Coșmar cotidian
stăm închiși în casă
de teama ploii de plumb topit,
primăvara îmbrobodită
în cojoacele prea târzii
ne aruncă în derizoriul nopții
din eșantioane de coșmar,
vom invada tunelul cârtiței,
mamă!
Apocalipsă după apocalipsă
Arca lui Noe
prea mica pentru câtă faună
se adună pregătind ziua de mâine,
apocalipsă după apocalipsă
cu credința pre credință călcând,
„gospodin, gospodin,
vodka iesti”? întreabă „cetățeanul de bine”
odată ajuns pe puntea insalubră
a arcăi „bunei speranțe”.
Lacrima sezonului
desenez îngeri cu aripi
de hârtie
și le dau drumul prin grădina mea
cu maci,
toți refuză zborul
și se așază pe umărul meu
suspinând la fiecare poemă
ruptă din abecedarul devenirii
mele întru poezie,
ce primăvară minunată,
îngeri și maci
scăldați în roua din lacrima
sezonului cu aripi de păpădie!
Citiți și „Să luăm o gură de aer, ne liniștește mintea…”
