiasă are o feminitate tulburătoare. Viitoarea regină a ţinutului Arendelle îşi descoperă, în mod întâmplător, puterile magice. Din păcate, tot ceea ce atingea se prefăcea în gheaţă. Drept urmare, supraputerea ei o îndreaptă către (auto)izolare din teama de a nu pricinui rău. După moartea accidentală a părinţilor (un naufragiu – trimitere directă la Titanic), Elsa trebuia să fie încoronată. Comedia animată pare să fi fost născută dintr-un impuls romantic pentru că această prinţesă are de surmontat probleme de natură “sentiment vs. gândire”. Autocontrolul o părăseşte la scena încoronării sale, când năvalnica mezină o anunţă că s-a logodit cu presupusul prinţ Hans. Furia îi declanşează puterea magică şi îngheaţă pe loc tot ce atinge. Frumosul regat este cuprins de o iarnă veşnică, iar Elsa se retrage într-un castel de pe un munte îndepărtat. În felul acesta, Anna se vede nevoită să pornească într-o lungă călătorie pentru salvarea Elsei, dar şi a regatului îngheţat. De-a lungul expediţiei, se intersectează cu tot soiul de creaturi simpatice, precum glumeţul şi paradoxalul om de zăpadă, Olaf. Antropomorfizatul omuleţ ţine de un anumit complex emoţinal, el fiind legătura dintre cele două surori care-şi doreau, în copilărie, să clădească un om de zăpadă, înainte de-a afla de grozăvia puterii de-a îngheţa a Elsei. Totodată, el este o şarjă parodică pentru “mâna” umblătoare din bizara familie Addams (The Addams Family) sau o rudă mai îndepărtată a greieraşului-conştiinţă Jiminy Cricket.

Biata Elsa, prinţesa fiordurilor nordice, se vede nevoită să se izoleze. Singurătatea îi relevă, însă, şi latura ei puternică. Odată descătuşată de grija autocenzurii, ea se lasă pradă forţei care-o posedă. Această “Barbie a Zăpezii” etalează noua ei stare de spirit prin muzică, songul “Let it Go!” fiind edificator.

Împreună cu experimentatul montagnard Kristoff şi cu fidelul său ren, Sven, prinţesa Anna îndepărtează tenta tragică din poveste, iar fetele vor ieşi întărite din această aventură. Tulpina romanţioasă este şi ea atipică în această peliculă, fiindcă pretinsul prinţ Hans era doar un escroc, dar Kristoff (călăuza “necioplită” a prinţesei Anna) o iubea sincer. Solitarul Kristoff topeşte inima şturlubaticei Anna, cucerind (şi) publicul feminin ce regăseşte, în acest uriaş frust, puritatea, iubirea sinceră. Aliaţii şi susţinătorii lui sunt nişte troli, plini de bune intenţii.

Codurile feminităţii tind spre emanciparea eroinelor, astfel vraja este spulberată graţie iubirii sincere dintre cele două surori. Mitul american self-made man devine, aici, self-made maid.

Crăiasa Zăpezii transformată într-un musical este un pariu câştigat. Stilul compoziorului Alan Menken (angajat la Disney în ultimii 20 de ani) părea oarecum desuet, de aceea realizatorii au apelat la talentatul Robert Lopez căruia i se datorează succesul repurtat cu The Book of Mormon. Stilul său se încadrează în tendinţele noilor producţii de la Broadway ce-mbină pop-ul cu tradiţionalul. SongulLet It Go!“, calibrat pe puterea afectelor, poate deveni un “clasic” al genului. De asemenea, melodia “In Summer“, cântată în maniera lui Gene Kelly, este o adevărată odă naturii paradoxale a omului.

Echipa realizatorilor din studiourile Disney a muncit îndelung pentru a obţine imagini impecabile din punct de vedere tehnic, având drept sursă de inspiraţie peisajele şi hainele tradiţionale norvegiene. Graficienii s-au documentat având surse costumele populare şi arta decorativă din Norvegia şi din recea natură (fiorduri, munţi, lacuri). Lumina e mereu filtrată, în zăpadă, obţinând o dominantă cromatică bleu-gri.Cei de la Disney au căutat ”scânteia” necesară pentru a ţine pasul cu noile studiouri Pixar şi Dreamworks, dar s-au bazat pe reţetele care le-au adus succes (Aladdin, The Little Mermaid, Beauty and the Beast).

Scenariul, ţesut pe canavaua lui Andersen, este înflorit în clasicul stil Disney, capătă ritm graţie liniei muzicale impuse de Christophe Beck, Kristen Anderson-Lopez, Robert Lopez şi dă la iveală un divertisment de cea mai bună calitate.

Regizor: Jennifer Lee, Chris Buck. Scriitor: Hans Christian Andersen. Scenarist: Jennifer Lee, Shane Morris. Compozitor: Christophe Beck, Kristen Anderson-Lopez, Robert Lopez.

Distribuţia: Kristen Bell (Voce Anna), Jonathan Groff (Voce Kristoff), Josh Gad (Voce Olaf), Idina Menzel (Voce Elsa – Regina Zăpezii), Santino Fontana (Voce Hans), Alan Tudyk (Voce Duce de Weselton), Chris Williams (Voce Oaken

Via WebCultura