Portretul unui artist este însăși opera sa. Ea este menită să fie privită și apreciată ca un dar de suflet pe care cel înzestrat cu scânteia creației îl oferă celor care vin să întâmpine artistul, dorind să-l cunoască mai bine.

Un eveniment remarcabil va fi găzduit de Cercul Militar din Sibiu, 2 august a.c., ora 17, pentru toți sibienii care îndrăgesc arta, respectiv literatura și pictura.

ANDANA CĂLINESCU
Fizician, pictor, grafician, poetă, scriitoare. Este creatoare de haiku şi alte specii literare de tip nipon. Aparţine Societăţii Române de Haiku, Bucureşti şi Societăţii de Haiku Constanţa şi Societăţi ştiinţifice.
Manifestă interes pentru creaţia artistică autentică şi culturală. Este prezentă la multe sesiuni de comunicări şi vernisaje. Scrie şi pagini de memorialistică. Volumul Cocorul albastru , Ed. PIM, Iaşi, 2017, ediţiebilingvă, traducere Radu Mihail Călinescu şi o grafică de carte ce aparţine autoarei.

La malul mării Egee

S-a realizat şi o prezentare în revista Albatros de către dr. Mirela Savin, Vol. Nr. 29, toamnă, iarnă, 2017.

-colaborări la revista online Pasager, timp de doi ani cu scurte tablete, poezii, fotografii, desene, schite de portret..;
-interviu Uca Marinescu, scurte apariții în revista Contraatac;
-autoare a două cărți tehnice în colaborare;
– numeroase participări cu comunicări științifice în cadrul grupului CRIFST grup transdisciplinar aflat sub egida Academiei Romane;
-coautor versuri și imagini -tableta de poezii ;
-apariții poeme tip haiku, revista Albatros și revista Haiku;
-expoziții foto-haiku, picto-haiku la Constanța și București, una din ele cu participarea marelui critic de artă dispărut dintre noi recent, domnul Octavian Barbosa;

-8 expozitii personale și zeci de participări expoziții colective cu pictură de șevalet, graficã digitalã, foto;
-volum bilingv de autor : ”Cocorul albastru”-grafică și text Andana Călinescu;
– varianta în limba engleză Radu-Mihail Călinescu;
-ilustrații carte, coperți cărti, afișe;
-participări la Ziua mondială a poeților de pretutindeni;
-apariții în două culegeri albume Cervantes -editura Ispirescu și două Antologii (editura Anamarol și Antologia de poeme într-un vers);
-două participări la Simpozionul de istoria artei dedicat lui Petre Oprea cu comuncari despre: POEȚI ȘI PICTORI.

Vă așteptăm cu drag!