Există două căi principale de a trăi în lumea asta

A face rău – de la începuturile lumii, oamenii au fost deosebit de inventivi și activi în a face răul, de fapt cred că există o plăcere inepuizabilă, o voluptate emotivă în a ne situa de partea răului. De la răul colectiv: jafuri, execuții în masă, genocid, eugenie, epurare etnică, pruncucideri, pogromuri, masacre, măceluri, decimare, prigonire etc. până la răul individual- umilire, înjosire, insultă, viol, înfometare, însetare, torturi inimaginabile săvărșite ochi în ochi, de la metodele barbare de ev mediu, trecând prin picătura chinezească, culminând cu moderna tortură psihologică, toate rafinate și duse până la chintesența răului. Și diavolul se miră de atâta zel și creativitate.

A face bine – Aici omenirea a fost absolut lipsită de imaginație. O pasivitate apoasă născută dintr-un spirit de indiferență instinctuală, ne urmărește fatalist, și ne impune suveranitatea eului personal în raport cu celălalt, astfel încăt cel care sufera, are nevoi , necazuri, este curând exclus și marginalizat devenind astfel neiubitul și neaproapele nostru.

Nici nu prea știm să facem binele, o anumită sfielnicie, o jenă fără substanță ne oprește de cele mai multe ori.

Astfel că în Pilda Înfricoșătoarei Judecăți se și miră cei ajunși cumva în Împărăția lui Dumnezeu: cum am ajuns Doamne aici ?

Iar răspunsul lui Iisus este răspunsul suveran, unic și veșnic al trăirii pe calea binelui, este răspunsul la tot ce omenirea a fost fost absolut neputincioasă în a gândi și a imagina pe cont propriu:

”Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine. Atunci, drepții Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ți-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Și când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei preamici, Mie Mi-ați făcut.”

Atât, atât de simplu și de clar. Chiar nu mai e nimic de inventat. E plin în jurul nostru de frații preamici care sunt însetați, flămânzi goi, au nevoie de îngrijire, sau au nevoie să fie cercetați în temnița sufletului lor.

Nu prea sunt multe de ales: ori calea binelui, ori calea răului.

Vă urez să aveți Sărbatori binecuvântate cu iubire de semeni și dărnicie!