Toate războaiele sunt absurde. De la primele care s-au pierdut în negura timpului până la ultimul, cel recent declanșat la nord și nord-est de țara noastră. Astăzi ne vom opri la cel din Vietnam văzut din perspectiva unui veteran care, prin autobiografia publicată în 1976, – Născut pe 4 iulie – a scris istorie.
Am vizitat Monumentul Eroilor din Vietnam de la Washington și pot să spun oricând, cu mâna pe inimă, că e una dintre cele mai cutremurătoare amintiri. Numele soldaților morți sunt încrustate pe panouri din granit negru strălucitor ca marmura, ce formează un zid lung de 75 de metri. În 1991 am văzut cu proprii ochi persoane lăcrimând la citirea unor nume ale celor dragi căzuți „la datorie” pentru o cauză ce nu era a lor, cum niciun război nu e al oamenilor de rând, ci al liderilor care îi trimit să „servească patria”. Tot atunci am aflat și am văzut că pentru zecile, poate sutele de mii de americani întorși invalizi din Vietnam, s-au construit rampe la intrarea fiecărei clădiri publice, pentru ca aceștia să aibă acces din scaunele cu rotile.
Ron Kovic – „All American Boy”
Ron Kovic s-a născut pe 4 iulie 1946 în Wisconsin într-o familie conservatoare, al doilea din cei șase copii ai unui fost combatant și al unei casnice profund religioasă. Și-a petrecut copilăria jucându-se cu pistoale de jucărie, la fel ca majoritatea băieților de vârsta lui, uitându-se la filme cu John Wayne care făceau apologia violenței și romanțau luptele cu indienii, încât el și întreaga generație din care face parte au crescut cu ideea că războiul avea doar componenta eroică. Pentru că tatăl său luptase în Al Doilea Război Mondial, a simțit și el chemarea să își servească țara, călăuzit și de celebra frază rostită de președintele John Fitzgerald Kennedy – Nu te întreba ce poate face țara pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru țară – s-a înrolat în Corpul de Infanterie Marină a Statelor Unite în septembrie 1964. Pentru asta a urmat un asiduu program de antrenament fizic.
Pe când avea 18 ani, extrem de receptiv la propaganda oficială, le spunea cu patos prietenilor că visează să contribuie la distrugerea comunismului din Vietnam. La scurt timp după banchetul de absolvire a liceului, unde o invitase la dans pe fata pe care o plăcea, a plecat la război. Ultima noapte de dragoste … adolescentină, întâia zi de război în Vietnam. Ororile războiului îl izbesc frontal. Împreună cu camarazii constată cu groază că au ucis civili, femei și copii dintr-un sat, crezând că e „inamicul” vietnamez sau sovietic și sunt oripilați.
Războiul mutilează conștiințe
În soarele orbitor ce se înălța deasupra dunelor de nisip, Ron Kovic împușcă accidental un compatriot. De atunci viața lui nu a mai fost la fel. În cartea autobiografică și în interviuri povestește cât de marcat psihic a fost de acel moment și cât de dificil i-a fost să accepte în continuare ordinele superiorului care i-a impus să nege evidența. Rănit la călcâi, continuă să țintească în inamic cu frenezie până când primește glonțul care pătrunde prin umăr în plămân și măduva spinării, lăsându-l paralizat de la torace în jos pentru tot restul vieții. Afirmația medicului de la spitalul din Bronx pentru victimele din Vietnam cade ca o ghilotină:
Nu vei mai merge niciodată.
Eforturile de recuperare sunt uriașe, dar sortite eșecului. În puternica Americă, în plin război din Vietnam, fondurile alocate îngrijirii soldaților răniți sunt reduse drastic. O spune un tânăr medic entuziast care încearcă din răsputeri să îi ajute. Cadrelor medicale de culoare, majoritare în spitalul cu condiții precare din Bronx, nu le pasă de războiul din Vietnam. Ei duc un alt război la ei acasă, acela cu rasismul.
Eroul se întoarce acasă
În 1969 Ron Kovic a fost externat după mai bine de un an de spitalizare și s-a întors la vatră așteptat de părinți, frați, vecini și întreaga comunitate din Massapequa natală. Concomitent cu menținerea eforturilor propagandei pro-război, încep manifestațiile pentru pace pe întreg teritoriul Statelor Unite, înăbușite cu violență atroce în măreața democrație americană. Între Tommy, fratele mai mic, un adolescent pacifist, pasionat de chitară și eroul în scaunul cu rotile, se produce o falie. Tommy nu se regăsește în sloganurile patriotarde cu iz de trecut și îl privește cu compasiune pe fratele său infirm. Comunitatea își omagiază eroii prin discursuri stereotipe prin care sunt evocați alți eroi din alte războaie și îi organizează lui Ronnie o paradă cu ocazia Zilei Naționale. Eroul împlinește 23 de ani, este îmbrăcat cu uniforma de gală și este invitat să țină un discurs pe care îl începe magistral, dar îl întrerupe brusc fiindcă este bântuit de amintirea rafalelor de gloanțe amestecate cu strigătele disperate ale copiilor uciși în Vietnam …
One, two, three, four, we don’t want this fucking war
Ronnie se trezește într-o ambuscadă cu forțele de ordine în timpul unei demonstrații anti război unde o însoțește pe iubita lui din timpul liceului. Realitatea începe să devină din ce în ce mai bulversantă pentru el, pe măsură ce realizează că nu este decât un infirm și nu eroul care a fost educat de copil să devină. În 1970 pleacă într-o excursie în Mexic, paradisul veteranilor, unde experimentează tot ceea ce nu putea acasă: alcoolism, bordeluri, jocuri de noroc. Sechelele războiului sunt dezumanizante pentru toți acei veterani care nu își mai găsesc locul în societatea americană.
Întreaga traumă i-a transformat în activiști anti război pe fondul unui profund sentiment al trădării. Kovic a devenit unul dintre cei mai vocali, fiind arestat de mai multe ori în decursul anilor ’70. În anii ’90 a condamnat războiul din Irak și a afirmat public că autoritățile americane nu au învățat din lecția Vietnamului.
Ron Kovic. Tom Cruise. Oliver Stone. Născut pe 4 Iulie
În toamna anului 1974 Ron Kovic își achiziționează o mașină de scris pe care începe să își scrie frenetic memoriile. A stat treaz în fiecare noapte și a scris cincisprezece pagini pe zi. Textul curgea de la sine. Peste o lună, trei săptămâni și două zile, prima ciornă pătată de cafea a cărții ce urma să devină un simbol al luptei împotriva războiului, era gata. A scris-o ca pe un testament într-o perioadă în care avea palpitații, atacuri de panică, coșmaruri și nu credea că va apuca vârsta de 30 de ani.
În 1976 cartea a fost tipărită, iar în 1989 s-a lansat filmul omonim al cărui scenarist a fost, alături de Oliver Stone. Pelicula a devenit un clasic al filmelor anti război, iar Tom Cruise a făcut rolul vieții sale. Ron Kovic a fost prezent la filmări și a avut o apariție cameo în chip de veteran al celui de al Doilea Război Mondial. Efortul conjugat al echipei s-a soldat cu premii Oscar pentru regie și montaj și Globul de Aur pentru cel mai bun film, cel mai bun actor (Cruise), regie și scenariu.
Ron Kovic și Tom Cruise
foto: tumblr
