e-un foșnet sub casă

sub casă pasărea cutremurului scurmă
și geniul tristeții stă întins pe podea 
urechea bătrână îi șoptește de-ți pasă
fă-o să cânte
apoi smulge-i limba arunc-o-n
țărână și ud-o 
ce mai viori violine vor crește
în grădină vei sta
iar eu fi-voi siroco
furișat și obraznic ciupitelor coarde
și ție
hohotul umed
plimbat pe alei
rococo

e-un fosnet sub casa

foto painting sursa

dintre toate iubirile ce mi-au smălțuit
labirintul nopților fără pleoape
– anemone plăpânde pe galbene velocipede
pedalând scurtcircuite deja consacrate –
doar una mi-a prezis sfârșitul
îngăduie să specific: al lumii
mă topesc și-acum de uimire
nu s-a-nșelat decât
asupra veacului de singurătate
ce amănunt lipsit
de importanță
dacă e să-mi dai încaltea
jumătateCitește și cu o singură lovitură