”Eram bolnav de cer, ca de pădure cerbii…”

Ovid Caledoniu (Jean Florea Georgescu n. 22 martie 1914 – d. 15 ianuarie 1974)

Sete de puritate

Poet remarcat în perioada interbelică şi, apoi, dascăl la Tecuci timp de peste trei decenii, Jean Florea Georgescu s-a născut pe 22 martie 1914, la Bucureşti. În capitală a absolvit atât liceul, cât și facultăţile de Teologie (1939) şi de Litere (1944).

În poezie a debutat sub pseudonimul Ovid Caledoniu, în 1933, publicând în revistele literare ale epocii – „Convorbiri literare”, „Gândirea”, „România literară”.

Poet rafinat şi sesibil, versurile sale pure și domoale radiau influenţe din Blaga şi lirica romantică germană.

Primul volum de versuri, „Endymion”, i-a apărut în 1937, iar cel de-al doilea, „Vrăjitorul apelor”, în 1942.

Somnul lui Endymion – pictură de Anne-Louis Girodet (1791)

În 1943, a realizat antologia „13 poeţi – 13 poezii de dragoste”, dovedindu-se receptiv şi la producţiile lirice ale confraţilor săi.

”Surâsul pal să-l vezi prin degete jucând
Să-l chemi în cântec, să-l fâlfâi la soare,
Mugurii-n sevă s-adoarmă până când,
Privești liniștită pasărea cum moare”

Cântec pentru fata cerului – Ovid Caledoniu

Meşterul Manole

În contextul cultural din a doua jumătate a anilor ’30, Ovid Caledoniu leagă prietenii cu tineri scriitori ce îi împărtășeau orientarea. Aceștia gravitau în jurul valorilor susținute de revista Gândirea, dar aveau să fondeze, în 1939, o publicație cu program și țeluri proprii, Meșterul Manole.

Poetul s-a numărat printre fondatorii revistei „Meşterul Manole” (1939-1942), care a militat pentru integrarea europană a culturii româneşti. Programul a fost elaborat de Vintilă Horia, cunoscutul autor de mai târziu al romanului Dumnezeu s-a născut în exil. El a fost cel care a formulat principalele direcții ale revistei (manifestul Meșterului Manole fiind publicat mai întâi în 1938, în Decalog).

Vintilă Horia și Ovid Caledoniu se cunoscuseră în 1935, Horia fiind cel care avea să scrie, după moartea prietenului său, câteva pagini emoționante ce fixează figura tânărului autor al lui Endymion:

„Avea ochii albaștri, ai mamei îmi închipui, care-i dădeau privirii o timiditate îngerească; avea vocea puțin stinsă, parcă formată din nuanțele albe din care-i era făcută fruntea, un om întreg și pur, incapabil de îndoieli și de piedici, de trădări sau de zâzanii.”

Tecuci

În 1943, Ovid Caledoniu a publicat „România – hotar de răsărit al Europei”, iar în urma acestei apariţii s-a simţit „indexat” şi a renunţat la lumea scriitoricească.

S-a retras la Tecuci, unde a devenit profesorul de limba şi literatura română Ion Georgescu. În această perioadă, singurele sale tangenţe cu viaţa scriitoricească au fost şedinţele cenaclului literar tecucean „Calistrat Hogaş”, pe care-l frecventa.

În 1973, Ovid Caledoniu a publicat un nou volum de versuri, „Pasărea de foc”, însă n-a mai reuşit să pătrundă într-o lume literară de care se izolase în urmă cu aproape trei decenii.

A încetat din viaţă la Tecuci, pe 15 ianuarie 1974. În memoria sa, fosta Şcoală Nr. 8 din Tecuci, unde a predat o mare parte a carierei sale didactice, se numeşte astăzi Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu”.

foto – manuscris O, pajiștea largă

Vultur pe creste

Sunt
cel care vorbește despre statuia
prezentului ca de-o minune aparte,
purificați printr-o nouă iubire
oamenii sunt jumătate aici,
jumătate în câmpiile Elizee
ale viitorului și cântecul curge
ca apa din stânci, trebuie numai
să-ntinzi mâna.

Sunt
cel care mă aflu la porțile
nopții, nu duc în saci singurătatea,
o mână ne scrie numele pe cer
cu sânge cald de cerb înjunghiat
și grădinile au suflete de foc,
rodesc în pământul acesta de
țară valahă cu merele de aur
în pieptul oricui.

Sunt
cel care rupe pâinea fierbinte
a fiecărei clipe, muntele viu,
soarele strânge-n brațe dimineața,
purificați printr-o nouă iubire
oamenii sunt jumătate aici,
jumătate în câmpiile Elizee
ale viitorului și cântecul curge,
trebuie numai o inimă de
vultur pe creste.

 

Citește și Răceala asasină