Arta înserării
Există o artă a înserării.
De la intrarea în trup şi până la suflet,
de la ceaţă la rotunjime
şi de la cerc la cer.
Există o artă a luminii,
un câmp unde a se însera
înseamnă a contempla viaţa
cu trupul ferecat.
Există o artă a înserării,
o coborâre în afundarea zilei
în deplinul întuneric.
Un loc intermediar unde trebuie
să primeşti şi să afli totul fără vreo tresărire.
Există o artă,
un peisaj uneori primitor,
alteori cumplit,
unde urcarea şi coborârea sunt simple accesorii
ale materiei pure.
Există o artă a înserării.
Cine a trăit sau a visat împreună cu pădurile,
cu luminile şi cu demonii
o cunoaşte.
José Barroeta
foto tumblr.com
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
