În șoaptă pășesc peste
silabele trupului tău
gol
Pletele-ți foșnesc o poveste
în ureche sădesc
un bemol
Tremolo de trepte
cresc
din umerii tăi
A uimire privesc
peste lume și doruri
așteaptă
să te rostesc.
foto tumblr.com
Citește și Suflare de vânt
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
