Aurelia Marin este una dintre scriitoarele eclatante din literatura noastră contemporană. Scrisul Domniei sale izvorăște dintr-o pasiune autentică, filtrat prin sita unei sensibilități pe care aș numi-o aristocratică. Totul e șlefuit în proza aceasta care capătă duritatea diamantului în același timp în care, dincolo de natura ei, scoate la iveală strălucirea de neîntrecut a lucidității care îi dă perfecțiune. Romanul Ombra se înscrie în seria cărților de căpătâi pe care femeile trebuie să le citească pentru a se regăsi alături de generațiile anterioare în drumul anevoios al formării și al desăvârșirii, dar aș îndrăzni să spun că este și o carte pentru bărbați. În labirintul de trăiri al Emei Monteor, în hățișul experiențelor pe care le străbate cu o conștiință mereu trează, arzândă, lectorul descoperă o lume fascinantă de care nu se poate desprinde până la final, dorindu-și să mai aibă șansa de a merge mai departe, mai profund…
Ombra e o carte care cheamă dincolo de realitate, acolo unde umbrele însuflețite preiau inițiativa și cuvântul. Din dansul lor fantastic, cititorul și personajul, apropiați într-un tango inefabil, își urmăresc mișcările, cu sentimentul apartenenței la aceeași magie complicată, pe nume viața. Iubire, timp, destin, urcuș și coborâș, cartea aceasta are toate condimentele esențiale unui gust unic, ce rămâne etern pe cerul gurii.
O carte care trebuie să-și găsească loc în biblioteca noastră, o scriitoare care se prezintă cu orgoliul unei conștiințe împlinite…
Un fragment, spre confirmare:
Ema Monteor trăia alături de ei această exuberanță, așa cum le fusese alături și în timpul examenului care le marca maturitatea: o mare punere în scenă, o situație emoțională și emoționantă cu insomnii, pronosticuri, fiori de spaimă și așteptare. În ziua când s-au afișat rezultatele finale, altitudinea nerăbdării a depășit cotele maxime. Un du-te-vino amețitor, telefoane încinse, șoapte ori râs isteric, fără noimă, greață, țigări devorate, buluceală, părinți cu ochii holbați rezemând gardul metalic al școlii. În diverse registre, o magmă tăcută și încinsă, gata să se reverse în șuvoaie de împlinire, succes ori eșec. Poza existențialistă retușată zilnic scotea la iveală afirmația și negația, frica și neîncrederea, slăbiciunea care lezează orgoliul, dar favorizează autenticul. Totul se nivelase ca și cum o greblă invizibilă își trecuse dinții peste mulțimea de capete în așteptare.
Când privise listele de sus în jos și de jos în sus alături de ei – călcându-se în picioare și înghiontindu-se – inima îi trepidase de emoție. Și deodată, un suflu nevăzut de ușurare ca adierea unui pâlc de azalee, a clintit brusc ceea ce nimeni nu îndrăznea să strige: toți copiii erau absolvenți de liceu. Absolut toți. Nicolae Stere, directorul, acorda primul interviu unui post de radio. A doua zi Ema Monteor i-a întins spre aprobare cererea pentru concediul de odihnă în care nu precizase, din superstiție, data revenirii. Stere a citit, și-a mângâiat barba, a știut să spună totul fără să spună nimic.
Considerând liceul deficitar la germană și engleză, cu sau fără stratageme, încă încerca să-i pună în brațe o catedră.
– Te simți fericită, Ema Oro? adăugă nu fără un amestec ciudat de ironie și insidioasă admirație. Când mă gândesc că ți-am îndurat toanele vreo patru ani!
Înțepenită în același loc te descalifici dintr-un soi de ambiție pătimașă, de fapt, o încăpățânare în care dumneata, cumva, te delectezi… Ți-a trecut prin minte posibilitatea ca biblioteca liceului să se desființeze? Nu știai? Chiar eu pot să propun asta! Nu, dumneata îți forțezi stoicismul într-o cameră vastă înțesată de cărți, ca să-ți demonstrezi cum o mulțime de lucruri sunt iluzorii. Până la un punct. Doar până la un punct.
– Iertați-mă, știți că Louis Borges compara biblioteca cu Raiul?
-Bun, bun, a răspuns ușor nemulțumit. Vasăzică ești o burgheză. Dar dumneata , ca orice tânără ambițioasă, nu-ți dorești un catalog sub braț, o clasă cu olimpici, examene de grad unde să te afirmi, colocvii în străinătate, excursii cu elevii? N-ai orgolii? N-ai țeluri, n-ai obiective primare? De pildă, un salariu dublu față de ce primești acum? Taci. Nu promiți, nu ceri. Te consideri o mare scriitoare? Cu așa ceva nu te joci. N-am citit nimic din ce-ai publicat și nici n-am de gând s-o fac, mă rog, nu cred c-ai avea pretenții, dar fiul meu e fan al seriei ”Piticul care ținea un jurnal”. L-am întrebat cum poate fi atras de asemenea fleacuri, e un puber inteligent, mi-a spus că stăpânești o punere în cuvânt de mare naturalețe.
– Acesta este răspunsul. Dumneavoastră acum, în acest moment stați de vorbă cu Ema Oro și eu rămân esențial legată de acest moment. E o zicală: ”Dumnezeu are planurile lui, nu trebuie să te consulte pe tine”.
Nicolae Stere a fost pe punctul să riposteze, dar s-a ferit să facă asta. Ar fi însemnat să-i dea Emei Monteor o importanță pe care n-o avea, ca dovadă nemaipomenita artă de a se face că valorează mult mai puțin decât pare, că ascunde o altă personalitate, sălbatică, rebelă, scoțându-și la nevoie ghearele de mare tragediană. Culmea culmilor, Stere se simte solidar cu această amărâtă de femeie ce făurea cu ajutorul scrisului, singură în fața paginii albe, o ființă ideală care n-avea nimic în comun cu el.
(Aurelia Marin – din romanul OMBRA)
https://www.youtube.com/watch?v=Ni2p6ttHuxI
Cartea, apărută la editura TRACUS ARTE, e însoțită de următoarea prezentare:
”Aurelia Marin s-a născut în Slănic, județul Prahova. Este absolventă a Facultății de Istorie, Universitatea București. A locuit, pentru mai mult timp, în Berlin, Bonn, Berna, Viena, Rabat și Tunis. Între 2001 și 2008 a publicat volumele de versuri Arsenalele singurătății, Călătoria, Cutia de scrisori, Pasărea cu noaptea în cap și Albul miresei care se vedea în oglindă. În 2014 a publicat antologia poetică Gibraltar blues, iar în 2016, Însoțitori de noapte. În 2018 apare romanul Carbon.
Este membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Aceasta este o poveste despre fragilitatea Femeii Zeițe. Poezie și revelație, durere și bucurie, iubire, adevăr și frumusețe. Ema Oro este o eroină a timpurilor noastre, iar destinul său e marcat de provocările și complexitatea lumii în care trăim. EA – fetiță, soră, iubită, soție, mamă, divinitate. EA – ocrotită de văluri de mister. EA – trecând prin viață ca printr-o umbră în care îi este dat să fie lumina. Aurelia Marin reușește în acest roman strălucitor și rafinat o poveste despre curaj și despre puterea incredibilă ce se ascunde în cele mai delicate ființe. Cartea aceasta este despre tine.
Andrea H. Hedeș ”