„Funny Girl”
„Hello Dolly”
„Ce se întâmplă, doctore?”
„Love Story pe ring”
„Yentl”
„Prințul mareelor”
Vă sună vreun titlu cunoscut? Dar …
„Woman in Love”
„I Finally Found Someone” (în duet cu Bryan Adams)
„Tell Him” (cu Celine Dion)
Da, în toate a fost ea, actriță, cântăreață, dansatoare, inconfundabila Barbra Streisand, cea supranumită «privighetoarea din Brooklyn.»
Născută Barbara Joan Streisand în Brooklyn (New York) în 1942 dintr-o familie evreiască cu origini în estul Europei, Barbra rămâne orfană de tată la doar câteva luni. Mama ei se vede nevoită să muncească dublu pentru a-și întreține fiica. Urmează o școală evreiască ortodoxă din cartierul natal, prefigurând parcă personajul pe care l-a întruchipat în Yentl (1983), filmul care a dat măsura valorii ei artistice prin multiplele roluri pe care și le-a asumat: co-scenarist, regizor, producător și interpret(a) rolului titular. Disciplina nu a fost punctul ei forte, adesea vorbind la școală neîntrebată … oare ne surprinde?
„Întotdeauna mi-am dorit să fiu cineva, să fiu faimoasă … știți, să ies din Brooklyn.”
Începuturile n-au fost ușoare. La 16 ani era deja pe cont propriu, mergând ziua la liceu iar noaptea muncind pentru a se întreține, totul pentru a-și urma visul. Cântă în diferite cluburi de noapte new york-eze, ajunge pe Broadway. Face duet cu Judy Garland în anii 1963-1964 în cadrul spectacolului televizat The Judy Garland Show. Dar consacrarea vine odată cu rolul titular de pe scenă mai întâi, apoi film din Funny Girl (1968), în regia lui William Wyler, rol pentru care a primit premiul Oscar. De dragul originalității, renunță la a doua vocală „a” din prenume, devenind din Barbara … Barbra. Fire nonconformistă, refuză să-și opereze nasul. (după unii prea mare!)
„Cred că, atunci când ai un drum original în viață, nu trebuie să-i studiezi pe antecesorii tăi. Nu trebuie să imiți pe nimeni. Ai o senzație, un instinct care-ți spune ceea ce ți se potrivește și nu poți face altfel.”
Urmează rolul simpaticei pețitoare Dolly Levi în decorul de Belle Epoque al New York-ului anului 1890, din comedia muzicală Hello Dolly (1969) în regia lui Gene Kelly. Filmul a fost recompensat cu trei premii Oscar pentru: regie, film muzical și sunet.
Hello Dolly 1969
Cu Ryan O’Neal, Barbra Streisand realizează un cuplu comic memorabil în două pelicule care au rulat cu succes și în cinematografele din România. În 1972 cei doi se întâlnesc pentru prima dată pe ecran în What’s up Doc/ Ce se întâmplă, doctore? o comedie de situații delicioasă în regia lui Peter Bogdanovich. După șapte ani cuplul artistic reeditează succesul în Love story pe ring.
Barbra Streisand și Ryan O’Neal în Love story pe ring. 1979
„Fii onest cu tine însuți. Oamenii sunt receptivi la ceea ce este autentic.”
Cu orice alt partener de film și schimbând registrul rolurilor de la comedie la dramă, Barbra Streisand este aceeași prezență fermecătoare. În compania lui Robert Redford, dă viață unei feministe evreice a anilor ’40 și ’50 ai secolului trecut, cu opinii politice marxiste solide, militantă împotriva războiului, îndrăgostită de un coleg de facultate ce nu-i împărtășește opiniile și cu origini sociale diametral opuse, mult mai puțin activist politic și în plus, de religie protestantă. În pofida diferențelor ireconciliabile dintre ei, o poveste de dragoste dintre cele mai frumoase se țese în pelicula The Way We Were/ Cei mai frumoși ani, în regia lui Sydney Pollack din 1973. Pe coloana sonoră se regăsește piesa omonimă interpretată cu atâta sensibilitate de Barbra.
În aceeași perioadă (1978) înregistrează piesa You Don’t Bring Me Flowers în duet cu fostul ei coleg de cor de la liceul Erasmus Hall din Brooklyn, Neil Diamond.
„Mi s-a spus în multe feluri: perfecționistă, dificilă, obsesivă. Cred că e nevoie de obsesie, e nevoie de cercetarea detaliilor pentru orice artist care vrea să fie bun.”
Cu rolul din Yentl (1983) jucat în travesti, fenomenala Barbra Streisand convinge (pentru a câta oară ?) de talentul ei uriaș. Cu acțiunea plasată în Polonia anului 1904, filmul este povestea unei fete evreice căreia educația îi era interzisă prin lege. Fiindcă tot ceea ce își dorea era să studieze legea Talmudului, recurge la cea mai drastică alegere: își tunde părul și se deghizează în băiat pentru a putea fi admisă la o școală și preia numele fratelui ei decedat, Anshel. Însă … se îndrăgostește de colegul cu care se împrietenește, acesta necunoscând adevărata ei identitate. Prinsă într-o situație fără ieșire, Yentl decide în cele din urmă să plece spre tărâmul libertății, la acel moment Statele Unite. Scenariul se bazează pe piesa omonimă a lui Isaac Bashevis Singer. Filmul a fost recompensat cu premiile Oscar și Globul de Aur pentru cel mai bun film și cea mai bună regie (Streisand).
Yentl 1983
A reluat experiența regizorală în drama romantică Prince of Tides/ Prințul mareelor (1991) cu un scenariu bazat pe romanul lui Pat Conroy, unde l-a avut partener pe Nick Nolte. Streisand interpretează de data aceasta rolul unui medic psihiatru din New York, care depășește barierele profesionale și trăiește o frumoasă și scurtă idilă cu un antrenor de fotbal (Nolte), fratele unei paciente. Din apropierea celor doi ies la iveală traume vechi din copilăria celor doi frați din Carolina de Sud, bine îngropate peste ani. Dar asocierea lor se dovedește benefică pentru echilibrul emoțional fragil al femeii tratate de dr. Susan Lowenstein. În film apare și tânărul Jason Gould, fiul Barbrei.
Secretul succesului
Prințul mareelor 1991
Devenită deja „veterană” în regia de film, Barbra Streisand joacă, regizează și produce cel de-al treilea film al său The Mirror Has Two Faces/ Oglinda are două fețe (1996), o comedie romantică unde apare alături de Jeff Bridges în rolul unei profesoare de literatură engleză de la Universitatea Columbia aflată între două vârste, timidă, neîncrezătoare în forțele proprii, care are o relație platonică cu un coleg de la universitate, profesor de matematică, cu o reputație de afemeiat. Pe parcurs eroina se metamorfozează din „rățușca cea urâtă” într-o femeie sexi pentru a-l atrage pe cel care îi devine între timp, soț. Pe coloana sonoră apare piesa I Finally Found Someone pe care Streisand o interpretează în duet cu Bryan Adams.
Oglinda are două fețe 1996
În 1997 două dintre cele mai bune voci feminine, după părerea multora, Barbra Streisand și Celine Dion înregistrează împreună o piesă de suflet: Tell Him.
Anii 2000 o găsesc pe Barbra într-un alt rol memorabil în cele două comedii din seria „The Focker’s”, o continuare a filmului Meet the Parents/ Un socru de coșmar (2000). De data aceasta Streisand este Roz Focker, mama tânărului Gaylord Focker, de profesie sexolog pentru cupluri vârsrtnice, cu metode terapeutice … neortodoxe, nevoită de circumstanță să se pretindă instructor de yoga.
„Arta nu există numai pentru a distra, ci și pentru a provoca oamenii să gândească, chiar și atunci când deranjează în căutarea continuă a adevărului.”
Barbra Streisand continuă să fie, la cei 78 de ani ai săi, o prezență vie, activă în plan artistic, politic sau filantropic. Cel mai recent gest umanitar datează din iunie 2020, în timpul actualei crize. Pentru implicarea ei în diferite domenii, a fost distinsă cu Medalia Libertății din partea statului Israel, Ordinul Artelor și Literelor din partea Ministerului Culturii francez, Medalia Națională pentru Arte din partea guvernului american, premiu pentru întreaga activitate din partea Institutului American de Film, Legiunea de Onoare a statului francez. Și lista poate continua …
Vă las pentru delectare să re-ascultați piesa Woman in Love. Să decideți voi dacă declarația de iubire a Barbrei Streisand este sau nu una dintre cele mai convingătoare care au putut fi vreodată ascultate. Audiție plăcută!
Citiți și „Undeva, cândva”
