Aziz…
sau întunericul prostiei ce suflă cu îndârjire să stingă lumina științei. Nimic nu-l obosește. Nimic bun nu-l molipsește, doar răutatea îl stimulează.
Mă duc ieri la lucru, cu entuziasm atât cât poate avea omul care face ceva pentru că trebuie și nu că ar muri de dragul unei activități cu care nu are nici în clin, nici în mânecă. De regulă, sunt singură pe tură. Colega care lucra la un alt „raion” îmi spune:
-Vezi că nu ești singură astăzi, ai noroc, a venit un băiat nou. Aziz îl cheamă, este un elev din Kurdistan. O să lucreze la noi două luni.
-Înseamnă că am noroc azi, spun eu încântată să cunosc aici, poate, și alt fel de oameni.
De subcultură te apucă sila, uneori. Toți avem în noi o parte bună și una rea. Diferența o face procentul cu care ai alimentat o parte în detrimentul celeilalte. Dacă nu ai educație, că n-ai primit ori că nu te-ai autoeducat, partea rea din fiecare crește-n draci.
Cum spuneam, am fost fascinată să aflu, în puținul timp pe care l-am avut pentru discuții, că Aziz este un copil strălucit în țara lui. El vrea să devină medic și a obținut o bursă de studii în Germania.
Până începe școala, adică timp de două luni, lucrează la noi ca să-și scutească familia de niște cheltuieli pe care bursa obținută nu le acoperă.
Ce copil minunat este Aziz!
Și de-ați ști cum s-au dezlănțuit hultanii asupra lui, încrâncenați că ei aveau acasă niște loaze de copii… Creștea văzând cu ochii stupizenia capitalului lor sufletesc, însetat să stoarcă lacrimi pure și sânge nevinovat.
Care mai de care să-l pună la munca de jos, trăgând toți de el ca de un elastic, l-au zăpăcit complet pe Aziz. Energie atomică de-ar fi avut și nu le-ar fi făcut față. Mie-mi spuneau, văzând că nu-l exploatez, așa cum le-ar fi plăcut:
-Pune-l la muncă! Astăzi tu ești șefă! Dacă n-are picioare, atunci să-i faci! Lasă că mâine lucrează cu mine și îi arăt eu lui!
Vorbe ieșite din mintea lor întunecată ca un codru neumblat.
Habar n-au ei că eu știu ce înseamnă să fii șef. Am avut oameni în subordine ani de-a rândul și mulți din cei care au ajuns mari astăzi, îmi spun cu recunoștință:
“De la tine am învățat meserie, cu adevărat. Nu ai ținut nimic pentru tine, toată știința ta ai împărtășit-o cu mine!”
Ce mai la deal, la vale! Ieri, l-au zăpăcit complet pe Aziz! Cel mai tare a fost administratorul, un fel de om de servici- om bun la toate, excitat la maxim că poate să fie și el șeful cuiva, că poate să pună jugul îndoit de prostie în gâtul unui cap luminat.
Caractere dezagregate nefast de Măria sa, dominanta Prostie, ce le-a șters din creier orice urmă de noblețe a gândului și simțirii. S-au adunat toate în acest falanster gemător de atâta prostie.
Doar atât am putut să-i spun:
-Aziz, aici este neputincioasă rigla de logaritmi. Consideră că alergi în Terapie intensivă. Mor proștii, Aziz! Înfruntă deschis furtunile, ai depus jurământul lui Hippocrate, îndatoririle morale nu te lasă s-alegi, trebuie să te zbați pentru toți.
Aziz, o minune de copil, unul din cei mai tari în țara lui, ajuns aici pe mâna unor analfabeți ce vor cu orice preț să-i stingă mirajul aripilor abia înfiripate.
Doamne, cât îmi doresc să ajungă un mare savant, să aibă zbor nestingherit spre înălțimi, în cucerirea galaxiilor cunoașterii! Doamne, cât îmi doresc ca nicio boare de vânt să nu-i smulgă vreo ramură! Am credință nestrămutată că lumina științei, în orice condiții, spintecă norii prostiei, oricât de groși ar fi ei.
Noroc că situația asta nu-i de durată. Stă puțin pe acest caldarâm prăfuit de răutatea născută din ignoranță. Doar două luni, pană începe școala și atunci va fi în lumea lui cu ape molcome izvorâte din lumina științei. În orizonturi nemărginite și strălucitoare de-ți iau ochii.
Până atunci însă, mă bucur să îl am coleg. Astăzi am zi liberă, dar mâine merg cu drag la muncă. Voi lucra cu Aziz, voi sta lângă sufletul lui frumos și în lumina ce înflorește din el. Parcă încep și eu să-mi amintesc de lumina din mine, ce stă de prea multă vreme pitită, ca să nu-i dea în cap întunericul analfabeților.
Citiți și Tabloul cu maci, de aceeași autoare.