Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
iul.
14
2021
Deschide larg fereastra…
În fiecare zi cedăm câte o bucată din noi
din vastele noastre teritorii în care am ars
necunoscând socoteala crudă a timpului.
Câinele tău s-a închis în metafizica mea
tace molcom cu botul pe labe
în fiecare zi mai lasă la vedere câte o coastă
pierdut printre linii privește năuc înspre gară.
L-am hrănit cu poemele tale minimaliste
cu romantismul meu desuet
se confundă cu noi
ai întins mâna
parc-a întins-o Dumnezeu.
În fiecare zi învățăm umilința de a fi
anexăm noi teritorii morții
rochia verde
peronul
o țigancă ghicește în stele eclipsa de lună
nu mai știu de e numai cafea sau e doar amar
același gust are se-ncrâncenă pielea
aici și acum
rămâi.
O să ne moară de foame câinele ăsta
cât noi adăstăm prin tranșee
pre(a)ocupați cu ale noastre
noi într-o parte a vremii el între noi
tu desculț printre ecuații inventezi axiome
eu nasc întruna cuvinte neobosite
nemaivăzute
privesc printre ele
mă duc și mă-ntorc de fiecare dată alta
mi-am lepădat ultima piele
i-am dat-o lui la păstrare
să se întindă pe ea când e frig
eu stau între oasele mele pulsez într-un geamăt prelung
tu curgi liniștit prin venele lui
nu ne vedem
trenuri de-o gară ne-au mai rămas
deschide larg fereastra
să bat până când dau de lumină.
Citiţi şi despre mistica erotică feminină