Despre dezastrul învățământului ideologizat din occident.

Geaba se minunează Camille Paglia că universitățile sunt pline de ”crying babies” și de ”passive worms” și tot evocă evlavios generațiile anterioare care sfidau sistemul și care aveau discernământ. Noi am fost educați să valorizăm libertatea și performanța, am fost inițiați într-un individualism sănătos. Acum s-a dus dracului și individualismul, spiritul de turmă a triumfat. ”Revoluția socialistă” a învins ultimele fărâme de respect pentru ceea ce înseamnă aptitudini, calități, dominare naturală. Le asociază puterii și ”privilegiului”. În mod pervers, noua putere politică a decis de data asta să submineze orice formă naturală de putere substituindu-i-se, făcând-o să pară făcută din același aluat.
Noile generații sunt educate că toți suntem ”egali și diferiți” și nu mai știu altă poezie. Se simt ofensați de absolut orice contravine valorizării uniforme a orice.
Sigur că suntem toți egali întru umanitate și diferiți întru individualitate. Dar asta nu înseamnă nimic. Un criminal în serie e om și e diferit de necriminal… Principiul e corect. Și?

***

Întotdeauna au existat două tipuri de putere: cea mechiavelică – social politică în care toți tarații și nevolnicii ajung să dicteze apelând la strategii care le creează într-adevăr privilegii – și cea naturală, a eroului real, a lui Ahile, a lui Hercule. Mitologiile, basmele, literatura pun puterea reală mai presus de cea politică, le confruntă și de obicei binele învinge răul.
Să te naști Ahile nu e un privilegiu. Orice înzestrare înnăscută te obligă la performanță deci sacrificii și efort, mult efort. Medioctritatea nu.

În occident dictatura ideologică lucrează cu mânuși și voalat. Zice: nu există decât o singură putere, iar ea operează cu caste, deci cu ierarhii. De aceea orice ierarhie între oameni trebuie să dispară. Oricine e mai răsărit, oricine a avut ”norocul” să fie mai frumos, mai bun, mai înzestrat e un privilegiat nenorocit care trebuie doborât.
Orice verticală trebuie eradicată. Păstrăm olimpiadele de ochii lumii, ca să pară totul ”curat”.

***

La școală eu am fost mediocră. Neavând chemare, nu mă străduiam. Aveam colegi mult mai buni, care trăgeau tare, căci e de muncă. Era flagrantă diferența de nivel. Cum ar fi fost să mă apuce revoltele că ei erau ”privilegiați” sau ”încurajați” cu note mari și invitații la conferințe?

Sportul și în general olimpiadele de orice fel au rămas ultima redută a unei civilizații milenare pe care ”ura de castă” vrea cu tot dinadinsul să o ”de-construiască”.
Nu e bună competiția în orice condiții, dar ea e o condiție a existenței. Nu e normal să intri în competiție cu o ființă mai slab înzestrată, dar ierarhia de forțe este evidentă. Nu e așa o mare filosofie. De aceea există centură neagră și centură roz. De aceea există o olimpiadă a persoanelor cu handicap. De aceea fotbalul mixt e o penibilitate.
S-au făcut experimente sinistre cu bărbați ”transgender” care au bătut femei până le-au lăsat într-o baltă de sânge în cadrul unor competiții de ”lupte feminine”. Așa ceva?

Școala actuală experimentează ca pe șobolani pe acesti bieți tineri chestiuni care sfidează bunul simț și legea gravitației.
Una e să ai respect pentru înzestrările fiecăruia și să nu forțezi limitele nimănui și să îi asiguri fiecăruia, ca societate, condiții de viață demne și alta e să fii orb la orice fel de ierharhie reală.

***

Eu am fost întotdeauna împotriva forțării limitelor și am avut suficientă clemență pentru lipsa proprie de apetit pentru carieră, de exemplu, încât să nu îmi dau anatemă pentru asta. Am simțit presiunea de a înfăptui lucruri fără gust, fără chemare, dar i-am rezistat.
Organismul (natura) fiecăruia îl predispune la un anumit grad de efort, îl împinge într-o direcție sau alta. Cei făcuți pentru performanță școlară au realmente mai multă tragere de inimă când vine vorba de învățat. Apatia relațională, iarăși, e un fenomen evident. Unii au o mai mare nevoie de comunicare și interferențe intime decât alții.
E o bătaie de joc la adresa oricărei vocații să nu încurajezi performanța, indiferent de domeniu.
Și e o bătaie de joc să îi spui unui copil că trebuie să fie bun la toate.
Și să fii soție și mamă fără vocație e deasemenea o impostură și încă una cu consecințe grave. Sau soț și tată…
Nu toți au vocații sociale, nu toți au vocații intime.
Școala ar trebui să ajute în acest sens, nu să predice că slabul e ca grasul și prostul e ca deșteptul și puturosul e ca harnicul și femeia ca bărbatul… și să insiste că borfașul și violatorul sunt ca bunul samaritean, dacă vin dintr-o altă cultură etc.

***

E puțin spus demoralizant să vezi cum reușește perversitatea unor ideologi și politruci meschini și iresponsabili să compromită niște noțiuni esențiale și care acoperă valori reale.
Pervers cum? umblând la spectrul de definiție al termenilor, exact în maniera în care umblau comuniștii. E un proces de politizare a vocabularului curent. Suprapui peste o noțiune consacrată într-un registru semantic, sensuri complet diferite.

Diversitatea e ceva minunat. Dar cheia standard actuală a termenului este: ”un amalgam de indivizi din orice altă rasă decât cea albă”. Nici o legătură cu sensul originar.
Demnitatea umană este o chestiunea fundamentală în etica drepturilor. Vocabularul politizat actual a retras obiectul demnității din puterea individului real și l-a plasat în contul unei identități formale, pseudo-fictive, de grup. A fost o extrapolare care, practic, i-a retras omului libertatea de a se simți că îl face demn ce îl face pe el, în schimb îl obligă să trateze orice tip de identitate generică, oricât de artificială, ca pe o ”demnitate”.
Umanismul era gândit inițial să pună în valoare oameni reali, iar acum a ajuns să sacrifice omul real celui conceptual… Practic le retrage celor în carne și oase drepturile în numele ”individului generic”, care individ-generic e o evidentă contradicție în termeni.

Camille Anna Paglia is an American academic and social critic. Paglia has been a professor at the University of the Arts in Philadelphia, Pennsylvania, since 1984.
In 2005, Paglia was ranked No. 20 on a Prospect/Foreign Policy poll of the world’s top 100 public intellectuals.

Citiți și Omul de cauciuc, de aceeași autoare.