Fenomenul OPPENHEIMER – omul și posteritatea sa

Din momentul în care a fost pus pe linia scurtă a nominalizărilor la Golden Globe Awards, am știut că biopicul va avea succes. Și așa a fost! # a fost desemnat cel mai bun film la Globurile de Aur 2024, decernate la Los Angeles, în 7 ianuarie. Christopher Nolan a fost recunoscut « » pentru această producţie a Universal Pictures, în timp ce Cillian Murphy (excepțional discurs la decernarea premiului! – click!) şi Robert Downey Jr. au primit trofeele pentru rolurile de interpretare în lungmetraj.

Despre Premiile Golden Globe

Oppenheimer Team (pinterest.com)

Dar să intrăm în culisele poveștii și să vedem, în primul rând, ce trebuie să știm despre celebrul Oppenheimer, despre teoriile lui, despre viața lui și toate ciudățeniile ei. Biografia lui J. Robert Oppenheimer este o relatare captivantă despre un individ la intersecția dintre geniu științific și responsabilitate morală într-o eră de schimbări radicale și pericole neașteptate. Studiul vieții sale oferă nu doar o perspectivă asupra evoluției științei, ci și lecții importante despre relația dintre știință, societate și etică.

Julius Robert Oppenheimer, adesea considerat „tatăl bombei atomice”, a fost o figură emblematică în istoria științei și politicii secolului XX. Născut la 22 aprilie 1904 în New York City, Oppenheimer a fost un fizician teoretic a cărui carieră a fost profund întrepătrunsă cu cele mai dramatice momente ale istoriei recente. Biografia sa este nu doar relatarea unui geniu științific, ci și o cronică a unei ere tensionate și transformative.

Educat la Harvard și la Universitatea Cambridge, unde a fost influențat de personalități precum Max Born și Paul Dirac, Oppenheimer și-a finalizat doctoratul la Universitatea din Göttingen, unul dintre cele mai importante centre ale fizicii teoretice. A fost profund impresionat de mecanica cuantică, descriind-o ca „o revelație… care a schimbat întreaga mea viață” (Bird și Sherwin, 2005).

Înainte de implicarea sa în Proiectul Manhattan, Oppenheimer a făcut contribuții semnificative în domeniul fizicii, inclusiv cercetările sale pionieristice despre găurile negre. Împreună cu studentul său, Hartland Snyder, a publicat în 1939 un articol despre colapsul gravitațional al stelelor masive, lucrare ce a anticipat conceptul modern de gaură neagră.

Oppenheimer, foto: Philippe Halsman, 1959 (pinterest.com)

 Proiectul Manhattan

Numirea sa ca director științific al Proiectului Manhattan a fost un punct de cotitură în cariera sa. Sub conducerea sa, proiectul a reușit să dezvolte și să testeze primele arme nucleare. Oppenheimer a descris sentimentele sale ambivalente față de aceste realizări, citând din Bhagavad Gita: „Am devenit Moartea, distrugătorul lumilor”.

„Nu avem alegere decât să fim pesimiști dacă ne uităm la istoria lumii și optimiști dacă ne uităm la istoria omului.”

Proiectul Manhattan reprezintă una dintre cele mai semnificative și controversate inițiative de cercetare și dezvoltare din istoria omenirii. Lansat în 1942 sub auspiciile Departamentului de Război al Statelor Unite, acest proiect a avut ca scop principal dezvoltarea armelor nucleare în contextul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cu participarea activă a Regatului Unit și Canadei, proiectul a reunit unele dintre cele mai strălucite minți ale timpului, având un impact enorm atât în domeniul științific, cât și în cel geopolitic. Mobilizarea resurselor și expertizei pentru Proiectul Manhattan a fost în mare parte determinată de temeri că Germania nazistă, sub conducerea lui Adolf Hitler, ar putea dezvolta propriile arme nucleare. Având în vedere acest pericol, fizicieni renumiți, printre care și Albert Einstein, au alertat guvernul SUA asupra necesității de a iniția propriul program de cercetare nucleară.

J. Robert Oppenheimer, numit directorul laboratorului de la Los Alamos, New Mexico, a jucat un rol crucial în coordonarea și orientarea cercetărilor. În cadrul proiectului, au fost stabilite mai multe facilități cheie, inclusiv în Oak Ridge, Tennessee și Hanford Site, Washington, fiecare concentrându-se pe diferite aspecte ale procesului de fabricare a bombelor nucleare.

Un aspect remarcabil al Proiectului Manhattan a fost dezvoltarea a două tipuri de arme nucleare: o bombă cu uraniu îmbogățit, cunoscută sub numele de „Little Boy”, și o bombă cu plutoniu, denumită „Fat Man”. Aceste dispozitive au necesitat inovații tehnologice semnificative și o înțelegere aprofundată a reacțiilor nucleare în lanț.Utilizarea acestor bombe a avut un impact semnificativ asupra Japoniei și a contribuit la decizia acestei țări de a capitula, ceea ce a dus la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Aceste evenimente au marcat și începutul erei nucleare, având un impact profund asupra politicii internaționale și a cursului istoriei ulterioare. Utilizarea bombelor atomice a fost și rămâne un subiect de intensă dezbatere morală și etică.

Testul Trinity și utilizarea în conflict

Pe 16 iulie 1945, lumea a asistat la prima detonare nucleară din istorie – testul Trinity – în deșertul New Mexico. Succesul acestui test a pavat drumul pentru utilizarea ulterioară a armelor nucleare în conflictul militar. În august 1945, bombele dezvoltate au fost folosite împotriva orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, un act care a avut un rol decisiv în încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

”Little Boy” a fost lansată pe 6 august 1945 asupra orașului Hiroshima. A fost o bombă cu uraniu îmbogățit și a avut un efect devastator asupra orașului. Detonarea a provocat distrugeri masive și a dus la un număr mare de victime imediate și de decese ulterioare din cauza rănilor și a expunerii la radiații. Estimările imediate ale numărului de morți variază, dar se crede că între 70.000 și 80.000 de oameni au murit instantaneu, cu un număr total de decese, inclusiv cele cauzate de rănile și radiațiile ulterioare, ajungând la aproximativ 140.000 până la sfârșitul anului 1945.

Fat Man a fost utilizată doar câteva zile mai târziu, pe 9 august 1945,  lansată asupra orașului Nagasaki. Aceasta era o bombă cu plutoniu și, la fel ca în cazul Hiroshimei, a provocat distrugeri extinse și un număr mare de victime. Se estimează că între 40.000 și 80.000 de oameni au murit ca urmare a bombardamentului inițial și a efectelor ulterioare până la sfârșitul anului 1945.

Efectele pe termen lung, inclusiv cele ale bolilor legate de radiații, au continuat să crească numărul victimelor în anii următori. De asemenea, mulți supraviețuitori au suferit de efectele pe termen lung ale expunerii la radiații, cunoscute sub numele de „hibakusha” în Japonia, inclusiv un risc crescut de cancer și alte boli cronice.

Folosirea armelor nucleare a avut repercusiuni profunde, deschizând era armelor nucleare și configurând dinamica Războiului Rece care a urmat. Pe lângă impactul politic și militar, Proiectul Manhattan a ridicat întrebări morale și etice fundamentale, a căror rezonanță persistă și în zilele noastre.

Secrete și Spionaj

Un aspect straniu al Proiectului Manhattan a fost nivelul său excepțional de secretizare. Cu toate acestea, a existat și un element de spionaj, cu figuri precum Klaus Fuchs infiltrându-se și furnizând informații valoroase Uniunii Sovietice.

Concluzie

Proiectul Manhattan nu este doar un capitol remarcabil în istoria științei și tehnologiei, ci și un moment definitoriu în istoria modernă. Impactul său asupra cursului evenimentelor globale și asupra dezvoltării tehnologiei nucleare continuă să fie un subiect de reflecție profundă în diverse domenii, de la știință și inginerie la etică și politici internaționale.

Viața Post-proiectul Manhattan

După război, Oppenheimer a devenit director al Institute for Advanced Study din Princeton, unde a influențat generații viitoare de fizicieni. Totuși, în timpul Războiului Rece, a avut conflicte cu autoritățile americane din cauza opiniilor sale politice și a fost supus unui proces de securitate extrem de publicizat în 1954, unde i-a fost revocată autorizația de securitate.

Oppenheimer a murit pe 18 februarie 1967, lăsând în urmă o moștenire complexă. A fost un om de știință cu realizări remarcabile, dar și o figură politică controversată. În cuvintele sale, „știința este o bună slujbă pentru un om, dar nu este o bună maestră” (Smith, 2008), reflectând dilema etică profundă pe care a trăit-o în rolul său în dezvoltarea armelor nucleare.

Referințe:

• Bird, Kai și Sherwin, Martin J. „American Prometheus: The Triumph and Tragedy of J. Robert Oppenheimer.” Vintage Books, 2005.
• Smith, Alice Kimball. „A Peril and a Hope: The Scientists’ Movement in America, 1947

Și despre marile iubiri, desigur

Jean Tatlock, psihiatră, a fost o iubită a lui Oppenheimer și a jucat un rol important în viața sa înainte de căsătoria cu Kitty, dar și după aceea, rămânând amanta lui mult timp după mariaj. Tatlock era membră a Partidului Comunist și o figură influentă în cercurile de stânga, la care Oppenheimer a fost expus prin intermediul relației lor. Relația lor a continuat intermitent chiar și după căsătoria lui Oppenheimer cu Kitty. Tatlock a avut probleme de sănătate mintală și, din păcate, s-a sinucis în 1944. Relația sa cu Jean Tatlock a fost una dintre preocupările cheie în ancheta de securitate a lui Oppenheimer, datorită conexiunilor ei comuniste.

Katherine („Kitty”) Puening Harrison a fost a doua soție a lui Oppenheimer. S-au întâlnit la o petrecere în Pasadena în 1939 și s-au căsătorit în noiembrie 1940, după o perioadă relativ scurtă de cunoaștere. Kitty avea o personalitate complexă; a fost de trei ori căsătorită înainte de a se căsători cu Oppenheimer și avea un interes profund pentru politica de stânga, la fel ca Oppenheimer. De-a lungul căsătoriei lor, Kitty a fost o figură constantă în viața lui Oppenheimer, susținându-l în timpul proiectului Manhattan și al anchetelor ulterioare de securitate din timpul Războiului Rece. Au avut împreună doi copii, Peter și Toni.

FILMUL ”OPPENHEIMER”

” … în 1942, convinse că Germania nazistă dezvoltă o armă nucleară, Statele Unite au inițiat, în cel mai mare secret, „Proiectul Manhattan” destinat dezvoltării primei bombe atomice din istorie. Pentru a pilota acest dispozitiv, guvernul îl angajează pe J. Robert Oppenheimer, un fizician strălucit, care în curând va fi supranumit „părintele bombei atomice”. În laboratorul ultrasecret din Los Alamos, în inima deșertului New Mexico, omul de știință și echipa sa dezvoltă o armă revoluționară ale cărei consecințe amețitoare continuă să neliniștească lumea și astăzi.

Adevăratul Oppenheimer

Pentru a face mai lesne de înțeles povestea unui geniu precum Oppenheimer, lungmetrajul amestecă temporalități, jucându-se cu pricepere cu formula color / alb &negru. Omul de știință, ghidat de nevoia de recunoaștere absolută, a făcut ca lumea să cedeze unui nou echilibru de mare risc, arbitrat de spectrul bombei atomice. Înțelegem foarte repede că fizicianul se confruntă cu o audiere complexă care îi pune sub semnul întrebării probitatea, onestitatea și  dimensiunea sa etică de om de știință. Treptat, în spatele a ceea ce pare un proces dintr-un cabinet intern, înțelegem că se joacă probleme politice mai întunecate: legăturile teroriste pe care Statele Unite le au cu comunismul și anunțul unui nou război mondial între America și blocul sovietic.

De departe, cineastul pare să-și îndemne publicul să simtă ceea ce vede: „Nu încerca să-ți dai seama, simte-l.” Explozia anihilează curajul. Dar acest lungmetraj pare să devină cel mai organic, sensibil și senzorial film al experimentatului regizor. De astă-dată, Nolan își compune povestea cinematografică din trei povești complementare, dar aproape distincte: cea a sunetelor sălbatice, din ce în ce mai brutale, cea a fabricii de bombe din mijlocul deșertului New Mexico și cea a unui om, sfâșiat între dorința lui de glorie și conștientizarea că ar fi putut contribui la o altă barbarie umană. Abilul regizor evită orice formă de prozelitism. Astfel, el abordează nuanțat complexitatea psihicului uman prin personaje cu multiple fațete, sfâșiate între rolurile impuse de societate și ceea ce le dă profunzime. Protagonistele feminine, aparent de coloratură, ocupă un rol important în destinul acestor bărbați roși de ambiție, mândrie și putere.

Christopher Nolan se ține destul de departe de industria cinematografică de la Hollywood, în sensul că evită, pe cât posibil, utilizarea CGI. Fără îndoială, filmul a fost vândut și pentru reconstrucția exploziei unei bombe nucleare fără CGI, chiar și până la punctul de a lăsa publicul să fantezeze  asupra ideii cum că cineastul a folosit, de fapt, o bombă atomică pentru filmul său. Dacă nu a mers atât de departe (evident), această explozie era promisiunea unei secvențe fulminante în cinema. Cineastul sfidează așteptările. Departe de explozia asurzitoare așteptată, explozia bombei are loc într-o liniște hipnotizantă, surprinsă de o simplă succesiune de focuri statice. Această explozie, observată atât în ​​afara timpului, cât și la răscrucea tuturor temporalităților, reprezintă un etern punct de cotitură în existența noastră, zguduind soarta umanității. Desigur, scena este cea mai spectaculoasă a filmului, dar, până la urmă, mai presus de toate, rămâne felul în care Robert Oppenheimer (excepționalul Cillian Murphy) observă frumusețea și oroarea (simultană) a evenimentului care îi dă toată puterea.”

Citiți întreg articolul Mădălinei Dumitrache pe Catchy.ro, AICI.

      Cine este Christopher Nolan? 

Christopher Nolan este un regizor, scenarist și producător de film britanic, cunoscut pentru abordarea sa inovatoare și complexă în realizarea filmelor. Născut pe 30 iulie 1970 în Londra, Nolan a devenit unul dintre cei mai apreciați și influenți regizori ai erei moderne.

Nolan a studiat literatura engleză la University College London (UCL), alegând această instituție datorită facilităților sale de film. A început să facă filme la o vârstă fragedă, folosind camera Super 8 a tatălui său. Încă de la începutul carierei sale, Nolan a fost recunoscut pentru abordarea sa distinctă, creând filme care explorează concepte complexe precum percepția realității, timpul, memoria și identitatea personală.

Debutul său major a venit cu filmul „Memento” (2000), un thriller psihologic despre un bărbat care suferă de amnezie anterogradă și care folosește note și tatuaje pentru a-și reaminti evenimentele. Filmul a fost lăudat pentru structura sa narativă neconvențională și a marcat începutul ascensiunii lui Nolan în lumea cinematografică.

Nolan este, de asemenea, bine cunoscut pentru trilogia sa „The Dark Knight” (2008-2012), o reimaginare a personajului Batman, care a fost lăudată pentru abordarea sa mai întunecată și mai realistă a genului de super-eroi. În aceste filme, Nolan a combinat teme filosofice profunde cu acțiune de înaltă calitate, stabilind un nou standard pentru filmele cu super-eroi.

Alte lucrări notabile includ „Inception” (2010), un thriller științifico-fantastic care explorează arhitectura viselor și furtul de idei, și „Interstellar” (2014), un film epic de science fiction care abordează călătoriile spațiale, buclele temporale și dragostea transcedentală.

Nolan este cunoscut pentru preferința sa pentru filmarea pe peliculă, în locul tehnologiei digitale, și pentru utilizarea minimă a efectelor speciale generate de computer (CGI). El susține că acest lucru oferă filmelor sale un sentiment de autenticitate și tangibilitate.

Filmele lui Nolan au fost aclamate atât de critici, cât și de public, fiind cunoscute pentru complexitatea lor narativă, designul vizual inovator și temele profunde. El a fost nominalizat la numeroase premii și este considerat un pionier în ceea ce privește tehnologia și narativa în cinematografie.

Cillian & Nolan (pinterest.com)

Bel Esprit