gonită din pumnul somnului inima zumzăie
m-am ghemuit în mirosul zilei
să-i încap floarea
nu-i așa că locul acesta
începe cu o gură?
jindul poticnit printre lujeri tulbură tulbură
lumină din puncte negre
respirație într-o curbură de abur
cu care mângâi fața părerii de rău
am crezut c-a trecut vremea setei
întrebările-mi bat cu ce
le-a mai rămas din degete
doar în lemn
ferește-mă doamne de răspunsuri
fă un semn sece golul
din lingură
(în volumul „floare carnivoră, speranța”)
foto tumblr.com
Citește și cine știe
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
