de fântâna ce și-a-nghițit ciutura
nu te apropia
decât de sus și din partea de miază-noapte
cu un cerc. scutură din el raza
vreme de o pădure verde, deasupra
asemeni hazardului coama, iar apa
apa nu-i tulbura tu,
cel care cauți marea iubire, și mai ales,
nu întreba de ce
nu întreba.
de dragostea ce și-a-nghițit limba
nu te îndepărta
decât pe sub pământ și spre răsărit
cu nările purtând locomotive
din abur smintit.
țărâna să n-o tulburi tu,
cel care urzești mereu o fântână, și mai ales,
întreabă-mă, nu
nu-ți voi răspunde.
foto tumblr.com
Citește și umbra
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
