Coșmar cotidian

 

stăm închiși în casă

de teama ploii de plumb topit,

primăvara îmbrobodită

în cojoacele prea târzii

ne aruncă în derizoriul nopții

din eșantioane de coșmar,

vom invada tunelul cârtiței,

mamă!

 

Apocalipsă după apocalipsă

 

Arca lui Noe

prea mica pentru câtă faună

se adună pregătind ziua de mâine,

apocalipsă după apocalipsă

cu credința pre credință călcând,

„gospodin, gospodin,

vodka iesti”? întreabă „cetățeanul de bine”

odată ajuns pe puntea insalubră

a arcăi „bunei speranțe”.

Lacrima sezonului

 

desenez îngeri cu aripi

de hârtie

și le dau drumul prin grădina mea

cu maci,

toți refuză zborul

și se așază pe umărul meu

suspinând la fiecare poemă

ruptă din abecedarul devenirii

mele întru poezie,

ce primăvară minunată,

îngeri și maci

scăldați în roua din lacrima

sezonului cu aripi de păpădie!

Citiți și „Să luăm o gură de aer, ne liniștește mintea…”