De Ziua Bunătății, o lecție simplă…

 Motto: „Bunătatea este frumusețe în cea mai bună stare.” (Christopher Marlowe)

O noțiune relativă, prin urmare greu de cuprins într-o formulă definitorie, exhaustivă. Desigur, nu face parte dintre acele calități care ne disting față de animale, pentru că în lumea lor bunătatea, deși îmbracă alte forme, există într-o stare genuină, care nu se regăsește la oameni. Singur omul este înzestrat cu puterea de a o înnobila, conferindu-i statut de valoare existențială, sau perverti, desemnând prin ea o modalitate de a-și disimula carențe care i-ar îngreuna traiul printre semeni.

În semantica ei intrinsecă, bunătatea oferă una dintre cele mai generoase posibilități de interpretare datorită polimorfismului ei, fiind o stare, o atitudine, un sentiment, o rațiune de a trăi, o virtute, un modus vivendi, un ideal… ea poate fi orice, atâta timp cât conferă satisfacție celui care o oferă și celui care o primește, ca obiect al unui schimb reciproc avantajos.

Suntem buni pentru că ceilalți ne îndeamnă să fim buni, verbal sau atitudinal, sau oferim bunătate principial, pentru că nu concepem altfel decât să ne punem în slujba oamenilor în preajma cărora ne ducem existența? Suntem buni în mod constant, perpetuu, sau alegem timpul potrivit pentru a fi solidari, generoși, omenoși, prietenoși, deschiși, sinceri, binevoitori, afabili, darnici, iubitori, altruiști?… și câte alte nuanțe nu se pot regăsi în această vocabulă… probabil că un dicționar ar putea să ne uimească prin seria sinonimică prin care această noțiune ar putea fi reprezentată la nivelul lexicului.

Care sunt limitele bunătății, dacă ele există, și care sunt șansele noastre de a deveni mai buni? Bunătatea e iubire? Ea trebuie declarată sau e o formă tacită de a ne manifesta față de ceilalți? Față de toți oamenii din jurul nostru sau trebuie să fim selectivi, să alegem cu cine să fim buni, ca nu cumva să se epuizeze resursele cu care natura ne-a înzestrat în acest sens?

Ne-am născut cu bunătatea în suflet sau trebuie s-o învățăm, ca să ne putem înălța în ochii celorlalți? Cât durează pentru fiecare această școală a bunătății? Și de unde putem fi siguri că noțiunea noastră de bunătate e echivalentă cu a celuilalt, când toate în lumea asta sunt relative și perisabile?

Ce înseamnă bunătate, pe lângă caritate? Poți fi bun și fără a fi un filantrop manifest?

pinterest.com

Angelina Jolie

Uneori, ajunge să ne stăpânim în a  face rău altora, cum spune la Biblie, „cu gândul, cu vorba sau cu fapta”, adică a ne feri de a leza sentimentele, intimitatea sau imaginea de sine a altcuiva față de care destinul ne așază în antiteză. A lăsa de-o parte mărul discordiei neatins, da, asta e o artă. Să știi să te retragi atunci când te îneacă dezolarea sau resentimentele. Să poți renunța ar trebui să fie trecută printre sfintele porunci. E mare lucru să știi să taci atunci când îți vine să eliberezi din tine cuvinte care te dor pe tine, în primul rând, fără să mai vorbim de efectul pe care îl pot avea asupra celuilalt, neștiutor de sensul lor profund. Și, da, uneori bunătatea înseamnă, ca la vechii filozofi, absența răutății…

Câte întrebări, atâtea răspunsuri, dar și o zi în care ne putem așeza cu capul în mâini și, într-un moment de sinceritate, să privim în noi înșine și să ne oferim o nouă șansă, la o nouă viață, în care să zâmbim mai mult, să facem gesturi caritabile, să-i facem pe cei din jurul nostru să simtă fericirea autentică, izvorâtă din suflet, să oferim bunătate dar nu pentru a primi ceva înapoi, oricât de neînsemnat ar fi, ci pentru a ne demonstra că a fi bun înseamnă a trăi starea de fericire deplină pe care ți-o dă conștiința deschiderii întru frumos… să învățăm întâi această lecție atât de simplă a frumuseții de a trăi prin dăruirea de sine, iar ceilalți ne vor urma pașii, văzându-ne atât de calzi și atât de strălucitori, împrumutând culorile vii ale unei perpetue zi de vară.

Astăzi, de Ziua Bunătății.