Elisabeth Shue s-a născut pe 6 octombrie 1963 în Wilmington, Statele Unite ale Americii. Familia Elisabetei este de origine nobilă și își are rădăcinile în emigranții englezi care s-au mutat în America în secolul al 17-lea, iar ea este a doua dintre cei patru copii ai părinților Anne Harms (profesoară) și James Shue (avocat).

Copilăria ei s-a încheiat la 11 ani, când părinții au luat decizia de a divorța. Elisabeth s-a transformat într-un adolescent tulburat, rebel și totodată foarte confuz: și-a neglijat studiile, a început să fumeze și se întorcea acasă noaptea. Când avea 15 ani, un ofițer de poliție a oprit-o în trafic, amintire care i-a rămas foarte bine impregnată în suflet. Poate că a fost prima experiență majoră a lui Shue: ea a interpretat impecabil o femeie adultă și polițistul a lăsat-o să plece. Atunci a realizat că are forța necesară interpretării unui rol și dovada reușitei de a se transpune în pielea unui „alt” personaj.

Dupa ce a terminat scoala generală din New Jersey, Shue a intrat la Universitatea Harvard, unde  studiase și mama ei. Din acest moment, cariera ei de actriță evoluează rapid, iar tânăra abandonează studiile, deși îi mai rămăsese doar un singur semestru.

Lis, cum îi spuneau prietenii, a apărut pe ecran destul de devreme, la 16 ani,  când restaurantul „Burger King” a filmat o reclamă în care a apărut chipul angelic al lui Elisabeth. Debutul a fost atât de reușit, încât Shue a devenit imediat cunoscută. Primul rol semnificativ a fost în seria „Apel la glorie” – și titlul s-a dovedit a fi profetic.

În curând, Elisabeth a jucat prietena personajului principal în filmul „Karate Kid”. Moartea fratelui ei iubit, Will, a fost un eveniment tragic care i-a zguduit conștiința și care a făcut-o pe Lis să-și puna niște semne de întrebare în legatură cu viitorul ei. Fratele a murit în brațele ei, iar Shue s-a scufundat într-o depresie serioasă. A refuzat să joace în filme, a vizitat un psihoterapeut în mod regulat și a luat în considerare până și varianta sinuciderii. După ce a supraviețuit durerii teribile, Elisabeth s-a schimbat. Regizorii de filme au  observat această radicală transformare, astfel încât actriței i s-au oferit roluri diferite, mai profunde.

Filmele „Link”, „Aventurile în Babysitting” și „Back to the Future” au devenit primele proiecte de televiziune de succes care au făcut-o cunoscută pe Elisabeth Shue. Proiectele „Leaving Las Vegas”, „Hollow Man” și „Saint” i-au adus faima și statutul de stea de la Hollywood.

„E important să fii prezent în momentul acela și să nu te gândești la ceva ce s-ar putea întâmpla în viitor sau să regreți trecutul.” 

„Cred că am crescut puțin mai rapid decât majoritatea copiilor mei, dar este normal când ești implicat în industria divertismentului.” 

„E important să rămâi umil și să îți amintești că nu ești mai special decât oricine altcineva.” 

„Nu există niciun alt sentiment ca acela de a-ți vedea copiii crește și a-i învăța să fie buni oameni.” 

„Uneori, simt că ai nevoie să faci anumite alegeri pentru tine, pentru a-ți păstra autenticitatea și a fi fericit.” 

tumblr.com

„Acum înţeleg că starea de vulnerabilitate pe care am simţit-o e cea mai mare putere pe care o poate avea cineva. Nu poţi să experimentezi viaţa fără să simţi viaţa. Ceaa ce am învăţat este că a fi vulnerabil faţă de o persoană pe care o iubeşti nu e slăbiciune, ci tărie.”

     Shue a jucat rolul unei prostituate în drama „Leaving Las Vegas” de Mike Figgis – a acceptat rolul în ciuda așteptărilor oamenilor. Managerul lui Lis a crezut că acest film ar pune capăt carierei sale și chiar directorul de film a descurajat-o. Actrița a preluat rolul și a beneficiat de avantajele implicării ei totale în această producție: pentru prima dată, a fost nominalizată la Premiul Oscar. Deși nu a câștigat victoria, nominalizarea a făcut posibilă consacrarea filmului și i-a sporit faima.

Shue a obținut o popularitate crescândă datorită rolului său în „Back to the Future Part II” (1989) și în filmul „Cocktail” (1988), unde a jucat alături de Tom Cruise. Un moment de vârf în cariera sa a fost rolul din filmul „Leaving Las Vegas” (1995), în care a jucat alături de Nicolas Cage. Pentru interpretarea sa impresionantă, Elizabeth Shue a fost nominalizată la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță.

În plus, a fost nominalizată la Premiul ”Independent Spirit”, Premiul ”Globul de Aur”, Premiul ”Screen Actors Guild” și ”BAFTA”.

„Tristețe, bucurie, mirare – toate sentimentele vin dintr-un loc înzestrat cu putere imensă, care se naște din încrederea în tine însuți. Ne petrecem atât de mult timp încercând să ne controlăm sentimentele, din teama că se poate întâmpla ceva rău, iar cineva să nu ne mai iubească sau să plece sau să moară. Numai atunci când nu mai trăiți în această frică de ceea ce ar putea să vă facă alți oameni sau de modul în care vor reacționa, atunci sunteți liberi să trăiți.”

Un articol semnat Diana Tichie