Cazul de la Caracal poate fi rezolvat dacă există ACEL/ACEI psiholog(i) criminolog(i) care să ajungă în planul fantasmatic al lui Gheorghe Dincă. În cartea „Criminologie și psihologie criminologică”,  punctam despre fantasmele criminalilor în ancheta judiciară. Pe atunci, am îndrăznit să-l numesc „decalog psiho-criminologic”. Îl las aici, poate ajută pe cineva sau ajunge unde trebuie să ajungă.

„Există câțiva pași în identificarea logicii fantasmelor unui criminal (în serie).

Ipoteză: în mintea fiecărui criminal există o logică a plănuirii actului. Este denumită „logica nebuniei”.


1. Depistarea fantasmelor. Fantasmele unui (serial) killer sunt efecte ale fantasmelor „obișnuite”, pe care le avem cu toții. Fantasmele sunt răspunsuri, nu întrebări (J. Segal).
2. Interogarea fantasmelor. Încă din perioada infantilă, un (serial) killer se hrănește fantasmatic cu pornografie (violentă), violență, singurătate și lipsa atașamentului/afecțiunii. Le numim „materie primă”.
3. Empatizarea fantasmelor. Aceasta o pot face cei care îl interoghează. De preferat, psihologul criminolog. Umanitatea specialistului este inevitabilă pentru aflarea detaliilor. Un criminal (în serie) se deschide dacă simte/vede/miroase genuitatea muncii specialistului. El are un olfactiv suplimentar pentru a găsi victima. Recomandarea noastră: specialistul nu devine victimă în urma interogării.
4. Remarcarea fantasmelor. În discuțiile cu un criminal (în serie), specialistul remarcă natural, fără ridicarea sprâncenelor sau încuviințare pregnant vizibilă a capului, detaliile oferite. Odată remarcate/identificate, le poate insera în contextul prezent sau în cel următor.
5. Nejudecarea fantasmelor. Criminalului (în serie) îi vine destul de greu să-și exteriorizeze fantasmele. Dacă el posedă un QI peste medie, va înțelege că noi am intrat (cu acordul său) în zona sa psihică cea mai intimă. N-avem nici un drept să-i „violăm” – prin critică – conținutul fantasmelor.
6. Clemența fantasmelor. Oricât ar părea de abonimabilă exprimarea în succesiunea faptelor, psiho-criminologul specialist va avea grijă să nu se înfurie, să nu prezinte semne de agitație, să nu refuze dialogul (oprindu-l într-un anumit punct), să nu lezeze grija pentru expunerea detaliilor. Nu va intra nimeni în încăpere până la finalul interogatoriului/interviului.
7. Nemutilarea fantasmelor. Există probabilitatea să se exagereze sau să se omită aspecte în descrierea actului criminal (se poate întâmpla dacă interogatorul arată forța fizică, îl face pe criminal să înțeleagă că pierde timpul cu el etc.). Criminalul trebuie încurajat – prin perspicacitatea și firul logic al specialistului – în a-și evidenția rolul în crimă (adesea văzută ca ritual în săvârșire). În abordarea fantasmelor, criminalului nu i se va refuza X sau Y componentă a materialului imaginar. Acolo poate fi cheia cazului.
8. Individualizarea fantasmelor. Criminalul înțelege, prin verbalizarea celor întâmplate, implicit prin prisma fantasmelor sale, că unicitatea actului îi aparține. Fantasmele sale se individualizează pentru că el este unic. Din conversația cu el, avem grijă nu doar să-l responsabilizăm pentru actul său, ci și să-i unicizăm existențialitatea mai ales în privința deciziei instanței de judecată.
9. Respectarea fantasmelor. Chiar dacă acum sunt „la vedere”, există o formă de respect pentru fantasmaticul fiecărei persoane. Însă pentru fantasmaticul criminal, autorul faptelor va conștientiza că nimeni nu-i poate „fura” fantasmele. Ele se pot „confisca”, cel mult, pe perioada procesului, ca material probatoriu.
10. Plata fantasmelor. Pentru că orice și oricine are un preț, criminalul (în serie) va înțelege acest lucru și în privința efectelor fantasmelor sale. El va înțelege că imaginarul este o lume „a lui”, pe când realitatea o lume a tuturor. O crimă nu rezolvă decât pe moment chemarea înspre a ucide a unui criminal (cu excepția unora), iar specialistul trebuie să știe că până la a se comite fapta, crima s-a petrecut deja în fantasmă. Anii de închisoare sunt un tribut al justiției pe care, tot ea, îi instituie ca preț justificativ pentru actul de a lua viața”.

 

DISTRIBUIȚI MASIV! Întreaga societate are nevoie.

Pe Alin Leș îl găsiți aici.