În general, dăinuirea unui popor rezidă în cultură, nu în divertisment. Aici nu există globalizare, poate doar în sensul fraternizării valorilor egale. „Dumnezeu le-a lăsat englezilor marea, francezilor pământul şi germanilor văzduhul” conchidea romanticul german Jean-Paul Richter, referindu-se la permanenţele istoriei. Totuşi, nepieritor este poporul care îşi cunoaşte şi îşi preţuieşte valorile. O simpatică reverență în fața trecutului și, mai ales, rezistenței românilor marchează spectacolul A fost odată în România, montat pe scena din eleganta Sală Pictura a Naționalului bucureștean.

Dacă un cineast precum Danny Boyle a primit, în 2012, drept „sarcină de serviciu” ceremonia deschiderii Jocurilor Olimpice de Vară; la noi, în România – în 2018 -, astfel de exerciții de stil s-au regăsit din plin în bogatul repertoriu al Teatrului Național din București. De astă-dată, regizorul Dragoș Huluba a optat pentru versiunea „marilor anonimi”, acei făuritori din umbră, care devin mari tocmai pentru că reușesc să supraviețuiască cu demnitate, dragoste sau umor, marilor turbulențe în care îi azvârle istoria. Directorul de scenă a propus o variantă în maniera „Viata cotidiană ca spectacol” ( precum celebrul volum al sociologului canadian Erving Goffman). Sugestivul afiș (Grafică: Ionel Nicolaey) stârnește interesul oricui ar dori să pătrundă dincolo de pragul în fața căruia zăbovește fetița cu ursulețul la braț. Bunăoară, grozăviile istoriei vor fi prezentate într-o versiune digest – o sută de ani încapsulați în 70 de minute -, potrivite unei înțelegeri care să împace seriozitatea cu năzdrăvănia, subtilul cu mainstreamul și măreția cu modestia.

Gagul își face apariția din primele momente în care regizorul-actor își invită spectatorii să se îmbarce în „nava” sa/povestea acelui „A fost odată…” printr-un intro à la Star Wars. Conceput sub forma unui discurs scenic în tablouri vii, spectacolul „glisează” momente importante care-au marcat istoria României Centenare, de la Primul Război Mondial până în prezent. Gradual, bine reglate, evenimentele se succed atât pe scândură, cât și pe ecranul video din fundal, susținând fiecare dintre referințele (istorice) punctate. Bunăoară, patru actori, două cupluri, vor dansa, vor bate step, vor comunica prin gesturi, dar și prin cuvânt/logos, și vor umple spațiul cu o energie debordantă. Și de ce-ar vorbi?

Iscusitul regizor a mizat pe tonalitatea umoristică a abordării evenimentelor istorice (fără să rateze punctele-cheie) și pe talentul celor patru actanți: Ileana Olteanu, Violeta Huluba, Eduard Adam și Dragoș Huluba. În cheie duios-parodic-ironică (vezi pelicula realizată în 1977/ Pentru Patrie, Regia: Sergiu Nicolaescu), dobândirea independenței (dar și legătura tradițională dintre soți) deschide seria de metafore vivante. Montarea mizează pe farmecul poveştii împletite cu muzică, dans şi gestică; manifestarea sincretismului se observă în interacţiunea costumului şi muzicii (Ilustrație muzicală: Dragoș Huluba), mimicii, gestului, recuzitei şi butaforiei: celebra La blouse roumaine e rapid schimbată cu rochia neagră (tip furou), dar și cu halatul gri-șobolan, așa cum o banală portocală ascunde sub coaja ei mirajul unei (posibile) lumi mai bune, maldărele de hârtii ștampilate/birocrația devoalează iluziile pierdute printre șlagărele vremii (Trio Grigoriu –„Macarale”).

Îmbarcați pe discreta „navă”,  într-o cronologie subiectivă, românii vor fi etalați așa cum i-a plămădit marea istorie. Astfel, pantomima bine articulată demonstrează că rămâne o formă deschisă spre reînnoire, oricând capabilă de lărgire a spectrului stilistic şi tematic. De la visul frumos, idealul unității naționale, se trece încet-încet spre modernizarea care-a rimat, în unele medii, cu boema, rafinamentul din Belle Époque. Aceste episoade pun în valoare măiestria celor două cupluri de pe scenă în materie de step, astfel încât chiar nu poți decide care dintre perechi (Ileana Olteanu & Eduard Adam, Violeta Huluba & Dragoș Huluba) ar putea fi urmașii direcți ai celebrilor Ginger Rogers & Fred Astair. Se trece, discret, printre invaziile nocive (comunismul  și proletcultismul), dar există și câteva „fandări” – visul de-a evada: Paris, New-York, grație revistelor strecurate prin pachetele sosite din Vest. Cu aerul unui veritabil Buster Keaton, Dragoș Huluba întruchipează rezistența stoică a românului de rând, impenetrabil în fața rutinei ucigătoare, dar și tandru-delicat în compania „tovarășei” sale de viață. Alături de expresiva sa parteneră, Violeta Huluba, ilustrează mișcarea vieții, venită din axioma lui Heraclit: „Totul curge, nimic nu rămâne.” Acest amestec dintre vitalitate și melancolie poate fi esența rezistenței, chiar și sub influența și presiunea „celor din umbră”/„Securitate” (parodiați cu farmec de Eduard Adam).

De-o sensibilitate aparte sunt acele reconstituiri-restituiri ale cuplului onest care-și consumă „avântul erotic” pe fundalul sonor pop (Demis Roussous/Forever and Ever). În egală măsură, Dragoș Huluba exploatează valenţele talentului său,  reliefând goliciunea unui dictator în scenele „de tristă amintire” (congresele partidului unic, demolările lăcașelor de cult, urbanismul de tip nord-coreean).

Ce mai face azi, după Centenar, românul de rând ? Simplu – adoră cumpărăturile la supermarket (superstore), weekendurile la mall şi trăieşte sub hipnoza indusă de mass-media. El nu se mai luptă voinicește pe câmpul de bătălie, ci se spetește pentru o marfă aflată la promoție, fie și o simplă tigaie (ilustrativ „grupul statuar”/cvartetul actoricesc devine o șarjă parodică pentru logo-ul de la Mosfilm).

Ea se ia, acum, la trântă cu tirania imaginii (face fitness, slăbește, se cântărește, dar tot „în consum” sfârșește). Trăitorul din România de azi e o dovadă vie a europenizării, lume de la care a preluat sofisticarea, curiozitatea, dar şi eclectismul. McDonaldizarea, Coca-Colonizarea, Clubbing-ul – toate converg spre transconsumerism. Muncitorii de ieri au fost înlocuiți de corporatiștii tripați, dar conflictele de la locul de muncă rămân nealterate, iar pe scenă, apar, ca într-o Gattaca, siluete aproape… standardizate. Ileana Olteanu se identifică, remarcabil, cu adaptabilitatea românului, sprințara actriță devine, cu aplomb, rând pe rând, fanul tâmp al lui Michael Jackson, CTC-ista de la fabrică, reporterița sexoasă și ușor nătângă, dar și un manager de top, arătând mereu ca un cod HTML… zâmbitor. Complexitatea abordărilor făcute de tânăra actriță sintetizează personajele într-o zonă mai adâncă de adevăr şi de feminitate, cu mijloace artistice excelent stăpânite.

Timp de 70 de minute, viața unor  români de rând trece pe repede-înainte prin fața privitorilor, perplecși în fața perfidiei istoriei fiindcă nimeni nu are nici cea mai mică idee încotro merge Europa, încotro merge lumea. Regizorul și-a rezervat dreptul de a privi cu îngăduință paginile din istoria românilor și-a lăsat voioșia și ironia să pună corect accentele. Plauzibilitatea acestei montări ce demonstrează că „prezentul e opera trecutului” este oferită de temperamentul scenic al celor patru actori talentați, coordonați cu măiestrie de Dragoș Huluba.

Regie: Dragoș Huluba

Ilustrație muzicală: Dragoș Huluba

Scenariu: Dragoș Huluba, Eduard Adam, Violeta Huluba

Light design: Sorin Vintilă

Foto credit: Florin Ghioca

Durata: 1 h 15 min / Pauză: Nu

Spectacol realizat sub auspiciile Centrului de Cercetare și Creație Teatrală Ion Sava

Citiți și Lumini printre umbre – „Pădurea spânzuraților”, de aceeași autoare.