În timpul cât am colindat câmpul cu mărăcini și spini strânși doar înaintea pașilor mei, mi-am tot adunat, ba de ici, ba de colo, adevăruri care să susțină situația în care mă complăceam, mantre care să mă protejeze într-un fel de tăciunii unei iubiri moarte, încă din desfășurarea acțiunii.
Parcursul jelirii are toate elementele care te fac altceva decât ceea ce știai că ești. Și ce te mai complici, doar-doar s-a ivi cumva vreo soluție să te scape de greutatea din inima străină!
Nu se ivește, vă zic eu! Ba mai mult, se adună toate cele care până ieri erau declarate nule, balast, rest. Acum prind viață fel de fel de înțelesuri smulse din acțiuni banale și tăcute. Întoarcerea vinii e la doi pași și o dai cu nesaț.
Tam-nesam, cu picioarele sângerânde și genunchii zdreliți, ți se face dor. Dor și sete. Dorul de dulcele oamenilor-miere și sete după amăreala oamenilor-fiere. Cumva, la momentul când, sătulă de mers întortocheat, privești la tine, îi regăsești într-o simbioză perfectă. Că mierea și pelinul sunt într-un antagonism puternic e reală treaba, că ele coexistă, și asta-i real.


Stop cu plânsul și tânguirea! Oprește blamarea și învinuirea! Viața dusă e treabă de carate multe. Oamenii-fiere ți-au fost la momentul când simțeai plăcerea acelui gust, exact ceea ce-ți trebuia. În pelinul lor, te-ai îmbrăcat o vreme și ți-ai spus că ești măselarița, că un nebun Rege Crypto se va mai ivi și că oarecum, viată e și aia, chiar de-i compromisă de toate compromisurile făcute! Uite, un rege nebun nu s-a arătat și când te-ai săturat să-ți fie pârjolit sufletul, ai căutat oamenii-miere. Ori, mai grozav, într-o îndurare-binecuvântare, ți-au fost dați, așa, fără prea multă filozofie în chemări și dorințe.
Nu mai umblă nimeni cu sufletul pe afară, nici prin câmpurile verzi, nici prin bălăriile în care te pierzi. Fiecare și-l machiază strident, ori îl camuflează de nu-l dibuiești nici din zece încercări. Minunea, ca-n versurile lui Chilian, alăturată celor zece întâmplări ciudate, e să găsești totuși sufletul ăla care face tac la tic-ul tău, ăla care-n manifestarea nedisimulată simte fără frică, trăind cu voluptate, păstrând valori și dăruind fără măsură. Știu, știu, utopie, zice-vă gândul malițios! Dar, știți ceva, când te simți și pe lângă mai simți și alte cele din gama frumosului, se anulează orice gust amar, amintirile acide își găsesc leacul și zâmbetul tâmp pecetluiește regăsirea. Zi și tu de nu-i minunea minunilor?!
Apoi, mai e o treabă. Se întâmplă când ai încetat să mai urmărești semnele si astrele, ascendenții planetari și ecourile întârziate. Se întâmplă când trebuie. Când scris este. Când îți faci locul prielnic. Când îți dezinfectezi picioarele alea umblate prin mărăcini și ți le pui la odihnă. E timpul oamenilor-miere. Minunile. Conectarea cu tine o cântă îngerii, mirați că, în sfârșit, ai știut primi și binele!
Odihnește-te, suflet! Adevărul îți stă în mâna dreaptă. Minunea acoperă toate întâmplările ciudate. Și-i în mâna ta dreaptă.