Diavolul îndrăgostit
(după o legendă culeasă de Fl. Sim Marian)
Se spune că odată doi draci tineri s-au îndrăgostit de aceeaşi femeie, din lumea noastră. Dragostea lor era atât de aprinsă, încât nici măcar Scaraoţchi n-a putut s-o oprească. Ei îşi petreceau mai tot timpul printre oameni, încercând să cucerească inima acelei femei. Unul îi umplea grădinile de flori, iar celălalt – casetele de bijuterii. Un timp s-au întrecut în a-i îndeplini dorinţele ori modelându-şi chipul după al celor mai faimoşi bărbaţi. Unul i-a îmbrăcat casa în aur, iar altul a înconjurat-o de grădini suspendate. Mai mult, chiar şi serenade diavoleşti au răsunat sub ferestrele acelei femei pe care ajunsese s-o cunoască întreaga cetate a Sucevei.
Aceasta, însă, speriată de darurile şi de insistențele lor, a hotărât să se călugărească.
Supăraţi, cei doi draci s-au învinovăţit unul pe altul, iar conflictul s-a adâncit aşa de rău, încât între ei a-nceput o luptă pe viaţă şi pe moarte. Nimeni nu i-a putut despărţi, nimeni n-a mai putut să-i liniştească. Trei zile şi trei nopţi s-au luptat pe străzile pustii, căci oamenii se închiseseră în case, înfioraţi de ceaţa roşie care acoperea cetatea.
Ascultați-o pe Doina Ruști
La sfârşitul celei de-a treia zi, când a clipit luna îngropată în aburii cerului, a ţâşnit şi strigătul greu al unei morţi drăceşti. Toate geamurile au sărit ţăndări pe caldarâmul înfierbântat, iar sub ferestrele frumoasei femei a căzut mort un diavol tânăr, răpus în luptă dreaptă.
Cine crezuse că se va ajunge aici?! Vestit pentru puterea lui de a supravieţui chiar şi în cele mai vitrege condiţii, demonul întunericului, viclean şi duşmănos, se credea gata s-o ia mereu de la capăt. Şi chiar ridică multe semne de întrebare moartea lui! Căci, deşi uneori e învins ori păcălit de câte un om, rareori se întâmplă să-şi piardă viaţa într-un mod atât de prostesc!
Totuşi în povestea aceasta aşa stau lucrurile.
Îndurerat peste măsură, însuşi regele dracilor a venit pe Pământ, să judece faptele. În locul în care murise dracul îndrăgostit a rămas doar o grămăjoară de nisip, negru-păcură. Nu mai era nici urmă din trupul falnic al bietului demon, iar peste fruntea lui Scaraoţchi un val de tristeţe a trecut ca o spadă.
Nimeni nu-şi va mai aduce aminte de iubirea pătimaşă pentru care un drac tânăr şi frumos îşi dăduse sufletul!
În plus femeia pentru care murise, era deja închisă în mânăstire, la Agapia, unde nu mai putea fi atinsă nici măcar cu o unghie drăcească.
Şi pentru că voia să-i aducă un omagiu acestui fiu imprudent, Scaraoţchi a poruncit să fie adunate rămăşiţele mortului. El a privit cenuşa grunjoasă şi-a suflat deasupra ei, încercând s-o reînsufleţească. Iar durerea acestui rege diavolesc l-a înduioşat chiar şi pe Dumnezeu, al cărui gând trist a ajuns până în micile granule negre, pe care Scaraoţchi le ţinea în palme. Iluminat, acesta a dat ordin ca rămăşiţele diavolului îndrăgostit să fie presărate peste grădina acelei femei frumoase, pe care, desigur, el o considera principala vinovată.
Câţiva draci mai mărunţei, luându-şi o înfăţişare tristă, ca să nu-şi supere stăpânul, au risipit grăuncioarele negre printre florile de mac. Iar după un timp, au răsărit nişte frunze mari şi molatice, ca pleoapa adormită a unui zeu tânăr.
Povestea nu se termină aici.
Stăpânul întunericului a privit cu melancolie spre tulpinile înalte, iar într-o zi a suflat peste grădină, arămind-o. Iar printre tufele de liliac, au rămas mormane de pulbere pe care tatăl diavolilor a prefirat-o printre degete, fermecat de parfum şi fulgerat de-o idee.
A dat apoi ordin ca toţi dracii tineri şi fără treabă să cutreiere lumea şi să-i înveţe pe oameni să fumeze acel măciniș de foi. El credea sincer că spiritul diavolului îndrăgostit va supravieţui astfel prin fumul unei frunze arămii, care păstra încă în seva ei parfumul unei iubiri eşuate.
Un articol semnat de Doina Ruști
