o iubire inalterabilă și nervii crocanți de
după amiază
nu mai sta departe de masă, din nou ți-ai pătat
cravata și, poftim, cămașa cea mai frumoasă
tu, distrat, cu gândul departe, eu
râșnind obișnuita literatură
îl corectez, din gură, pe Dumnezeu.
cât te-ai schimbat, observi, mai mult
ca să spui ceva, nu
că ai crede, însă te-oprești brusc
un sentiment inexprimabil îți înfioară
pieptul și
buza de sus.
foto tumblr.com
Citește și atelierul de sticlă
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
