Dragostea a fost mereu acompaniată de muzica bună, iar trubadurii au făcut din asta o artă… Una din cele mai frumoase balade de dragoste (love ballads) compusă de Eric Clapton este, cu siguranță, ”Wonderful tonight”. Celebrat de trei ori în Rock and Roll Hall of Fame (pentru The Yardbirds, Cream și pentru întreaga sa carieră solo), artistul, născut în 30 martie 1945 în Surrey, Marea Britanie, este cunoscut și sub porecla Slowhand, fiind muzician, chitarist, cântăreț și compozitor englez de muzică blues, laureat al premiilor Grammy.
A crescut într-o familie înzestrată muzical, fiind un copil talentat încă de mic, dar i-a lipsit afecțiunea paternă, tatăl lui – soldat american – părăsind familia înainte ca el să se fi născut. Reginald Cecil Clapton, bunicul lui, este cel care i-a dat numele, deși Eric n-a fost nicodată adoptat legal de aceștia. Important este însă faptul că bunica lui cânta la pian, iar el a moștenit această înzestrare artistică pe care o va transforma în virtuozitate.
De asemenea, Clapton a interpretat rolul unui chitarist din formația Louisiana Gator Boys în filmul comedie – musical din anul 1998, Blues Brothers 2000.
Privit adesea atât de către critici cât și de către suporterii săi ca unul dintre cei mai mari chitariști ai tuturor timpurilor, Clapton s-a clasat pe locul al doilea pe lista revistei muzicale Rolling Stone, declaratca unul dintre cei mai mari 100 chitariști ai tuturor timpurilor (conform originalului, “100 Greatest Guitarists of All Time”), respectiv al 53-lea pe lista Imortalilor (conform originalului 100 Greatest Artists of All Time).
Alte lucruri interesante din viața lui:
- Conduce un centru de reabilitare în insula Antigua, după ce el însuși s-a luptat ani în șir cu consumul de droguri.
-
Coverul melodiei lui Bob Marley, “I Shot the Sheriff”, a fost una dintre puținele piese solo care au ajuns no. 1 în topul Billboards.
- „Lacrimi în paradis” este o melodie scrisă de Eric Clapton și Will Jennings, sintetizând, în registrul grav al baladei, întreaga durere pe care Clapton a trăit-o acut la moartea fiului său de patru ani, Conor, care a căzut de pe fereastra apartamentului prietenului mamei sale, pe 20 martie 1991. Clapton, care a sosit la apartament la scurt timp după accident, a fost vizibil afectat, ani întregi după aceea.Acest cântec este unul dintre cele mai de succes ale lui Eric Clapton, ajungând pe locul 2 pe Billboard Hot 100 în Statele Unite.
- A construit o chitară, asamblând piese din câteva Fender Stratocaster, numită „Blackie”, căreia i-a rămas fidel din 1970 până în 1986.
- Are o planetă care îi poartă numele, aflată undeva între Marte și Jupiter (un asteroid, de fapt), numit Eric Clapton de către Harvard University.
- Eric Clapton este pasionat de Ferrari, iar în 2010 a fost produs, pentru el, modelul SP12 EC, care a costat 4,7 milioane de dolari.
De-a lungul timpului, Clapton a cunoscut iubirea, mai mult sau mai puțin trecătoare, în compania unor personalități precum Sheryl Crow (care a scris piesa „My Favourite Mistake” în urma despărțirii lor) , Naomi Campbell, Janis Joplin, Sharon Stone, Carla Bruni, Rosanne Cash, sau Cher.
Care este povestea din spatele superbei piese „Wonderful tonight”?
În 1976, în timp ce-și aștepta viitoarea soție, Pattie Boyd, pentru a se îmbrăca pentru petrecere, Eric Clapton a scris „Wonderful tonight”. Cântecul a fost înregistrat pentru lansarea lui Clapton în 1977. Împreună cu „Cocaine” și „Lay Down Sally”, „Wonderful Tonight” a devenit polul unui succes comercial și critic după melodia „No Reason to Cry”, căreia i-a lipsit strălucirea. Deși considerat un hit modest în Statele Unite când a fost lansat, „Wonderful Tonight” a continuat să devină una dintre cele mai populare balade din istoria muzicii moderne.
„Indiferent ce viziune asupra vieţii ai, cheia este să te porţi în aşa fel încât să ajuţi oamenii. Este la fel şi în muzică. Sunt servitorul muzicii. Dacă mă las prins în ego-ul meu, am să pierd tot. Totul va arde, iar aceasta este o garanţie.”, spunea Clapton.
Clapton și Boyd (fotomodel și fotografă celebră din anii 60) s-au căsătorit în 1979, dar au divorțat după 9 ani. Boyd a fost căsătorită anterior cu George Harrison, înainte de a-și începe relația cu Clapton. În plus față de „Wonderful Tonight”, melodiile „Bell Bottom Blues”, „Forever Man” și „Layla” se spune că au fost inspirate tot de Boyd.
„It’s late in the evening; she’s wondering what clothes to wear.
She puts on her make-up and brushes her long blonde hair.
And then she asks me, „Do I look all right?”
And I say, „Yes, you look wonderful tonight.”
We go to a party and everyone turns to see
This beautiful lady that’s walking around with me.
And then she asks me, „Do you feel all right?”
And I say, „Yes, I feel wonderful tonight.”
I feel wonderful because I see
The love light in your eyes.
And the wonder of it all
Is that you just don’t realize how much I love you.
It’s time to go home now and I’ve got an aching head,
So I give her the car keys and she helps me to bed.
And then I tell her, as I turn out the light,
I say, „My darling, you were wonderful tonight.
Oh my darling, you were wonderful tonight.”
Citiți și Tears in Heaven