cu poarta casei el se îmbracă și
din toate țâțânile mă strânge în brațe
ce pârâie viața la încheieturi! ah și cum
fețele florilor cât palmele lui desfăcute
mă deșurubează cu grijă ca pe
becul fierbinte înțepenit în soclu de vaier
capul să se desprindă încet și
să îmi plutească pe cerul negru proptit
în gură de câinele-acesta cum lent traversează
o fereastră deschisă în păsări
ce țipă
pe dinăuntru și pier
foto sursa
***
vezi de ia-n seamă cuvintele-acestea sunt
copiate pe-o rețetă semnată în alb
sub amenințare cu viața
eliberarea lor o poți cere însă la orice
intersecție cu tine însuți
cât privește consumul
vezi de ia-n seamă consumul
se face doar în exces
exces exces exces e
coul e ficționalizat pentru-a spori efectul dramatic
nerespectarea dozei te va lega de… Citește și bazat pe fapte reale
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
