mă apropii de tine
trăiești din făcut farmece ghicit
și grăunțe zdrobite la moara cu pietre
a inimii
mă apropii de tine
pe negândite
pe nerăsuflate
(pe veci?)
ca să nu mă deochi
mă stropești cu sângele unor arbuști zburători
apoi învelești în eșarfa
ta cu flori de strelitzia
câteva osișoare dintr-un poem
și faci nod
să-mi poarte noroc
repet în gând ocara fierbinte
ca pe o rugăciune
în fața unei farfurii goale
foto sursa pictură Iulia Șchiopu
***
fiecare copilul cuiva este, dar
mierlele nu toate
sunt galbene
în uterul zborului iubirile tale subțiri
îngroașă ale timpului toarte
strâng în pumn apa și ea se umflă ca o pisică de mare
alunecând grațios și rotund
peste ce-a mai rămas din moarte… Citește și fiecare copilul cuiva este
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
